Cu-o mare de îndemnuri şi oarbe
năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul.
Şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet,
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde.
Un singur gând mi-e rază şi putere:
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nicio ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi
nemărginirea.
(Stelelor)
Unele spirite foarte adanci sunt atat de clare, incat apar ca fundul unui lac limpede, mai putin adanci decat sunt...
Nu-l intrebati pe un poet ce ocupatie are. Il jigniti, intocmai cum jigniti soarele si luna, intrebandu-i ce confesiune au.
Daca am fi absolut siguri de virtutile memoriei, nu am ridica monumente.
Intr-un cuvant rasuna nu numai sensul sau, rasuna in el intregul univers, precum intr-o scoica marea.
A admira pe un ganditor nu inseamna a-i accepta ideile ca atare.
Unii isi analizeaza cu atata staruinta slabiciunile, incat ajung sa le dea alt nume...
Umbrele seamana, ce-i drept, cu intunericul, dar sunt fiicele luminii.
Se spune ca pasari calatoare, care trec noaptea in carduri peste orase, se zapacesc de lumina ce-o imprastie acestea in intuneric, si pana in zori tot dau ocol orasului, nestiind incotro s-apuce; instinctele noastre mari si mici sunt ca aceste pasari: lumina constiintei le zapaceste…
Daca tu insuti ai un fond, atunci lumea intreaga castiga pentru tine un fond.
Literatura aforistica e sarea gandirii.
Nu poti concepe arta fara indrazneala.
Ce este cuvantul, orice cuvant. Nimic decat o rana a tacerii.
Atatia pomi, pe care vanturi napraznice nu-i pot frange, se rup sub greutatea propriului lor rod…
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.