Citate despre Flori

Asa cum aprilie reinnoieste gradina in floare, cea mai frumoasa floare a inflorit in inima ta. (Ruy Blas) © CCC

Cea mai frumoasă floare e floarea de cireş, cel mai bun om e samuraiul. Proverb japonez © CCC  Published on: Dec 27, 2017

Rătăceam precum un nor singuratic Ce plutește în înălțimi peste dealuri și văi, Când, deodată, am văzut o mulțime, O puzderie de narcise aurii; Pe lângă lac, pe sub copaci, Unduindu-se și dansând în adierea vântului.   O mare de flori ca stelele ce strălucesc Și sclipesc de-a lungul Căii Lactee, Se întindeau în rânduri nesfârșite De-a lungul marginii unui golf: Zece mii am văzut dintr-o privire, Unduindu-și corolele în dans sprințar.   Valurile din jurul lor dansau; dar ele Întreceau în frumusețe strălucirea valurilor: Un poet n-ar putea fi mai încântat, Decât într-o astfel de însoțire însuflețită: Le-am privit - le-am privit îndelung - și m-am gândit Ce comoară de frumusețe mi-a oferit acest spectacol:   Adesea, când mă-ntind pe pat, Fără să mă gândesc la nimic sau meditând, Ele strălucesc în acel ochi interior Care este fericirea singurătății; Și apoi, inima mea e copleșită de plăcere Și dansează cu narcisele aurii.   (Rătăceam precum un nor singuratic / I Wandered Lonely as a Cloud) Copyright © CCC  Published on: Apr 8, 2019

Florile lăsă puțin din parfumul lor în mâna care le dăruiește. Proverb chinezesc

Un fir de praf nu murdareste o floare. (Pe patru voci) © CCC

Ardeau ca nişte facle vii, În vârf de firave tulpini. Îşi înălţau râzând zglobii Obrazul roşu dintre spini.   I-am adunat cu mâini avare, Am rătăcit în seara blândă, Umplându-mi braţele de floare Învăpăiată şi plăpândă.   Şi m-am întors într-un târziu, Departe câmpul rămânea, Atât de singur şi pustiu În urma mea.   Dar când acasă-am încercat Să-i strâng într-un aprins buchet, Toţi macii mei s-au scuturat Ca nişte lacrimi pe parchet. (Macii)

Culegem florile, nu le alegem. Proverb rus © CCC

O floare este o ființă în întregime poetică. (Opere) © CCC

Vântul trece lin, uşor Printre arbori şi deodată C-un parfum îmbătător S-a umplut pădurea toată.   Florile din jur se-ntreabă: – Poate vine-n ospeţie Vreo zeiţă de la îngeri? Să ne-mbete, cine ştie?   – Nu, răspunde-nfumurată, Îndreptând capul spre soare Floarea care printre flori, Este-n codru cea mai mare.   Nu e alta-aici ca mine O zeiţă sunt doar eu! – Ah, îi zice atunci pădurea, Ai miros urât şi greu.   Eşti tu mare, eşti ghimpoasă, Dar zeiţă-i altă floare Uite-o colo subţirică, Gingaşă, fermecătoare.   Stă cuminte, stă în umbră, Aplecată spre pământ, Lacrimi albe, mici, rotunde, Clopoţei de-argint în vânt…   Ea e floarea, ea-i zeiţa, A-nflorit întâia oară. Ne-a adus parfum ceresc Şi-i vom zice… Lăcrămioară. (Lăcrămioara)

Cele mai frumoase flori cresc discret în umbră… „Sub Umbra Floreo” sau „Înfloresc în umbră” este deviza națională a unui stat mic al Americii Centrale, Belize. © CCC

Florile primăverii sunt visele iernii povestite, dimineața, la micul dejun al îngerilor. Les fleurs de printemps sont les rêves de l’hiver racontés, le matin, à la table des anges. © CCC

Ea nu credea, de exemplu, că o plantă ar avea o viaţă sufletească deosebit de complicată. Cum să-şi închipuie că o floare de clopoţel ar fi putut avea probleme în viaţa ei sentimentală, să sufere de iubire neîmpărtăşită ? (Lumea Sofiei)

Nici o poetica din lume nu atinge perfectiunea si semnificatia celei mai timide flori.

