Simbolismul centrului lumii

Gossuin de Metz, Imaginea lumii, Manuscrise

Centrul lumii este unul dintre acele simboluri primordiale din toate culturile și religiile, precum cercul, pătratul și crucea, de aceea este esențial să se cunoască semnificația acestui simbol.

Simbolismul centrului lumii:

Un simbol al unității indivizibile (cifra 1)

Centrul, ca punct, este, de fapt, un simbol al unității. Prin aceasta, el reprezintă principiul extinderii care există doar prin influența sa: geometric, prin intermediul punctelor care sunt create, drepte și plane în spațiu. Aceste puncte fără dimensiune intrinsecă, deci invizibile, formează totuși spațiul și tot ce acesta conține.

Fiind material, Centrul este deci Unul manifestat sau, în limbaj teologic, Dumnezeu devenind “Centrul Lumii” prin Cuvântul Său.

Motorul Lumii și al Universului

Centrul nu este, cu siguranță, de conceput, în reprezentarea sa simbolică, doar ca o poziție statică. Centrul este într-adevar similar cu punctul ce corespunde mijlocului unei roți de automobil: acest centru al Roții este imobil, și totuși, este motorul care imprimă mișcarea roții. Această imuabilitate reprezintă, de asemenea, simbolul lui Dumnezeu.

“Dumnezeu este o sferă al cărei centru este peste tot și circumferința, nicăieri.” – Blaise Pascal

Acest aspect al simbolului pare cât se poate de clar în cartea de Tarot numita “Roata norocului”, a 10-a carte a Arcanei majore, în care se vede imaginea unei roți care poate reprezenta Lumea, datorită diverselor personaje care sunt plasate deasupra și a cărei mișcare (focul) este acționată de un ax cu manivelă (manivela, pentru a arăta că aceasta este motorul roții).

Roata norocului, a 10-a carte a Arcanei majore, în tarotul divinatoriu

În fine, întotdeauna cu aceasta imagine în minte, este de reamintit faptul că alchimiștii, în căutarea lor dupa Piatra Filozofală, erau în căutarea componentelor misterioase, cum ar fi focul central al omului și al pământului, cel al pântecului și al cuptorului (Athanor) alchimiștilor în care, prin  activitatea la roșu are loc digestia, maturarea, generarea sau regenerarea omului sau a operei.

Intersecția crucii

Atunci când se dorește să se reprezinte o comoară pe o hartă, se desenează, în mod automat, o cruce pe amplasamentul său. Intersecția celor două linii localizează Centrul invizibil prin esența sa abstractă.

Dumnezeu, inima lumii, se manifestă conform celor șase direcții ale spațiului. Clement din Alexandria, spune că de la Dumnezeu, “Inima Universului, pleacă întinderile nesfârșite care se îndreaptă, una în sus, alta în jos, una la dreapta, alta la stânga, una în față și cealaltă în spate […]”

Prin urmare, nu este surprinzător să regăsim Corul unei Biserici ca fiind intersecția dintre naos (partea de mijloc a bisericilor, cuprinsă între altar și pronaos) și transept, și mergand mai departe, se poate spune: Hristos, prin esența sa divină în sine, nu ar putea muri decat pe o Cruce, simbolul lui Dumnezeu în Centrul Lumii. Într-adevăr, pentru a relua ideea dezvoltată anterior de Clement din Alexandria, Centrul (1-ul divin) dezvoltă Crucea (4, simbol al Pământului). Acesta este simbolul lui Isus Hristos, Dumnezeu făcut Om.

[Naos: partea principală a unei biserici creștine, aflată la mijloc, între altar și pronaos; partea centrală destinată adăpostirii zeului căruia îi era închinat templul; sanctuar.

Transept: naos transversal, care taie în unghi drept naosul principal al unei biserici, alcătuind cu acesta un plan în formă de cruce; galerie transversală care separă corul de nava unei biserici, formând cu aceasta brațele crucii în plan orizontal.]

Trandafirul și crucea

“În centrul de aur al trandafirului etern, care se umflă și se desface pas cu pas, și care împrăștie un parfum de laudă soarelui mereu primăvăratic.” – Dante

Dezvoltarea Centrului Divin în Cruce, poate sugera înflorirea unei flori. Ori, floarea mistică prin excelență în Occident este trandafirul, remarcabil pentru frumusețea, forma și parfumul său. Simbolismul său este, de altfel, foarte aproape de cel al roții (în limba latină Rosa / Rota), așa cum o arată utilizarea sa curentă în termenul Roza Vânturilor pentru a indica diferite poziții în spațiu.

