Rabindranath Tagore
7 mai 1861-7 august 1941
India
Rabindranath Tagore, scriitorul care avea să fie supranumit “Sufletul Bengalului” şi “Profetul Indiei moderne”, s-a născut într-o casă din Jorosanko, un cartier mărginaş al Calcuttei.
Era cel de-al 13-lea copil al cărturarului bengalez Devendra Nath Tagore, descendent al unei vechi familii de brahmani, al cărei întemeietor fusese degradat de către superiorii castei sale din pricina bunăvoinţei arătate musulmanilor. Propovăduitor al unei religii tolerante şi universaliste, Devendra Nath Tagore, poreclit de compatrioţii săi “Maharişi” (adică Sfântul sau Inţeleptul), şi-a educat copiii în acelaşi spirit larg, umanist, într-o epocă de fanatism religios şi de exaltare naţionalistă.
Rabindranath, cel mai mic dintre fiii “Inţeleptului”, a primit o educaţie corespunzătoare, atât acasă, cât şi în şcolile la care a învăţat, deşi avea să păstreze amintiri nu tocmai plăcute despre aceste şcoli, întemeiate pe o pedagogie autoritară.
La vârsta de 17 ani, tânărul Rabindranath, care între timp îşi descoperise vocaţia de poet în limba bengali, pleacă în Anglia pentru a studia Dreptul. Reîntors după câţiva ani în India, se consacră literaturii, scriind versuri şi poeme dramatice, dominate de tema ce-l va obseda toată viaţa: “Bucuria de a atinge Infinitul în sânul Finitului” (cf. “Amintirile” lui Tagore, scrise la vîrsta de 50 de ani).
In 1884, Rabindranath Tagore se căsătoreşte şi se stabileşte pe domeniul din Shilaida al tatălui său (pe malurile Gangelui), unde are prilejul de a lua cunoştinţă de condiţiile de viaţă ale ţăranilor bengalezi şi de a contribui la ameliorarea lor. Această perioadă, deosebit de rodnică şi pe plan literar, ia sfârşit, după aproape 17 ani, în mod tragic, deoarece scriitorului îi mor pe rând soţia şi doi dintre copii.
In 1901, la vârsta de patruzeci de ani, Tagore întemeiază în satul Bolpur din Bengal, într-un loc numit de el “Shantiniketan” (Sălaşul păcii), o şcoală menită să dea copiilor o educaţie liberă şi armonioasă, în mijlocul naturii; această şcoală avea să devină celebră, sub denumirea de “Vişvabhârati” (Intreaga Indie).
In 1912, Tagore face o vizită în Anglia, unde i se publica, în traducere proprie, culegerea de poeme în proză Gitanjali (“Ofranda cântecelor”, culegere pe baza căreia i se va decerna, în 1913, Premiul Nobel pentru Literatură).
In 1915, este înnobilat cu titlul de baronet, titlu la care va renunţa în 1919, în semn de protest împotriva sălbaticei represiuni dezlănţuite de autorităţile coloniale britanice pentru a opri răscoalele de la Amritsar.
Paralel cu activitatea sa literară, scriitorul indian desfăşoară o intensă activitate ca mesager al culturii patriei sale, conferenţiind în numeroase ţări ale lumii, printre care şi România, pe care o vizitează în toamna anului 1926.
La vîrsta de 68 de ani, Tagore începe să picteze, tablourile sale fiind expuse la Moscova, Berlin, Birmingham, Paris, New York şi în alte oraşe. Este de menţionat şi activitatea sa de compozitor, manifestată îndeosebi prin „punerea pe muzică” a peste trei mii de cântece, scrise de el însuşi.
Rabindranath Tagore se stinge din viaţă la vârsta de 80 de ani, la Shantiniketan, lăsând în urma sa o operă monumentală şi diversă, care însumează peste cincizeci de volume de versuri, peste treizeci de piese de teatru, peste o sută de povestiri, douasprezece romane, zeci de eseuri etc.
Tagore a fost un scriitor bilingv, exprimându-se atât în limba bengali, cât şi în limba engleză, în care şi-a şi tradus unele opere concepute în bengali.
Opere apărute în limba engleză:
Poeme în proză: Gitanjali, 1912; The Gardener, 1913; Crescent Moon, 1913; Fruit-Gathering, 1916; The Fugitive and Other Poems, 1921.
Piese de teatru: Chitra, 1913; The King of Dark Chamber, 1914; The Post-Office, 1914; Sacrifice Other Plays, 1917; The Cycle of Spring, 1917; Red Oleander, 1924.
Povestiri: Hungry Stones and Other Stories, 1916; Mashi and Other Stories, 1918; Broken Ties, 1925.
Romane: The Home and the World, 1919; The Wreck, 1921; Gora, 1924.
Eseuri: Sadhana, 1914; The Religion of Man, 1931.
Memorialistica: My Reminiscences, 1917.
Conferinte: Personality, 1919 (tinute în America).
Această colecție specială de cântece Tagore este , deoarece aceasta este
Prețioasă și foarte rară, una dintre puținele înregistrări care conține vocea marelui poet. Rabindranath Tagore cântând Imnul Național al Indiei, „Jana Gana Mana” (“Mințile tuturor oamenilor”). Scris în limba bengali, acesta face parte din primele cinci strofe ale unei poezii compuse de laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Rabindranath Tagore. Muzica a fost compusă de Ram Singh Thakur, iar versurile sunt ale lui Rabindranath Tagore.