Citate de Friedrich Hölderlin

…primul care, împrejmuindu-și un teren s-a gândit să spună: Acesta e al meu, şi a găsit oameni destul de simpli care să-l creadă, a fost adevăratul fondator al societăţii civile. De câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii şi orori nu ar fi fost cruţat genul uman dacă acela care smulgând ţăruşii sau acoperind şanţul cu pământ, ar fi strigat: “Feriți- vă de a da ascultare acestui impostor. Sunteţi pierduţi dacă uitaţi că roadele sunt ale tuturor şi pământul nu este al nimănui”. (Discurs asupra inegalităţii dintre oameni)

Numai din inteligență n-a ieșit vreodată ceva inteligent, numai din rațiune n-a ieșit vreodată ceva raţional. (Hyperion, 1793-1799)

Pamantul, candva mama noastra, a devenit fiica noastra. © CCC

Cand viseaza omul e un zeu, cand gandeste, un cersetor.

Pământ, planetă albastră, unde un dirijor de cor scrie ultimele note ale unei cantate care va încânta inimile oamenilor timp de multe secole. © CCC

Pământ, planetă albastră, unde în fiecare primăvară soarele aduce înapoi florile în tufișurile întunecoase. © CCC

Tu esti singura mea familie. Ești unicul meu Pământ.

Pământ, planetă albastră, unde șaisprezece familii au acumulat mai multe bogății decât patruzeci și opt de țări sărace. © CCC

Toată lumea știe că pământul, ciudat lucru, produce de zece ori mai puțin atunci când cei care îl lucrează nu au nici un drept asupra lui. (Cugetări) © CCC

Pamantul e o colonie penitenciara unde trebuie sa suportam o pedeapsa pentru crimele comise intr-o existenta anterioara.

Pe acest Pământ pe care trăim, totul se grăbește să dispară. Asta e regula. Nimeni nu poate face nimic. Timpul trece, anii trec, viața trece și noi trecem. Nimic nu durează. Totul trece. Fără cea mai mică excepție. Bucuriile noastre, durerile noastre, obiceiurile noastre, credințele noastre, limbile noastre, civilizațiile noastre. Pământul nostru va fi doar o mare ruină și toate acestea vor trece. La fel, Soarele și galaxia noastră. Și universul? Multă vreme, oamenii au crezut că universul este etern. Dar spre începutul secolului trecut, prin calcul și observație, mai aproape de Geneză decât majoritatea filozofilor, știința a descoperit că, asemenea vieții, și universul are o istorie. A avut un început și va avea un sfârșit. Va trece ca și oamenii. (Călăuza rătăciților, Dispariția) © CCC

Poezia este o luare in posesiune a realului, o prima reasezare si largire a hotarelor realitatii in intelegerea noastra.

Si am adus pamantului, trist si chinuit, inima mea drept ofranda si, adesea, in noaptea fermecata, i-am jurat ca-l voi iubi cu credinta pana la moarte, fara teama, cu povara sa apasatoare de hazard, si ca nu voi dispretui nici una din tainele sale. Astfel, m-am  legat de el pe viata.

De unde stiti ca pamantul nu este altceva decat infernul altei planete?

Totul vine din pământ și totul se întoarce în el. © CCC

La ce bun poeţii în timpuri de restrişte?

Undeva, dincolo de curba întunecată a lumii, soarele şi luna se mişcau agale; pelicula de apă de pe planeta pământ era reţinută, umflându-se puţin pe o parte, în timp ce miezul ei solid se răsucea. (Împăratul muștelor, IX. O perspectivă asupra morţii)

Ce valoare au acțiunile și gândurile oamenilor timp de secole, față de o clipă de dragoste? (Hyperion, 1793-1799)