De remarcat faptul că Rozacrucienii plasează trandafirul în centrul Crucii. Trandafirul, prin culoarea sa roșie inițială amintește de sânge.

[Rozacrucian: membru al unei confrerii de iluminați care exista în Germania în sec. XVII; ordin hermetic creștin legendar ale cărui prime mențiuni datează de la începutul secolului al XVII-lea, în Germania. Existența ordinului, și cea a fondatorului său Christian Rosenkreutz, sunt controversate.]

Extinderea simbolismului Graalului

“Inima este templul, altarul lui Dumnezeu: ea poate să-l conțină în întregime.” – Angelus Silesius

La intersecția celor 4 ramuri ale Crucii creștine se află, de asemenea, în mod simbolic locul Inimii lui Hristos. Aceasta este Inima Sacră lăudata de creștini. Inima este de fapt centrul vital al ființei umane (motorul ființei umane), calitate în care ea asigură circulația sângelui, și astfel se regăseste simbolul descris inițial ca fiind Centrul Lumii. Ori, inima conține sângele: este un vas. Analogia inimii lui Hristos cu simbolul Graalului este aici mai mult decât evidentă: este chiar esențială.

Se ajunge aici la ideea căutarii Sfântului Graal care, dacă urmărim abordarea prezentată încă de la început, revine la o întoarcere la Centrul Lumii, adică, la Dumnezeu.

În final, analogia cu roata este frapantă aici dacă se amintește că Graalul a apărut în centrul Mesei Rotunde.

Steaua Polara

Pentru strămoșii noștri, a existat un Centru remarcabil în univers: Steaua Polara sau Steaua Nordului. Într-adevăr, din punctul de vedere al unei persoane de pe Pământ, care ar privi cerul, stelele și întregul univers par să se rotească ca o roată în jurul acestei stele fixe.

Acest simbolism este foarte puternic, deoarece aceasta reprezintă un punct inaccesibil, motor al universului, adică încă o dată Dumnezeu, dar de data aceasta cu o dimensiune suplimentară, care este înălțimea sau verticalitatea. Datorită intersecției unei cruci plate, cu doua dimensiuni, care simbolizează starea noastra orizontala, adică primară, elevarea spirituală nu poate fi reprezentată decât adăugând o a treia dimensiune simbolică: verticala.

Simbolismul Axei Lumii

Axa Lumii este adesea reprezentată printr-o elevație: munte, deal, copac, omphalos, piatră ridicată, turla bisericii. În Centrul Lumii se întâlnesc Cerul și Pământul, ceea ce în limbajul simbolurilor este denumit în mod obișnuit Axis Mundi sau Axa Lumii.

Axa, în jurul căreia au loc revoluțiile lumii este un nivel superior al simbolului de Centru al Lumii. De fapt, Centrul este doar o proiecție a Axei pe Pământ. Acest lucru înseamnă, de fapt, unirea centrului lumii terestre cu centrul cerului, care este reprezentat de Steaua Polara, de exemplu. De fapt, lungul axei este cel care se ridică spre stările superioare celei care a avut loc în Centru.

Scara lui Iacov

Analogia cea mai frapanta este preluată din Biblie (Geneza XXVIII, 10-22)

10. Iar Iacov ieşind din Beer-Şeba, s-a dus în Haran.
11. Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului aceluia şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela.
12. Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea.
13. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi.
14. Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului.
15. Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus”.
16. Iar când s-a deşteptat din somnul său, Iacov a zis: “Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu n-am ştiut!”
17. Şi, spăimântându-se Iacov, a zis: “Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!”
18. Apoi s-a sculat Iacov dis-de-dimineaţă, a luat piatra ce şi-o pusese căpătâi, a pus-o stâlp şi a turnat pe vârful ei untdelemn.
19. Iacov a pus locului aceluia numele Betel (casa lui Dumnezeu), căci mai înainte cetatea aceea se numea Luz.
20. Şi a făcut Iacov făgăduinţă, zicând: “De va fi Domnul Dumnezeu cu mine şi mă va povăţui în calea aceasta, în care merg eu astăzi, de-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac;
21. Şi de mă voi întoarce sănătos la casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu.
22. Iar piatra aceasta, pe care am pus-o stâlp, va fi pentru mine casa lui Dumnezeu şi din toate câte-mi vei da Tu mie, a zecea parte o voi da Ţie”.

