Pierre de Marivaux, pe numele complet Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux, 4 febr. 1688 – 12 febr. 1763, născut la Paris, Franța, dramaturg, romancier și jurnalist francez ale cărui comedii au devenit, după cele ale lui Molière, cel mai frecvent jucate în teatrul francez. A trăit 75 de ani.
Născut într-o familie bogată, aristocrată, s-a mutat la Limoges, unde tatăl său a practicat dreptul, aceeași profesie pentru care s-a pregătit și tânărul Marivaux. Mai interesat de drama din tribunale, la 20 de ani a scris prima sa piesă, Le Père prudent et équitable, ou Crispin l’heureux fourbe („Tatăl prudent și echitabil sau Crispin, șmecherul norocos”).
Astfel de scrieri timpurii erau promițătoare, iar până în 1710 se alăturase societății pariziene de salon, a cărei atmosferă și maniere conversaționale le-a absorbit pentru scrierile sale jurnalistice ocazionale.
A contribuit la jurnalul Noul Mercur (Nouveau Mercure), 1717–1719, cu Reflecții (Reflexions)… despre diferitele clase sociale și și-a modelat propriul periodic, Spectatorul francez (Le Spectateur Français), 1720–1724, după The Spectator al lui Joseph Addison.
Pierderea averii sale în 1720, urmată câțiva ani mai târziu de moartea tinerei sale soții, l-au făcut pe Marivaux să-și ia mai în serios cariera literară. A fost atras de mai multe saloane artistice la modă și a primit o pensie de la doamna de Pompadour. A devenit un apropiat al filosofilor Bernard de Fontenelle și Montesquieu și al criticului și dramaturgului La Motte.
Primele piese ale lui Marivaux au fost scrise pentru teatrul Comédie-Française, printre care tragedia în versuri în cinci acte Annibal (1727). Dar Teatrul Italian Lelio (personaj al commediei dell’arte italiene), sponsorizat la Paris de regentul Filip d’Orleans, l-a atras mult mai mult. Actorii majori Thomassin și Silvia din această trupă de commedia dell’arte au devenit iubitorii pieselor de teatru ale lui Marivaux: Arlechin, sau valetul și ingenua. Arlechin luminat de dragoste (Arlequin poli par l’amour), 1723, și Jocul dragostei și al întâmplării (Le Jeu de l’amour et du hasard), 1730, prezintă caracteristici tipice comediilor sale amoroase: decor romantic, un simț acut al nuanței, nuanțe mai fine ale sentimentului și joc de cuvinte abil și plin de duh. Această prețiozitate verbală (sensibilitate nuanțatăși jocuri spirituale de cuvinte) este încă cunoscută sub numele de marivodaj (limbaj galant, subtil; amabilitate prețioasă, artificială, afectată), și reflectă sensibilitatea și sofisticarea epocii.
Marivaux a făcut, de asemenea, progrese notabile în realism; slujitorilor săi li se oferă sentimente reale, iar mediul social este descris cu precizie. Printre cele 30 de piese ale sale se numără satirele Insula sclavilor (L’Île des esclaves), 1725, și Insula rațiunii (L’Île de la raison), 1727, care ironizează societatea europeană în maniera Călătoriilor lui Gulliver. Noua colonie (La Nouvelle colonie ), 1729, tratează egalitatea între sexe, în timp ce Școala mamelor (L’École des mères), 1724, studiază raportul mamă-fiică.
Psihologia umană a lui Marivaux este cel mai bine dezvăluită în romanele sale de dragoste, ambele neterminate. Viața Marianei (La Vie de Marianne), 1731–1741), care a precedat Pamela (1740) lui Samuel Richardson, anticipează romanul sensibilității în glorificarea sentimentelor și intuiției unei femei.
Țăranul parvenit (Le Paysan parvenu), 1734–173, este povestea unui tânăr țăran oportunist și frumos care își folosește atractivitatea față de femeile în vârstă pentru a avansa în societate.
