Pe acest Pământ pe care trăim, totul se grăbește să dispară. Asta e regula. Nimeni nu poate face nimic. Timpul trece, anii trec, viața trece și noi trecem. Nimic nu durează. Totul trece. Fără cea mai mică excepție. Bucuriile noastre, durerile noastre, obiceiurile noastre, credințele noastre, limbile noastre, civilizațiile noastre. Pământul nostru va fi doar o mare ruină și toate acestea vor trece. La fel, Soarele și galaxia noastră.
Și universul? Multă vreme, oamenii au crezut că universul este etern. Dar spre începutul secolului trecut, prin calcul și observație, mai aproape de Geneză decât majoritatea filozofilor, știința a descoperit că, asemenea vieții, și universul are o istorie. A avut un început și va avea un sfârșit. Va trece ca și oamenii.
(Călăuza rătăciților, Dispariția)
© CCC
Poezia este o luare in posesiune a realului, o prima reasezare si largire a hotarelor realitatii in intelegerea noastra.
Si am adus pamantului, trist si chinuit, inima mea drept ofranda si, adesea, in noaptea fermecata, i-am jurat ca-l voi iubi cu credinta pana la moarte, fara teama, cu povara sa apasatoare de hazard, si ca nu voi dispretui nici una din tainele sale. Astfel, m-am legat de el pe viata.
De unde stiti ca pamantul nu este altceva decat infernul altei planete?
Totul vine din pământ și totul se întoarce în el.
© CCC
La ce bun poeţii în timpuri de restrişte?
Undeva, dincolo de curba întunecată a lumii, soarele şi luna se mişcau agale; pelicula de apă de pe planeta pământ era reţinută, umflându-se puţin pe o parte, în timp ce miezul ei solid se răsucea.
(Împăratul muștelor, IX. O perspectivă asupra morţii)
Ce valoare au acțiunile și gândurile oamenilor timp de secole, față de o clipă de dragoste?
(Hyperion, 1793-1799)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.