Fără a dezvolta sau a intra în detalii, aici avem imaginea lui Iacov, care se întâlnește (întalnire interioară, revenire la centru) și care, ca și praful, adică, Punctul sau Centrul, se extinde în cele patru direcții ale crucii. Întâlnirea cu Dumnezeu se face urcând pe scară sau Axis Mundi.

Scara alchimiștilor filozofi

Se cunoaște o altă scară simbolică, scara alchimiștilor, ca aceea gravată pe frontonul porții centrale a catedralei Notre-Dame de Paris. Supranumită, în mod obișnuit, Scara Filosofilor, ea are 9 trepte, a zecea fiind revenirea la unitatea divină (9 + 1 = 10 sau 1 + 0 = 1).

Muntele Sacru (Muntele Sfânt)

Simbolismul muntelui este multiplu: el ține de înălțime și de centru. Văzut de sus, el apare ca vârful unei verticale, este Centrul Lumii; văzut de sub orizont, acesta apare ca o linie verticală, axa lumii, dar și scara, panta de escaladat. Toate țările, toate popoarele, majoritatea orașelor au un astfel de munte sacru. Muntele central artificial se regăsește în monticuli (munți mici, coline) și tumuli (gorgane; movile funerare; movile artificiale, conice sau piramidale, din pământ sau piatră, înălțate deasupra unui mormânt străvechi), grămezile de pietre celtice. Scara lui Iacov este simbolul pietrei ridicate, este localizarea Centrului Lumii.

Porțile solstițiale

Axa lumii este, în spațiu, axa polilor. În timp, aceasta devine simbolul foarte bogat al axei solstițiale. În legendă, Janus, zeul latin al inițierii în mistere, deținea cheile porților solstițiale, adică, ale fazelor ascendente și descendente ale ciclului anual. Aceasta este, respectiv, poarta zeilor, care corespunde Sfantului Ioan de iarnă și renașterii soarelui în semnul Capricornului; și poarta oamenilor, care corespunde Sfantului Ioan de vară și morții ciclice a soarelui în semnul Racului. Aceste două porți sunt și Janua coeli și Janua inferni, adica porțile paradisului și ale infernului. De remarcat, de altfel, analogia dintre Janus și Sfântul Ioan. Simbolurile cele mai vechi ale tradiției au persistat prin diferitele culturi și religii.

Așa că, dacă se trage o linie pe cercul care este zodiacul, între cele două porți solstițiale, se regăseste simbolul axei lumii. Dacă acesta ar trebui să fie reprezentat grafic, ar trebui să fie desenat pe verticală, având în partea de jos poarta oamenilor, adică semnul Racului, și în partea de sus semnul pozitiv al porții zeilor sau Capricornul.

Știind că semnul Racului este, de asemenea, reprezentat de o caracatiță, se ajunge astfel la imaginea pietrei tombale verticale a marchizei Marie d’Hautpoul, în centrul misterului din Rennes-le-Château.

Unde se găsesc Centrul Lumii și Axa Lumii?

Aceasta este marea întrebare! La un nivel diferit al simbolismului, se revine la căutarea Sfântului Graal. Adică dificultatea este considerabilă. Cu toate acestea, centrul lumii este, în același timp, un loc fizic și spiritual.

Diferența este doar relativă

Diferența dintre Centrul Lumii și Axa Lumii este pur relativă. Este vorba de punctul de vedere în care te plasezi. O axă perpendiculară pe un plan, proiectată vertical pe acest plan, nu va mai fi decat un punct. Sau o ființă, în două dimensiuni, care se plimbă pe un plan, atunci când întâlnește axa, va putea să vadă doar intersecția axei cu planul, adică, Punctul sau Centrul.

Nu este deci decât o altă dimensiune a percepției.

Orice loc sacru este Centrul Lumii

Dumnezeu este pretutindeni, la fel cum spațiul este format numai din puncte. Deci, fiecare loc din spațiu este un potențial Centru al Lumii.

