Zeița romană a florilor și a primăverii, Flora (sau Primavera),

frescă din secolul I din Villa Arianna, Stabiae, Italia, pictură murală, 39 x 32 cm

PERIOADA PRECLASICĂ

În perioada preclasică (sec. III-I î.e.n.), literatura latină, aflată în faza sa incipientă, experimentează modele literare greceşti în tiparele limbii latine, dând creaţii în toate genurile literare.

În domeniul poeziei epice, Livius Andronicus (294-204 î.e.n.) a tradus Odiseea homerică, şi tragedii şi comedii greceşti.

Gnaeus Naevius (aprox. 269-201 î.e.n.) a compus un poem despre primul război punic în vers saturnin (Bellum Poenicum) şi a scris primele tragedii cu subiecte din istoria romană (tragedia praetexta).

Quintus Ennius (239-169 î.e.n.) a inovat forma poeziei epice, înlocuind versul saturnin şi impunând hexamentrul dactilic; opera sa cea mai importantă este Annales, singura epopee romană până la Eneida, în care evocă istoria romană de la Eneas până în timpul său.

 Teatrul, în special comedia, înfloreşte în această perioadă. Titus Maccius Plautus (254-184 î.e.n.) a scris comedii după modelul Noii Comedii de la Atena. Din creaţia sa originală s-au păstrat 21 de comedii, ca, de exemplu, Aulularia (Ulcica), Miles Gloriosus (Soldatul fanfaron), Captivi etc. Plautus aduce în scenă un univers saturnalic şi o viziune carnavalescă; creaţia sa aparţine curentului realist-antic şi surprinde dizolvarea vechilor moravuri din viaţa socială şi de familie.

Publius Terentius Afer, Terențiu, (aprox. 185-159 î.e.n.) caută în comediile sale o cale de corijare a atitudinilor morale, iar mesajul său este umanist: Homo sum et nihil humani a me alienum puto (Sunt om și nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin). Din opera lui se păstrează şase comedii dintre care amintim: Adelphoe, Phormio, Eunuchus.

 Autorii de tragedie cei mai cunoscuţi au fost Marcus Pacuvius şi Lucius Accius.

Gaius Lucilius (180-103 î.e.n.) este cel mai strălucit reprezentant al satirei, în care critică viciile romanilor, iar dintre autorii de proză cu caracter istoric, cel mai important este Cato Censorul sau Cato cel Bătrân (în latină, Marcus Porcius Cato sau Cato maior, stră-stră-bunicul lui Cato cel Tânăr), care a redactat o lucrare despre istoria antică romană, Origines (pierdută) şi un tratat cu caracter enciclopedic, De Agricultura.

PERIOADA CLASICĂ

Această perioadă (80 î.e.n. – 14 e.n. ) este considerată epoca de aur a literaturii latine. Ea se subdivide în două epoci, dominate de personalităţile lui Cicero şi a lui Augustus.

1. În epoca ciceroniană (80-43 î.e.n.) înfloreşte în special proza; acum se dezvoltă istoria şi oratoria. Cei mai importanţi reprezentanţi sunt: Cicero, Caesar şi Sallustius.

Pe lângă ei, au mai scris Marcus Terentius Varro (deşi nu s-a distins ca scriitor, Varro era extrem de învăţat şi şi-a influenţat contemporanii) şi Cornelius Nepos, care a scris De Viris Illustribus (Biografiile oamenilor de seamă), prezentând în paralel viaţa unor bărbaţi celebri, romani şi străini.

Creaţiile poetice cele mai reprezentative sunt poezia filozofică şi poezia lirică de factură intimistă (noua poezie) care imita, prin formă şi tematică, poezia alexandrină (sec. al III-lea î.e.n.). Cei mai importanţi reprezentanţi sunt Lucretius şi Catullus.

2. Epoca augustană (43 î.e.n. – 14 e.n.) străluceşte prin creaţiile poetice care reflectă, la îndemnul lui Augustus, valorile morale şi naţionale tradiţionale.

Reprezentanţii cei mai importanţi sunt: Vergilius, Horatius, Ovidius, Tibullus şi Propertius. Proza istorică este reprezentată de Titus Livius.

EPOCA POSTCLASICĂ

Epoca postclasică (14 -180 e.n.) durează de la moartea lui Augustus pînă la cea a lui Marcus Aurelius. Ea este marcată de decadenţă, reflectată şi în stilul căutat, afectat şi obscur pe care îl adoptă scriitorii. În perioada postclasică proza cunoaşte o dezvoltare fără precedent.

Lucius Annaeus Seneca (4 î.e.n. – 65 e.n.), supranumit “Filozoful”, scrie tratate de filozofie, De clementia (Despre clemenţă), de morală şi cu caracter ştiinţific, cele mai cunoscute fiind Epistulae morales ad Lucilium.

Romanul se dezvoltă prin Titus Petronius Niger, supranumit Arbitrer (sec. I – 66 e.n.), care scrie Satyricon (Satiricon) şi Lucius Apuleius (125-170 e.n.), autor al operei Metamorphoses sau Asinus Aureus (Metamorfoze sau Măgarul de aur).

Marcus Fabius Quintilianus (35-95 e.n.) a scris un tratat despre arta elocinţei, De institutione oratoriae (Arta oratorică), iar C. Plinius Secundus (23-79 e.n.) a fost un erudit care a compilat faimoasa Naturalis Historia (Istoria naturală).

Publius Cornelius Tacitus (aprox. 55/57 – 118 e.n.) a scris opere istorice, iar C. Plinius Secundus Minor/Junior (61/62 – 113 e.n.) a compus scrisori.

Poezia epocii postclasice are numeroşi reprezentanţi, cei mai importanţi fiind Persius (34 – 62), Lucanus (39 – 65), Iuvenalis (55? -?) şi Martialis (40 -104 e.n.).

PERIOADA CREŞTINĂ

În perioada creştină (150 – 230 e.n.) apar scriitori creştini, precum Tertulian, autor de tratate apologetice, Sfântul Ciprian (sec. al III-lea), autor de tratate şi scrisori, Sfântul Augustin (354 – 430 e.n.), filozof, teolog şi moralist care a scris peste 100 de tratate de filozofie şi teologie; cele mai importante opere ale sale sunt: De civitate Dei (Despre cetatea lui Dumnezeu), o autobiografie în treisprezece cărţi, Confessiones (Confesiuni) şi Soliloquia (Solilocvii), fiind creatorul solilocviului filozofic ca specie literară.

În poezia necreştină s-au remarcat Decimus Magnus Ausonius (310 – 395 e.n.) şi Claudius Claudianus (aprox. 375 – 408 e.n.).