Pregătirea pentru perioada post-pandemică

Dorința oamenilor de a socializa va supraviețui pandemiei

Două femei purtând măști în timpul pandemiei de gripă din 1918

Când te confrunți cu un dezastru, a crede că totul se va schimba nu e deloc greu. Cum este posibil să scrii poezii după Auschwitz, să te bucuri de o plimbare duminicală în sudul Manhattan-ului după 11 septembrie sau cum să iei masa la restaurant după ce o pandemie a ucis milioane de oameni în decurs de un an și câteva luni?

În 1974, sociologul Jib Fowles a inventat termenul de cronocentrism, „credința că vremurile în care trăiești sunt cele mai importante și că alte perioade pălesc în comparație cu ele”. Prin urmare, există un cor deosebit de puternic de voci cronocentrice susținând că suntem în pragul unei schimbări fără precedent. Academicienii, intelectualii, politicienii și antreprenorii au făcut predicții radicale despre transformările pe care le va antrena pandemia.

După cercetarea unui număr de economiști și istorici proeminenți, The New York Times a declarat că suntem pe punctul de a asista la „sfârșitul economiei mondiale așa cum o cunoaștem noi”. Proclamând dispariția „erei neoliberale”, un scriitor de stânga susținea: „Indiferent ce ați gândit despre efectele pe termen lung ale epidemiei de coronavirus, probabil că nu v-ați gândit suficient de mult”. Într-un editorial al Bloomberg View, un investitor de dreapta a afirmat că pandemia „pune ultimul cui la sicriul globaliștilor”.

Cu toate acestea, alți scriitori susțin că viața socială nu va reveni niciodată la normal. Pornind de la experiențele din Wuhan, un psiholog a avertizat că unii oameni ar putea fi atât de marcați de pandemie încât le va fi prea frică să-și mai părăsească casa. Alții prezic sfârșitul îmbrățișărilor sau strângerilor de mână. Potrivit The Economist, tinerii se vor implica mai puțin în relații întâmplătoare. Și reflectând la imposibilitatea de a practica distanțarea socială în cluburi, cea mai mare revistă din Germania a anunțat chiar „sfârșitul nopții”.

COVID-19 va provoca, fără îndoială, unele schimbări importante. Dar predicțiile senzaționaliste care domină acum paginile de opinie ale lumii sunt probabil inexacte. Faptul că pandemia va schimba radical cursul globalizării este departe de a fi o certitudine. Și aproape sigur nu va împiedica oamenii să se bucure de o viață socială activă – chiar și la cluburi, petreceri și restaurante.

În ultimele luni ale Primului Război Mondial, un nou virus s-a răspândit în întreaga lume, infectând sute de milioane de oameni. Pandemia de gripă din 1918 a ucis, în cele din urmă, peste 50 de milioane de locuitori ai planetei.

La acea vreme, trebuie să fi părut că viața nu ar mai putea reveni niciodată la normal. De ce ar risca cineva vreodată să se îmbolnăvească doar pentru a împărți o băutură cu prietenii sau pentru a asculta muzică?

Dar devastările provocate de Primul Război Mondial și de pandemia de gripă din 1918 au fost rapid urmate de o dorință maniacală de sociabilitate. Anii 1920 au cunoscut o înflorire a petrecerilor și a concertelor. Virusul din 1918 a ucis mai mulți oameni decât cel mai mortal război pe care l-a trăit până acum omenirea, dar nu a redus determinarea umanității de a socializa.

Charles C. Mann: Pandemiile ne lasă schimbați pentru totdeauna.

De-a lungul istoriei, omenirea a experimentat, din nou și din nou, ciuma. Și, deși aceste crize de boli infecțioase au avut tot felul de consecințe de lungă durată – inclusiv, potrivit unor istorici, abolirea iobăgiei în părți din Europa de Vest – nu au împiedicat niciodată oamenii să caute compania celuilalt.