Poezia se naste din emotia rememorata in liniste. © CCC

În fragede cânturi cereşti - o melodie, Abia de s-aude - cânt de ciocârlie, Prima albă floare iată că învie, Ghioceii străluce în perdea aurie.   Eu: E prea devreme, floricico, prea devreme Nordul răsuflă încă ger, Albe zăpezi din munţi aşteaptă vreme, Dumbrava e udă până la cer.   Abia de-i miji luminiţa aurie, Să te-ascunzi sub poala mamei-pădure, Când dinţii de chiciură târzie Sau perla rece de rouă, viaţa vor să-ţi fure.   Floricica: Viaţa noastră-i trai de fluturi, Trează-n în zori, seara te scuturi; E mai bună clipa - una în Prier, Decât multe-n toamnă-n ger.   Pentru Domnul strângi pomană, Daruri, la prieteni sau iubită, Din floarea mea tu fă cunună, Cunună pe cunună împletită.   Eu: În neruşinata iarbă, în sălbatica pădure Ai crescut tu floare dragă! Cu o strălucire slabă şi de stat micuţă tare, Cine-ţi dă mândrie, fală?   N-ai culorile din zori, Nici baticul de tulipă, Nici rochiţele de crin, Nici roza pictată-n sân.   Te voi împleti-n cunună; Dar încredere, de unde-atâta! Prietenii şi cu iubita Te primesc cu drag în mână?   Floricica: Prietenii mă culeg de cu seară, Înger vestitor de primăvară; Prietenia n-are strălucire multă La umbră mai bine-ascultă.   Demnă de ce-i mânuţa fetei Spune-mi, divină Maria! Pentru primul mugur-tulei, Capăt prima... ah! doar întâia Lacrimă. (Poezii, vol. I – Balade și romanţe)

Câte Flori neştiute în Pădure rămân Pierind pe Dealuri, prin Fâneţe Fără Puterea de a-şi cunoaşte Nebănuita Frumuseţe -   Şi câte-şi risipesc în Vânt Nepieritor şi tainic Nimbul sfânt - Fără să ştie ce Fior În Suflet strecura-ne-vor.   (traducerea Ileana Mihai-Ştefănescu)   How many Flowers fail in Wood - Or perish from the Hill - Without the privilege to know That they are Beautiful -   How many cast a nameless Pod Upon the nearest Breeze - Unconscious of the Scarlet Freight - It bear to Other Eyes –

Există flori peste tot pentru cine vrea să le vadă. © CCC

Toate florile de mâine sunt în semințele de azi. Proverb indian

Există mai multă perfecţiune într-o floare simplă, de pe câmp, decât în cele mai însemnate lucrări ale geniului omului.

Cu sacu-i plin de banalități s-a prezentat și anul ăsta zâna primăvară, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parcă-ar fi venit întâia oară.   Contrazicându-mă cu mine însămi și-n sfârșit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus să vad ce flori au răsărit în parcul vast si gol de lânga noi.   De mult nu mă-ncercase așa dor de viață și călcam nerăbdătoare; simțeam cum se-nfioară sub picior pamântul umed, fecundat de soare.   Copacii goi mi s-au părut încântători - Parcă-aș fi vrut să-i strâng în brațe, să-i sărut (trecusem până-atunci de-atâtea ori pe lângă ei și nici nu i-am văzut)   Iar ceru-albastru, vag, nedefinit (ca rochiile care ies la spălat), cu capul dat pe spate l-am privit și l-am găsit de-a dreptul minunat.   Pe urmă-am dat de toporași lângă-un stejar erau așa de-albaștri, delicați - ca niște firmituri lăsate-n dar de primăvară, printre pomi-ntunecați.   M-am aplecat cu inima batând, dar când era să-i rup, nici eu nu stiu de ce si cum, dar mi-a venit în gând că pentru ei paharu-i un sicriu.   Și m-am întors spre casă mai agale, c-o oboseală fericită-n pași, iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale, în schimb, aveam în suflet toporași. (Toporași)