Ambele lucrări se referă la lupta pentru ascensiunea socială și reflectă respingerea autorității și a ortodoxiei religioase în favoarea moralității și naturaleții simple. Atitudinea lui i-a câștigat admirația sinceră a lui Jean-Jacques Rousseau.
Deși Marivaux a fost ales în Academia Franceză în 1743 și a devenit directorul acesteia în 1759, el nu a fost pe deplin apreciat în timpul vieții sale. A murit destul de sărac și a rămas fără faimă reală până când opera sa a fost reevaluată de criticul Charles Augustin Sainte-Beuve în secolul al XIX-lea. Marivaux a fost considerată de atunci ca o legătură importantă între Epoca Rațiunii și Epoca Romantismului.
Opere principale:
Comedii:
Insula sclavilor (L’ile des esclaves), 1725, comedie socială; Insula rațiunii sau Oamenii cei mici (L’Isle de la Raison ou Les Petits Hommes), 1727; Triumful lui Plutus , 1728, satiră; Colonia (inițial Noua colonie sau Liga femeilor), 1750, despre emanciparea femeilor; Întâlnirea lui Amor și Cupidon (Reunion des Amours), 1731; Disputa, 1744; Felicie, 1757;
Prințul travestit (Le Prince travesti), 1724, tragicomedie eroică, fantezistă; Triumful dragostei (Triomphe de l’amour), 1732;
Școala mamelor (L’École des mères), 1732; Mama confidentă (La mere confidente), 1735; Cumătra (La Commère), 1967; Moștenitorul de la țară (L’heritier de village), 1725; Soția fidelă (Femme fidèle), 1755, fragmente; Testamentul (Le Legs), 1736;
Arlequin șlefuit de dragoste (Arlequin poli par l’amour), 1720; Surpriza dragostei (La Surprise de l’amour), 1722; A doua surpriză a dragostei (La Seconde surprise de l’amour), 1727; Dubla nestatornicie (La double inconstance), 1723; Jocul dragostei și al ]ntâmplării (Le Jeu de l’amour et du hasard), 1730; Jurămintele indiscrete (Les Serments indiscrets), 1732;
Fericita Stratagema (L’Heureux Stratagème), 1733; Filfizonul îndreptat (Le Petit Maître corrigé), 1734; Falsele confidențe (Les fausses confidences), 1737; Falsa servitoare sau Vicleanul pedepsit (La Fausse Suivante ou le Fourbe puni ), 1724;
Actorii de bună credință (Les Acteurs de bonne foi), jucată in 1947
Tragedie:
Moartea lui Hannibal (Annibal), 1720;
Romane:
Viața Marianei ( La Vie de Marianne), 1734 – 1742; Țăranul parvenit (Le Paysan parvenu), 1734 – 1735;
Efectele surprinzătoare ale simpatiei (Les Effets surprenants de la sympathie), 1714; Mașina împotmolită (La Voiture embourbée), 1715; Farsamon sau Nebuniile romantice (Pharsamon ou Les Folies romanesques), 1712; Bilbochetul (obiect decorativ care se folosea într-un joc de îndemânare), (Le Bilboquet), 1713; Telemac deghizat (Le Télémaque travesti), 1714; Homer deghizat sau Iliada în vers burlesc (L’Homère travesti ou L’Iliade en vers burlesques) 1717;
Eseuri:
Scrisori despre locuitorii Parisului (Lettres sur les habitants de Paris), 1717-1718; Scrisori conținând o aventură (Lettres contenant une aventure); Cugetări pe subiecte diferite (Pensées sur differents sujets); Reflecții asupra spiritului uman (Reflections sur l’esprit humain), discurs la Academia franceză 1744; Reflecții asupra lui Corneille și Racine (Reflexions sur Corneille et Racine), 1755;
***
Commedia dell’arte, însemnând literalmente „teatru interpretat de oameni de artă”, adică de actori profesioniști, este un gen de teatru popular italian, născut în secolul al XVI-lea, în care actori mascați improvizează comedii marcate de naivitate, viclenie și ingeniozitate. Acest gen a apărut odată cu primele trupe de comedie cu măști, în 1528.