Strămoșii lui Moș Crăciun

Oricat ar părea de surprinzător, desi a devenit cunoscut pe intreaga planeta, nimeni nu știe exact de unde vine Moș Crăciun. Cel mai iubit și cel mai rătăcitor batranel este, intr-adevar, un personaj neobișnuit!

Dacă prietenosul batranel cu barba alba, înfășurat în mantia sa roșie dateaza de la inceputul secolului XIX, personajul binefăcător care distribuie cadouri este foarte, foarte vechi, datand inca de la originile omenirii.

Strămoșii păgâni

Originile lui Mos Craciun coboara pana in vremurile cele mai arhaice ale umanitatii. Acest personaj modern, care daruieste cadouri, provine din zeii binefăcători ai mitologiilor păgâne.

Yule era o sarbatoare religioasa de iarnă, o celebrare păgână a popoarelor germanice din vechime. Aceasta era asociata cu Crăciunul în țările nordice, incepand de la creștinarea popoarelor germanice și scandinave.

Yule este un cuvânt englezesc folosit în regiunile germanice și nordice pentru a desemna perioada Crăciunului. Etimologia sa este controversata (este asociata cuvintelor “hjul” in suedeza si “hjól” in islandeza, ambele insemnand “roata”- roata fiind imaginea anului care se roteste, transformandu-se din iarna in primavara), dar după toate aparențele, este un cuvânt scandinav asociat iernii.

Pentru strămoșii păgâni ai nordicilor ce trăiau în nordul înghețat al Europei si in Scandinavia, zilele întunecate ale iernii erau o perioada înfricoșătoare. Intunericul era taramul demonilor și al spiritelor malefice. In fruntea acestora se afla Odin, conducatorul zeilor nordici, ce zbura prin vazduh pe calul său cu opt picioare, Sleipnir, privind lumea de sus si hotarand cine ar trebui să prospere și cine nu, în anul următor.

O alegere rațională era aceea de a sta în casa in acest moment al anului, in siguranță fata de primejdiile întunericului. Pentru a menține întunericul la distanță, în jurul datei de 21 decembrie, ziua solstițiului de iarnă, tații și fiii mergeau în păduri, aducand acasă cel mai mare butuc (Yule log) pe care il găseau. Buturuga masivă era apoi pusa pe foc și lăsata să ardă pe toata perioada Craciunului – douăsprezece zile in total.

Yule log, butucul ce era adus din padure

Yule era numele dat si sărbătorii festive a vikingilor, moment în care erau celebrate lumina și renașterea in opozitie cu intunericul si inghetul din lumea naturală. Acum se aduceau în casă conifere, semn că viața continua, chiar și în acele zile întunecate ale anului.

Spiritul lui Yule

Cu toate acestea, în ciuda nevoii profunde de a tine întunericul afara, în Scandinavia oamenii credeau că arderea butucului (Yule log) va încălzi, de asemenea, umbrele înghețate ale celor dragi care parasisera familia si care reveneau la casa strămoșească in fiecare Ajun al Crăciunului.

In mitologia nordica, la vikingi, zeul Odin trimitea corbi pe pământ cu misiunea de a descoperi copiii cuminti pentru a-i recompensa cu cadouri.

Zeul Odin

Acum 3000 de ani, un anume Gargan (numele sau va fi preluat de Rabelais pentru personajul Gargantua), fiul zeului celt Bel (Belenos/Belenus; zeul insanatosirii), purta deja un cos si distribuia cadouri la mijlocul lunii decembrie, in ziua solstițiului de iarnă. Existau, de asemenea, zeițe care aveau acest rol.

Bel sau Belenus, zeul galez

Strenia prezida oferirea dulciurilor și a cadourilor din aur în timpul sarbatoririi Saturnaliilor (in onoarea zeului Saturn) la Roma, in ziua solstitiului de iarna. Incepand cu 22 decembrie, noptile erau mai scurte si se sărbătorea “Renasterea solara”.

