In infinitul timpului si al spatiului ne-am intalnit in aceeasi nebuloasa, in acelasi sistem solar, in aceeasi planeta, in acelasi secol, in aceeasi generatie, in aceeasi tara, in acelasi loc, sub acelasi acoperamant, si totusi ne uram, ori cel putin ne suntem indiferenti, in loc sa ne aruncam unii in bratele altora.
Schele si nimic altceva: principiile sunt schelele cu ajutorul carora se cladeste un caracter. Cand caracterul e format, schelele se pot darama. De altfel, ati remarcat, desigur, ca numai adolescentii fac caz de “principii”.
Sa asculti si sa meditezi, cu putin sa te multumesti;
sa nu-ti iei ochii niciodata de la tinta;
sa-ti pastrezi curata mana si mintea, lucrurile omenesti sa le experimentezi atat cat e nevoie, ca sa nu-ti mai faci griji;
sa nu fii niciodata sclav, pace sa nu faci cu cei josnici;
sfantul adevar sa nu-l tradezi niciodata, nicicand sa nu spui vorbe care sa aprobe viciul si sa batjocoreasca virtutea.
Caracterul omului e destinul sau.
Daca, apucand pe un drum, ti-ai rupt un picior, nu regreta ca n-ai apucat pe un altul, caci nu stii daca nu ti le rupeai pe amandoua.
Daca vrei sa treci drept om de caracter si de curaj in propriii tai ochi, nu face concesii de constiinta in directivele vietii tale. Daca vrei sa treci drept om de caracter si de curaj in ochii altora, ajunge sa nu faci concesii in lucrurile mici, zilnice.
Exista oameni care infrunta durerea si o accepta: caractere tari, pe care tocmai greutatea poverii ii face sa-si simta puterea, pe cand cei cu caractere slabe si fara vointa se lasa prada durerii, cum te lasi prada unei boli: ca o boala, durerea ii cuprinde, patrunde pana in adancul fiintei lor si devine una cu ei.
Cum sa poti sa bati un iatagan
dintr-o tinichea de pe maidan?
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.