Pandemiile nu sunt singurele tragedii care demonstrează determinarea umană de a se aduna cu orice preț. În anii 2000, când sinucigașii cu bombe atacau în mod regulat orașe precum Bagdad și Tel Aviv, oamenii au insistat totuși să își desfășoare viața de zi cu zi. Și când terorismul a venit în Franța, cafenelele și cluburile nu au lipsit nici pentru clienții de acolo. Este posibil ca numărul soldaților înarmați care mergeau pe străzile Parisului să fi crescut, dar numărul clienților din localurile de luat masa în oraș nu a scăzut în aproape aceeași măsură. (În mod similar, multe țări care suferă de niveluri ridicate de atacuri armate sau răpiri, cum ar fi Brazilia, Guatemala și Mexic, au totuși o viață de noapte dinamică.)

Nimeni nu poate spune cât va dura faza acută a acestei pandemii. Dar ceea ce este practic sigur este faptul că impactul său asupra gradului de sociabilitate umană se va dovedi a fi temporar. Peste cinci sau 10 ani de acum încolo, vor fi la fel de multe adunări în masă, câte au existat înainte de coronavirus. Pentru că suntem oameni.

Stânga: precauții luate în timpul pandemiei de gripă din 1918.

Dreapta: un măturător al străzii din New York poartă o mască pentru a evita răspândirea pandemiei de gripă. „Mai bine să fii ridicol decât mort” era punctul de vedere al unui oficial.

Previziunile despre impactul politic și economic al pandemiei par, de asemenea, neobișnuite. De regulă, acestea se concentrează prea mult pe iraționalitatea (percepută) realităților prezente și prea puțin pe ceea ce ar trebui să se întâmple pentru a pune în loc ceva mai bun.

Pandemia, susțin unii, a arătat necesitatea asistenței medicale cu plată unică și a demonstrat nebunia de a se baza pe un proces de fabricație în timp real care face ca producția globală de bunuri esențiale să fie vulnerabilă la șocuri în țările îndepărtate.

Dar multe instituții persistă în forma actuală, în ciuda deficiențelor profunde, deoarece cei care ar beneficia de schimbare nu pot colabora eficient sau nu pot conveni asupra unui înlocuitor. Aproape toată lumea este de acord că Consiliul de Securitate al ONU, în forma sa actuală, este incapabil să mențină pacea în cele mai periclitate regiuni ale lumii, precum Siria. Dar pentru că diferite guverne au viziuni diferite asupra modului în care ar trebui reformat consiliul – și pentru că cei care au un loc permanent acolo sunt reticenți în a-și dilua influența – sistemul continuă să meargă în același mod.

David Frum: Coronavirusul demonstrează valoarea globalizării.

Aceleași probleme ale acțiunii colective fac, de asemenea, puțin probabil un sfârșit brusc al globalizării sau al neoliberalismului. Să presupunem, de exemplu, că pandemia a arătat că marile companii ar beneficia de readucerea producției în Statele Unite, deoarece nu pot exclude un alt șoc global peste 10 sau 30 sau 50 de ani de acum înainte. Chiar și companiile care recunosc riscurile pe termen lung, vor continua să se confrunte cu o concurență dură asupra prețurilor pe termen scurt. Și dacă o mișcare ar reduce riscul substanțial pe parcurs, cresc, de asemenea, șansele de a pierde un număr mare de clienți în acest moment, deci este puțin probabil ca directorii și acționarii să o urmeze.

La fel, deși eșecul SUA în a trata în mod adecvat această pandemie arată cât de epuizată a devenit capacitatea statului, marele guvern nu va reveni neapărat. America ar trebui să reinvestească în instituții precum Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Dar alții vor învăța o lecție diferită din pandemie: de exemplu, că guvernul este pur și simplu incapabil să facă o treabă bună.

Filosofilor moralei le place să avertizeze despre „eroarea naturală”: Doar pentru că ceva este așa, nu înseamnă că ar trebui să fie așa. În mod similar, cei care fac predicții îndrăznețe despre viitor ar trebui să se ferească de „eroarea predictivă”: Doar pentru că circumstanțele actuale oferă motive să se creadă că ceva ar trebui să fie așa, nu înseamnă că va fi.

Jucători de baseball purtând măști care credeau că îi vor împiedica să se îmbolnăvească în timpul pandemiei de gripă din 1918 

Nimic din toate acestea nu sugerează că pandemia va lăsa lumea complet neschimbată. Se poate schimba în mică măsură, dar semnificativ; guvernele, de exemplu, pot face presiuni pentru a extinde capacitatea de a produce bunuri mai importante pe plan intern. Deoarece aceste bunuri cruciale alcătuiesc doar o mică fracțiune din economia generală, totuși, acest lucru abia ar reuși să încetinească – și mult mai puțin să inverseze – globalizarea.

