Romulus Vulpescu

Romulus Vulpescu, 5 apr. 1933 – 18 sept. 2012, poet, scriitor, traducător, editor, publicist și politician român, soțul scriitoarei Ileana Vulpescu. A trăit 79 de ani.

S-a născut la Oradea și a fost fiul Elenei (născută Botez) și al lui Constantin Vulpescu, maistru militar armurier. A fost căsătorit cu prozatoarea Ileana Vulpescu, cu care a avut o fiică, Ioana (d. 2012).

A urmat, la București, școala primară, liceele „Sf. Andrei” (1939-1948) și „Gh. Șincai” (1948-1951), unde a frecventat clasele X-XI la seral, în paralel cu o școală profesională (1950-1951), devenind și strungar calificat.

S-a înscris apoi la Facultatea de Filologie, Secția Limba și Literatura Română, a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1955.

După absolvire, a lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1955-1960), la Editura pentru Literatură Universală (1961-1964), la revista „Luceafărul” (1964-1965), ca secretar literar și director adjunct la Teatrul „Barbu Delavrancea” (1967-1969), muzeolog la Muzeul Literaturii Române și în redacția „Manuscriptum” (1970-1973), secretar la Uniunea Scriitorilor din România (1973-1989), director al Teatrului Mic (1990-1991).[2]

A fost colaborator al celor mai importante reviste literare din țară; “Ateneu ” „ Tomis”, „ Transilvania”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Cinema”, „Săptămâna”.

În 1970, i s-a conferit distincția franceză „Laurii academici” (Les Palmes academiques) în grad de ofițer, distincție care i-a fost înmânată abia în 1996.

Romulus Vulpescu a îngrijit edițiile din scrierile lui C. Sirbu, I. Barbu, G. Bacovia. A publicat “Antologia poeziei latino- americane” (1961) și “Antologia poeziei chineze” (1963).

Laureat al Marelui Premiu pentru întreaga activitate al Ministerului Culturii şi Cultelor (1992). I s-a decernat Ordinul Serviciu Credincios în grad de Cavaler (2004).

Nichita Stănescu scria despre prietenul său: “Romulus Vulpescu este unul dintre foarte rarii scriitori care sunt în acelaşi timp şi propriul lor personaj. Romulus Vulpescu este invenţia lui Romulus Vulpescu, aşa cum Don Quijote este invenţia lui Cervantes… Ceea ce frapează peste tot cu constanţă e suavitatea vehementă, puritatea groasă, angelismul exprimat cu brutalitate al unei structuri rimbaldiene [caracteristice lui Arthur Rimbaud]… întotdeauna delicat, strigătul este acela al sensibilităţii acute, convertită în parabole, în pilde, în aluzii şi uneori în mituri… Fantezia cultivată a scriitorului preferă grotescul gigantic şi absurdul cazuistic, umorul negru traversat nu o dată de melancolie.”

Opere principale:

Poezie: Poezii, 1965; Și alte poezii (1949-1970), 1970, Arte & meserie. Versuri vechi & noi, 1979; Armura noastră – cartea (30 de poezii scrise și rostite de autor), disc, “Electrecord”, 1986; Versuri (1948 – 1993), 1995; Vraiștea, versuri, 1994; Vechituri & novitale, 2005.

Povestire: „1 Gigant 1” cu Liviu Macoveanu , povestire,  1962 (republicată ca „Gigant 1” în antologia Întîlnirile viitorului, 1963;

Proză: Exerciții de stil (proză și teatru), 1967; Procesul Caragiale-Caion. Dosarul revizuirii (teatru-document), transcriere și colaționare a textelor de articole și de polemici din presa vremii, 1972; Hîncu – ba! (două volume de polemici, de opinii și de controverse: vol. I: Zodia cacialmalei; vol. II: Praznicul pușlamalelor), 2002.

A  tradus din François Villon, Rabelais, Dante Alighieri, Alfred Jarry, Charles d’Orléans.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.