Citate de Corneliu Moldovan

Sarmana faptura omeneasca e capabila de toate relele, dar tot in ea se gaseste si resortul evolutiei.

Viata e mereu lupta intre contrarii si nimeni nu este desavarsit, fiind insa pasibil de progres.

Ca sa atingi perfectiunea, trebuie mai intai sa nu fi inteles multe lucruri, iar daca le intelegi prea in graba, risti sa nu le intelegi bine.

Pare-se ca perfectiunea e atinsa nu atunci cand nu mai este nimic de adaugat, ci cand nu mai este nimic de inlaturat.

Victoria omului nou asupra celui vechi trebuie sa devina definitiva. Inainte si tot mai sus sa ne duca avantul nostru catre mai bine, catre o infratire definitiva a fiilor aceluiasi pamant…Pas cu pas, omul — omul in intelesul cel mai bun al cuvantului — si-a castigat dreptul de a exista, strabatand prin milenii o cale cotita, totusi o cale de ameliorare a speciei. Incet si penibil, spiritul s-a desfacut de cele materiale, ca o calauza catre ultima etapa de alinare a dusmaniilor si urii, de asezare pentru totdeauna a pacii si a prieteniei intre indivizi si popoare. Credinta aceasta ma tine inca in viata, ea va avea putere si impuls si dupa ce fiinta mea va trece. Viata se alimenteaza din moarte; putem trai in copiii nostri, daca-i vom patrunde de lumina, de soarele acestui ideal.

A ne simti slabiciunea, a lua cunostinta de determinarile de tot felul care ne limiteaza viata, apoi a dori sa ne marim puterea asupra noastra insine si asupra lucrurilor, a ne largi sfera de actiune, a recuceri o independenta relativa in fata necesitatilor de tot felul care ne invaluie, acesta este mersul spiritului uman, in fata universului.

Incerc sa traiesc cu ochii mai intai mirati, apoi clarvazatori.

Urcati-va, urcati-va pe scara pe care toata lumea o numeste civilizatie, progres, cultura, urcati-va, va indemn din inima; dar unde o sa ajungeti? Asta, drept sa va spun, nu stiu. De dragul acestei scari merita totusi sa traiesti.

Trebuie sa fii nu cel dintai, ci unicul.

Perfectiunea nu poate fi atinsa niciodata, ramanand vesnic o treapta mai sus, pe care oricat te vei fi inaltat, vei avea inca sa o urci, tot mai neconsolat si mai fara speranta…iata adevaratul calvar.

Invatand pe altii, te instruiesti, povestind - observi, afirmand - examinezi, aratand - privesti, scriind - gandesti.

Nu exista rai, dar trebuie sa ne straduim a merita sa existe unul.

Care sunt scopurile vietii care in acelasi timp sa fie si obligatii? desavarsirea noastra insine, si fericirea altora.

Din obscuritate, pamantul si oamenii lui ies incet si treptat.

Sub pretext ca perfectiunea nu exista pe lumea asta, nu va pastrati cu grija, toate defectele.

Nu numai oamenii care fac raul sunt rai, ci si aceia care nu fac binele.

Intaia grava preocupare este sa cauti perfectiunea, pe care n-ai s-o ajungi, desigur, niciodata, dar pe care trebuie sa o urmaresti neintrerupt cat iti dureaza firul, cu tenacitatea paianjenului nemiscat in mijlocul panopliei lui de matase.

Omul e ceva nedesavarsit, care tinde necontenit spre ceva mai bun si mai mare decat el insusi.

Aproape intotdeauna poti nazui sa ajungi pe felurite cai la culmile desavarsirii.

Fara pasiune nu e cu putinta fericirea.