Citate despre Constiinta

Ideile nu se construiesc in sine, izolate. Ele tind intotdeauna sa rastoarne alte idei.

Conștiință! Conștiință! Instinct divin, nemuritor și voce cerească. Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), Emile sau Despre educație "Conştiinţă! Conştiinţă! Instinct divin, nemuritor şi voce cerească; călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi răului, care îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu, tu reprezinţi excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale; fără tine nu simt nimic din ceea ce m-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare, cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii." Istoricul sau etnologul, observând diversitatea obiceiurilor, concluzionează că moralitatea este relativă la cultură, dependentă de educație și variabilă în funcție de vremuri. Dar perspectiva filosofului tinde să depășească această eterogenitate. Nu există oare, în centrul fiecărei evaluări morale, o conștiință universală a binelui și răului? Răspunsul la această întrebare necesită, potrivit lui Rousseau, să ne consultăm în primul rând inimile, pentru a garanta onestitatea judecății noastre. Adâncul sufletului nostru adăpostește într-adevăr un principiu înnăscut al dreptății și virtuții, în care trebuie să avem încredere. Aceasta este conștiința, o facultate pe care natura a pus-o în fiecare dintre noi și care, prin adevărul său instinctiv, depășește toate recomandările societății sau ale rațiunii. De exemplu, vocea ei este cea care se face auzită atunci când suntem acceptabili în ochii celorlalți, dar, în ochii sufletului nostru, nevrednici. Desigur, cu condiția să permitem acestei facultăți divine să se exprime în noi și să ascultăm judecata sa infailibilă. Iubirea binelui și aversiunea față de rău sunt astfel experimentate înainte de a fi învățate. Dar această voce cerească care ne îndeamnă să ne ridicăm deasupra noastră este adesea înăbușită de interesele noastre egoiste... sau chiar ascunsă de educația noastră. De aceea, în instrucțiunile sale pentru Émile (în tratatul Émile sau Despre educație), Rousseau recomandă în mod neașteptat ca tânărul său elev să fie lăsat de capul său, sperând că natura sa îi va fi un ghid mai bun decât artificiile civilizației. În ceea ce privește supremația conștiinței morale, optimismul lui Rousseau poate fi temperat de remarca ironică a contemporanului său Diderot: „Vocea conștiinței și a onoarei este într-adevăr slabă atunci când măruntaiele țipă.” © CCC

Sa nu faci niciodata nimic împotriva conştiinţei tale, chiar dacă Statul ti-o cere. © CCC

Facultatea noastra de a judeca inseamna o simpla contributie a experientelor ancestrale de-a lungul secolelor, contributie necontrolata si transmisa noua de legile multiple si capricioase ale ereditatii…transformismul, ale carui legi domina totul, domina in acelasi timp si evolutia constiintei umane.

O conștiință curată e o sărbătoare continuă. Proverb englez © CCC

Avem fiecare in inima un Dumnezeu - constiinta noastra.

Conștiința - singurul lucru incoruptibil despre noi. © CCC

O idee trecuta in mod indiferent prin mintea noastra, fara sa trezeasca o pozitie a individualitatii, e pierduta pentru noi. In schimb, o alta care ne excita atentia si interesul, din care adoptam ce ne convine, devine proprietatea noastra…O idee nu-ti poate produce adevarata caldura in suflet decat daca ai suferit pentru ea. Cheltuiala morala pe care ai facut-o ca sa o pastrezi iti arata ca o meriti.

Arta nu e decat un mijloc de exprimare a personalitatii. Aceasta din urma e realitatea intreaga a omului, arta numai instrumentul ei de comunicare…Arta nu poate fi separata de complexul general al vietii din care face parte, ea e interdependenta de celelalte functiuni.

Constiinta curata e o perna moale pentru odihna.

Omul trebuie sa-si dezvolte personalitatea la maximum, printr-o cura de imbogatire, de cultivare, de dezvoltare a tuturor valorilor sufletesti.

Orice fapta care poate fi luata ca o pilda rea nu place chiar aceluia care a facut-o. Cea dintai pedeapsa este ca omul, fiindu-si singur judecator, nu se iarta pe sine, chiar daca el a castigat de pe urma judecatorului necinstit care a dat sentinta.

Cred numai in constiinta mea, singura in drept sa-mi arate daca am gresit sau nu.

Constiinta e o facla care lumineaza inima si un judecator neadormit pe care omul il poarta intotdeauna cu el.

Prefer marturia constiintei mele, tuturor cuvantarilor ce se pot tine despre mine.

Nu exista pentru om decat o singura nenorocire adevarata, nenorocirea de a se gasi vinovat si de a avea ceva sa-si reproseze.

Nimic absurd nu se poate mentine in moravurile omenesti.

Nimic nu pastreaza mai tanar decat candoarea care nu e de fapt altceva decat o economie a puterii de dragoste.

Fiecare dintre noi simte nevoia sa-si teoretizeze slabiciunile.