Rumi

Rumi, pe numele complet, Jalal al-Din Rumi, numit în mod onorific și Maulana (Mawlānā, „maestrul nostru”), 30 sept. 1207, Balkh [acum în Afganistan] – 17 dec. 1273, Konya [acum în Turcia], cel mai mare mistic sufist și poet în limba persană, renumit pentru versurile sale și pentru epopeea sa didactică Masnavi („Cuplete spirituale” sau Distihuri)

Marele scriitor și mistic persan, întemeietorul ordinului dervișilor rotitori, Djalal Al-dîn Rumi, a fost prezentat în copilărie poetului Farid ed-Din care, uimit de inteligența sa, a declarat urmând o formulă care rămâne celebră: „Ce flacără. Ce foc va aduce pe lume!” Tradiția mai spune că un mistic care l-a văzut mergând în urma tatălui său a spus: „Iată un ocean mergând în urma unui lac”.

Rumi a fost un poet mistic persan care a influențat profund sufismul, gândirea și literatura mistică din întreaga lume musulmană.

Prenumele său, Djalal-el-din, înseamnă „maiestatea religiei” (din djalâl, maiestate și din, religie, memorie, închinare).

În ceea ce privește nisba (indicația originii sale), se referă fie la Balkh („balkhien”), fie la Bizanț (Rûmî: „bizantinul”).

După mai mulți ani de studiu în Alep și Damasc, s-a stabilit în orașul Konya, unde a predat jurisprudență și dreptul canonic în aceeași școală coranică ca și tatăl său.

Foarte devreme, a primit titlul de Mawlānā, „Maestrul nostru”, scris adesea Maulana, care a devenit intim legat de ordinul „dervișilor rotitori” sau mevlevis, una dintre principalele frății sufi, pe care a fondat-o în orașul Konya.

Rumi a scris majoritatea operelor sale în persană (farsi).

În 1244, Rumi a făcut o întâlnire decisivă, care îi va bulversa viața, cu Shams al Din Tabriz, un derviș rătăcitor, al cărui prenume înseamnă „Soarele religiei”. Opera sa este profund marcată de întâlnirea cu Shams al Din Tabriz care îi va deveni maestru spiritual. Rumi l-a făcut chiar autorul uneia dintre operele sale, Divanul lui Shams din Tabriz.

Rumi ar fi reluat anumite fabule ale lui Esop (prin faimoasele Kalila și Dimna d’Ibn al-Muqaffa) în lucrarea sa principală Masnavi.

Turcii, iranienii, afganii și alte popoare din regiune își arată respectul pentru poeziile sale. Recunoscut în timpul vieții sale ca o mare personalitate spirituală și ca un sfânt, a frecventat creștini și evrei, precum și musulmani.

A lăsat mai multe scrieri în proză – „Cele șapte sesiuni”, „Cartea interiorului” – și poezie – „Ode mistice” și „Masnavi”, o vastă teodicee de peste 25 000 de versete, deseori comparată cu „Divina comedie” a lui Dante.

Djalal al-dîn Rûmi a lăsat o amprentă de neșters asupra gândirii religioase a islamului, iar opera sa este venerată de musulmanii cultivați.

Opere principale:

Ode mistice, extrase din Divanul lui Shams din Tabriz, dedicate maestrului său Shams;

Cartea interiorului sau Lăuntrul lăuntrului (Fihi-ma-fihi), colecție de comentarii ale misticului către fiul său cel mare, Sultan Walad, principala creație în proză a lui Rumi;

Masnavi (Distihuri), poem moral, alegoric și mistic de peste 50 000 de versuri;

Rubaiate, colecție de catrene despre experiența mistică;

Scrisori;

Mesnevi, colecție de povești sufiste, un rezumat al lui Masnavi;

Soarele realului, poezii dedicate iubirii mistice.