Pierre de Beaumarchais

---

Pierre Augustin Caron de Beaumarchais, 24 ian. 1732 – 18 mai 1799, dramaturg și om politic francez. A trăit 67 de ani.

Pierre-Augustin Caron, fiul unui ceasornicar, a fost, rând pe rând, muzician, dramaturg, editor, curtezan, agent secret și s-a implicat în politica externă.

Din 1756, și-a luat numele de Beaumarchais, după numele unui teren deținut de prima lui soție.

Urmând ideile dezvoltate de Diderot despre drama burgheză, a scris „Eugénie”, apoi „Les Deux Amis” (Cei doi prieteni, 1770): două eșecuri.

În 1773, teatrul Comédie-Française a reprezentat „Bărbierul din Sevilla”, care a câștigat treptat un anumit succes.

Fără a neglija niciun gen, în 1787 a scris libretul pentru o operă, „Tarare”, a cărei muzică a fost încredințată lui Salieri.

A scris continuarea piesei „Bărbierul din Sevilla” cu „Nunta lui Figaro”.

La începutul Revoluției, cazuri mai mult sau mai puțin clare au discreditat puțin acest apărător al asupriților, promovat drept campionul toleranței.

Aproape uitat, s-a stins din viață în 1799.

Strălucitor, diletant, pauper și intrigant, Beaumarchais a fost, la fel ca Figaro, „ambițios din vanitate, muncitor din necesitate, dar indolent… cu încântare! Orator în funcție de pericol; poet pentru a se destinde; muzician de ocazie…” (Monologul lui Figaro, actul V, scena 3, din piesa Nunta lui Figaro de Beaumarchais)

Figaro este valetul contelui Almaviva și, mai presus de toate, rivalul său. Om onest, nefiind un gentilom, Figaro este descurcăreț, inventiv, viclean și într-o dispoziție fericită, deși uneori este copleșit de deziluzie. Alături de el, contele Almaviva întruchipează o aristocrație inactivă, sigură de prerogativele sale și care nu ezită să folosească violența. Numai Figaro are dreptul la un monolog pentru a-și povesti viața de picaro și a denunța nedreptatea pozițiilor sociale dictate prin naștere:

„Pentru că ești un mare senior, te crezi un mare geniu!… Noblețe, avere, rang, funcții, toate acestea te fac atât de mândru! Ce ai făcut pentru atâtea bunuri? ți-ai dat osteneala să te naști și nimic mai mult: în rest, om destul de obișnuit! Pe când eu, lua-m-ar naiba, pierdut în mulțimea obscură, a trebuit să folosesc mai multă știință și calcule, doar pentru a supraviețui, cât nu a fost nevoie de o sută de ani pentru a conduce toată Spania. (V, 3)

[Pícaro: un antierou ce reprezintă o contrapondere la idealul cavaleresc; personaj aventurier, intrigant, șmecher din literatura spaniolă din sec. XVI-XVII; cuvânt spaniol cu sensul de aventurier, vagabond sau șmecher, picaro este eroul unui roman picaresc.]

Prin comediile sale, a dat un imbold apariției libertăților populare, într-o lume în care aristocrația tresărea la contactul cu ideile filosofice.

Opere principale:

Autor al celebrelor piese Nunta lui Figaro, 1786 și Bărbierul din Sevilla, 1816.

© CCC