Strenia, zeita sabina

In religia romană antică, Strenia era zeita noului an, a purificarii și a bunăstarii. Carturarul si scriitorul roman, Marcus Terentius Varro, spunea despre ea că era o zeita a tribului Sabinilor.

Strămoșii creștini

Biserica timpurie nu putea combate eficient aceste convingeri adânc înrădăcinate, asa ca a recurs la asimilarea si inlocuirea lor. Bisericile creștine au fost ridicate chiar pe amplasamentul vechilor temple păgâne. Mulți sfinți au preluat locurile vacante ale „defunctilor” zei pagani. După nașterea lui Hristos, mulți sfinți donatori vor inlocui zeii și zeițele păgâne care aveau acest rol. Printre acestia s-au aflat Sfanta Barbara în Austria, Sfanta Ecaterina in Catalonia, Sfanta Lucia în țările nordice, Sfantul Martin, Sfantul Thomas… Sfantul Nicolae va dobândi rapid o audiență internațională: acest episcop al secolului al IV-lea a devenit patronul copiilor din Olanda, Belgia, Germania, Rusia, în toată Europa de Est, inclusiv în nordul și estul Franței.

Strămoșii fantastici

In paralel, odata cu raspandirea religiei crestine, au aparut in zonele rurale o multime de personaje magice, care, de asemenea, ofereau recompense. Curios este faptul ca acestea erau cel mai adesea femei, ceea ce a facut sa se spuna cu umor că Moș Crăciun era femeie! Acestea erau denumite Frau Holle în Germania, Tante Arie in Franta și în cantoanele Vaud și Neuchâtel din Elvetia, Berchta (Frau Perchta) în Bavaria și Tirol, Befana în Italia, Olentzaro in Tara Bascilor (Spania), in functie de țara respectivă.

Frau Holle, scuturand pernele (Germania)

Befana (Italia)

Tot acum au aparut si personajele „Bau-Bau”, vârcolacii, capcaunii, vrajitoarele și zgripturoaicele de toate felurile, destinate sa intretina teama fata de supranatural. Toate aceste personaje erau așteptate cu venerație, dar si cu teama de copii, pentru ca, potential, dispuneau atat de puteri benefice, cat si malefice.

In decurs de un secol, aceasta multitudine de personaje prea catolice, prea religioase sau prea magice, au dispărut, treptat, din Europa. Sfinți, fecioare, zâne, capcauni, demoni și vrăjitoare, veniti din strafundurile istoriei și care au bântuit copilăria strămoșilor noștri, s-au risipit în întuneric, lăsându-ne ca urmaș numai pe… Mos Craciun.

Un elf batran si jovial

In secolul al IV-lea, un episcop, aureolat de legenda sa de salvator al copiilor, s-a detasat de toate celelalte personaje. Era Sf. Nicolae care a devenit, treptat, patronul copiilor din intreaga Europa de Est, strămoșul lui Moș Crăciun de astăzi.

In 1822, pastorul si profesorul american de literatura greaca si orientala, Clement Clarke Moore, a scris pentru copiii săi un poem intitulat: O vizita a Sf. Nicolae, în care sfântul episcop din Myra isi pierduse alura și atributele sale episcopale, devenind un elf batran, jovial și rotofei, cu nasul roșu și barba alba. Astfel, s-a nascut noul “look” al lui Moș Crăciun, fiind botezat Santa Claus la vremea respectiva.

Poemul, odată publicat, s-a bucurat de un succes considerabil, pentru ca reunea toate imaginile ce coexistau în diferite comunități ale Americii secolului XIX. Personajul ce oferea cadouri era plasat într-un decor cu zăpadă și șeminee langa care se alinia incaltamintea întregii familii. Mos Craciun se deplasa intr-o sanie trasa de reni, avand in spate cosul mare cu jucării. Nu i s-a mai adaugat nimic de atunci.

La sfarsitul celui de-al Doilea Război Mondial, Moș Crăciun-ul american a cucerit pașnic Europa și societatea de consum. De atunci, nimic nu i-a oprit ascensiunea irezistibilă in intreaga lume.

© CCC