Plinius Minor

Plinius sau Pliniu cel Tânăr, în latină, Gaius Plinius Caecilius Secundus, cunoscut drept Plinius Minor, Plinius Secundus Minor/Iunior, 61/62 – 113, scriitor și administrator roman, nepotul matern al lui Plinius cel Bătrân (Plinius Maior).

A fost consul în anul 100 și proconsul în Pont și Bitinia în anii 112 – 113. A fost, de asemenea, prieten cu Tacit și apropiat al împăratului Traian.

Plinius cel Tânăr este autor de Epistulae (Scrisori) cultivate ca gen literar şi grupate de el în zece cărţi, cu  tematică diversă: discuţii cu prietenii, descrierea unor activităţi culturale (lecturile publice sau personale, recenzarea unor cărţi), erupţia Vezuviului, persecutarea creştinilor, activităţi legate de însărcinarea sa de guvernator al Bitiniei şi Pontului.

Scrisorile se disting prin eleganţa stilului, delicateţea sufletească şi rafinamentul intelectual ale autorului.

Plinius cel Tânăr a impus ca gen literar în literatura latină şi panegiricul, discurs laudativ compus în cinstea împăratului Traian, Panegyricus Traiani.

Panegiric ( pl., panegirice): discurs public în care se elogiază o personalitate însemnată (decedată sau contemporană oratorului), o comunitate etc.; laudă (exagerată), elogiu (excesiv), apologie.

Opere principale:

Epistole, scrisori personale, în 9 cărți, publicate în perioada 100-109 (sau 97-110).

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.