De asemenea, pandemia ar putea accelera tendințele existente. Pentru prima dată după mai bine de un secol, se observă cât de autoritare au devenit țările care rivalizează cu puterea economică a democrațiilor liberale. Întrucât China pare să iasă la suprafață din cele mai grave efecte ale pandemiei, în timp ce multe democrații încă se luptă să o stăpânească, puterea s-ar putea îndepărta și mai repede de țările democratice.

Și nu ar fi exclus să aibă loc transformări cu adevărat istorice – ne lipsește doar capacitatea de a ști care vor fi acestea. Moartea Neagră nu a dus la o slăbire a feudalismului, deoarece conducătorii medievali au recunoscut iraționalitatea unui sistem economic care a lăsat o mare parte a populației subnutrită, apoi a acționat într-o manieră concertată pentru a remedia acest eșec sistemic. Numărul morților a epuizat atât de mult forța de munca disponibilă, încât iobagii au fost puși într-o poziție de negociere mai puternică – o consecință pe care contemporanii, în mod surprinzător, nu au reușit să o prezică.

Cum a evoluat creșterea populației lumii în timp: populația lumii din 10.000 î.e.n. până astăzi

Un adevărat zid se ridică reprezentând creșterea populației umane în ultimele milenii. Începând de jos, din anul 10000 î.e.n., curba a urcat din ce în ce mai abrupt pe măsură ce se apropia de prezent. La mijlocul secolului al XIV-lea, pandemia numită Moartea Neagră (ciuma neagră sau ciuma bubonică) din Europa a ucis 200 de milioane de oameni.

Graficul arată numărul tot mai mare de oameni care trăiesc pe planeta noastră în ultimii 12.000 de ani. O schimbare uimitoare: populația lumii de astăzi este de 1.860 de ori mai mare decât cea de acum 12 milenii, când populația lumii era în jur de 4 milioane – jumătate din populația actuală a Londrei.

Ceea ce este frapant în această diagramă este, desigur, faptul că aproape toată această creștere s-a întâmplat chiar foarte recent. Demografii istorici estimează că în jurul anului 1800 populația lumii era de numai 1 miliard de oameni. Acest lucru implică faptul că, în medie, populația a crescut foarte lent în acest timp, de la 10.000 î.e.n. la 1700 (cu 0,04% anual).

După 1800, acest lucru s-a schimbat fundamental: populația lumii a fost de aproximativ 1 miliard în anul 1800 și a crescut de 7 ori de atunci.

Aproximativ 108 miliarde de oameni au trăit pe planeta noastră până în prezent. Aceasta înseamnă că dimensiunea populației actuale reprezintă 6,5% din numărul total de oameni care s-au născut vreodată.

Pentru perioada lungă de la apariția lui Homo sapiens modern și până la punctul de plecare al acestei diagrame, în 10.000 î.e.n., se estimează că populația mondială totală a fost adesea cu mult sub un milion.

În această perioadă, specia noastră a fost adesea grav amenințată cu dispariția. Doar în două puncte curba ascendentă și-a încetinit creșterea: în jurul secolului al XIV-lea și din nou la începutul secolului al XX-lea.

Motivul principal al scăderilor temporare ale populației lumii, în mod explicabil, a fost apariția epidemiilor: Moartea Neagră și pandemia de gripă din 1918. Chiar și atunci, ceea ce frapează cel mai mult la acel zid este ceea ce nu arată. Al Doilea Război Mondial și Holocaustul, în care a pierit o mare parte din omenire sunt invizibile. La fel și multe alte dezastre și boli.

Pandemia de coronavirus este o tragedie de amploare istorică. Poate fi amintită ca fiind cel mai semnificativ eveniment global de la căderea Uniunii Sovietice.

Chiar și așa, să evităm tentația cronocentrismului. Mai devreme sau mai târziu, această criză epidemică se va încheia. Omenirea va supraviețui acestei pandemii. În urma ei, ca și după atâtea alte dezastre, vom învăța să prosperăm din nou. Și, deși lumea în care vom trăi atunci va fi diferită, nu va fi de nerecunoscut.

© CCC

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.