Robert Jungk

Robert Jungk, pe numele de naștere Robert Baum, cunoscut și sub numele de Robert Baum-Jungk, 11 mai 1913 – 14 iul. 1994, născut la Berlin, Germania, scriitor, jurnalist, istoric și militant pentru pace german, de origine austriacă. A scris în principal despre probleme legate de armele nucleare. A trăit 81 de ani.

Futurolog, gânditor avangardist, publicist științific, rebel și motivator pentru libertate, figură reprezentativă a mișcării anti-nucleare – așa este numit Robert Jungk în sursele istorice contemporane.

Robert Jungk poate fi considerat co-fondator al științei critice și creative a viitorului, sau a așa-numitei futurologii. În același timp, a fost un reprezentant a ceea ce putem numi astăzi societatea civilă. Jungk a fost o figură reprezentativă  a mișcării pentru pace, anti-nucleare și ecologiste, care a crescut în importanță în anii 1970. Dacă astăzi ar fi fost încă în viață, cu siguranță s-ar fi alăturat protestelor globale împotriva exceselor sistemului financiar global.

A fost distins cu Premiul Nobel alternativ (Premiul Right Livelihood) care recompensează persoane sau asociații care lucrează și caută soluții practice și exemplare pentru cele mai dificile provocări ale lumii actuale în domenii precum protecția mediului, drepturile omului, dezvoltarea durabilă, sănătatea, educația, pacea etc.) în 1986.

Jungk s-a născut într-o familie de evrei din Berlin. Din cauza participării sale în opoziţia cu partidul nazist, a fost arestat în urma incendiului din Reichstag, apoi eliberat.

A emigrat la Paris în 1933, unde a realizat filme documentare și a studiat la Sorbona.

A locuit la Praga între 1936-1938, unde a publicat un ziar antifascist. A fugit în Elveția când naziștii au invadat Austria și a rămas acolo până la sfârșitul războiului.

Apoi, ca jurnalist independent, a lucrat pentru diverse ziare, printre care The Observer din Londra, pentru care a fost reporter la procesul de la Nürnberg. În 1947, a participat la sesiunea inaugurală a ONU la Londra, apoi la Conferința celor Patru de la Paris.

În anii 1950, a explorat temele care îl vor preocupa tot restul vieții: viitorul, pacea și opoziția față de energia nucleară.

Prima sa carte a fost intitulată Viitorul a început deja (The Future Has Already Begun) și în 1953 a înființat primul Institut pentru cercetări ale viitorului.

În 1952 a avut un fiu, Peter Stephan Jungk.

În 1954, a publicat Mai strălucitor decât o mie de sori: o istorie personală a oamenilor de știință atomițti (Brighter than a thousand suns: a personal history of the atomic scientists) despre destinul atomiştilor. Această carte este prima publicație care spune povestea Proiectului Manhattan și a proiectului bombei atomice germane. Studiază fabricarea și lansarea bombei atomice din mărturiile fizicienilor atomiști.

Cartea se bazează pe numeroase interviuri cu oameni care au jucat un rol major în construcția și implementarea bombei. Titlul său este inspirat dintr-un verset din Bhagavad Gîta, poem sacru al hindușilor, de care fizicianul Robert Oppenheimer și-a amintit în iulie 1945, în timpul lui Trinity, numele de cod primul test atomic din istorie, realizat de forțele armate ale Statelor Unite pe 16 iulie 1945, ca parte a Proiectului Manhattan.

Din 1956 până în 1957, a desfășurat o activitate de investigație la Hiroshima, care va duce la scriere cărții Living in Hiroshima, publicată în 1958.

În anii 1960, a lucrat cu Bertrand Russell la campanii antinucleare și împreună cu Johan Galtung, a fost co-fondatorul Conferinței Internaționale despre Futurism din 1967, din care a luat naștere Federația Mondială pentru Cercetarea Viitorului (World Futures Studies Federation). A fost unul dintre artizanii Congresului de Futurologie de la Kyoto în 1970.

Jungk a început apoi să dezvolte atelierele viitorului, în care oamenii își pot imagina un viitor dezirabil și mijloacele pentru a-l realiza și care constituie un mijloc pentru a-și recâștiga puterea asupra existenței lor. Jungk și-a expus ideile și abordarea atelierului în cartea sa Pariu pe om (Bet on the man) care i-a adus supranumele de „profesor de imaginație”.

În 1977, a publicat Statul atomic, consecințele politice ale dezvoltării nucleare (The Atomic State, Political Fallout of Nuclear Development), care a fost pe lista celor mai bine vândute cărți din Germania Federală timp de aproape un an.

În 1987 a înființat Biblioteca Internațională a Viitorului (Internationale Bibliothek für Zukunftsfragen) la Salzburg, prima bibliotecă publică dedicată viitorului. După moartea sa, în iulie 1994, această instituție și-a continuat activitatea, în special datorită publicării buletinului Pentru viitor (Pro Zukunft).

În 1986, Robert Jungk a fost distins cu Premiul Nobel alternativ, „pentru lupta sa neobosită pentru pace, alternative sensibile pentru viitor și conștientizarea mediului”.

În 1992, a fost candidat la alegerile prezidențiale din Austria pentru Partidul Verzilor, dar nu a fost ales.

„Rețelele alternative, semințe ale unei noi culturi, au crescut în toate țările industrializate în ultimele decenii. Membrii lor nu așteaptă ziua cea mare a schimbării bruște. Se începe aici și acum să construim modele convingătoare de existență pașnică. Aceste grupuri de auto-ajutorare nu numai că se ajută pe ei înșiși, dar dau speranță multor altora. Într-o perioadă de criză, oamenii care pot oferi posibile soluții au crescut foarte mult șansele de a influența cursul evenimentelor” – Robert Jungk, Discurs de acceptare a Premiului Nobel alternativ, 9 decembrie 1986

Opere principale:

Viitorul a început deja (Tomorrow Is Already Here), 1954, reportaj despre descoperiri științifice și tehnice, o lucrare a „futurismului” distopic în curs de apariție; o mare parte trarează despre ceea ce s-a dezvoltat din Proiectul Manhattan, precum și despre„creierele electronice”; Mai strălucitor decât o mie de sori, destinul atomiştilor (Brighter than a Thousand Suns: A Personal History of the Atomic Scientists), 1958; Copiii Cenușii (Children of the Ashes), 1961, despre Hiroșima; CERN, o internațională de savanți, 1968; Proiectul Fiecare om (The Everyman Project), 1973; Pariu pe om, optimismul ca provocare (Pari sur l’homme), 1974; Statul nuclear, consecințele politice ale dezvoltării nucleare (The Nuclear State), 1977;  Atelierele viitorului (Future Workshops), 1980.