Mircea Eliade discerne acest simbol, într-o manieră generală, aratând sacralitatea Centrului Lumii:

“În centrul lumii se află Muntele Sacru, aici se întâlnesc cerul și pământul.

Orice templu sau palat și, prin extensie, orice oraș sacru sau reședință regală sunt asimilate cu un munte sacru și sunt astfel promovate fiecare drept centru.

La rândul său, templul sau orașul sacru, fiind locul prin care trece Axis Mundi, sunt privite ca punct de legătură între Cer, Pământ și Infern.”

Cu alte cuvinte, orice loc poate fi promovat drept Centru al Lumii, dacă i se da acest sens, printr-o clădire sau movilă sacră, și, desigur, printr-un rit sau ritual simbolizând calitatea sa de Centru.

Exemple celebre

– Pentru greci, centrul lumii era marcat de omphalos-ul din Delphi.

– În Galia, druizii se adunau într-o câmpie centrală, Mediolanum, pentru a-și alege conducătorul.

– În Irlanda, toate sărbătorile religioase și oficiale se desfășurau în orașul Tara, capitala provinciei centrale Midhe.

– Lancea care străpunge pieptul lui Hristos (sângele provine din inimă) sau cea care trece prin gura balaurului, în cazul Sf. Gheorghe.

– O cruce așezată pe un glob, precum emblema Cartuzienilor (călugări din mănăstirea pe care sfântul Bruno a fondat-o în 1084, aproape de Grenoble (Franța) și care se numește La Grande Chartreuse), așa cum spune deviza lor: Stat lux dum volvitur orbis (Crucea rămâne în picioare când globul se rotește).

– Sabia care străpunge, uneori, pe verticală, Inima Sacră a lui Isus. Inima Sacră este adesea reprezentată în arta creștină ca o inimă în flăcări, strălucind de lumină divină, sângerând pentru că a fost străpunsă de sulița soldatului roman Longinus, înconjurată de o coroană de spini, iar în vârf, având o cruce mică.

– Caduceul lui Esculap sau Hermes, în jurul căruia sunt înfășurati doi șerpi.

– Coloanele Bisericii, coloanele Templului.

– Labirintul. Forma sa circulară amintește de Roata lumii și calea interioară, rătăcirea pelerinului înainte de a ajunge la Centru.

– Meridianul Parisului, deoarece indică cei doi poli ai Pământului, și trece prin Paris, orașul luminilor. Simbolul luminii în ezoterism este X precum crucea care localizeaza Centrul Lumii.

– Pomul Vieții, care se află în Centrul grădinii Edenului, la intersecția a patru râuri ale Paradisului, care formează astfel o cruce, în care copacul este centrul, copacul al cărui lemn ar fi format crucea pe care a fost răstignit Hristos.

Fragmente extrase din Evanghelia apocrifă a Sfântului Toma

Această evanghelie nu este recunoscută de Biserică, la fel ca multe altele (o sută). Evanghelia Sfântului Toma pare să ofere referințe directe la un centru “motor” al lumii căreia Isus îi este imaginea luminoasă de pe Pământ:

Evanghelia după Toma:

Iată cuvintele tainice pe care le-a rostit Iisus cel Viu şi pe care le-a scris Didymos Iehuda Toma:

 

  1. Ucenicii l-au întrebat pe Iisus:

spune-ne cu ce seamănă împărăţia cerurilor?

El le-a răspuns:

Seamănă cu un bob de muştar,

cea mai mică dintre toate seminţele,

dar când cade pe pământ lucrat,

ea face o tulpină mare

şi devine un adăpost pentru păsările cerului.

 

  1. Iisus a spus:

Dacă veţi fi întrebaţi:

De unde sunteţi?

Spuneţi-le:

Venim din lumină,

acolo unde lumina s-a făcut

din ea însăşi

şi s-a făcut văzută în chipul lor.

Dacă vă întreabă:

Voi sunteţi aceia?

Răspundeţi:

Noi suntem fiii săi

şi suntem dintre cei aleşi de Tatăl cel Viu.

Dacă vă întreabă:

Care-i semnul Tatălui dinlăuntrul vostru?

Spuneţi-le:

Este în acelaşi timp o mişcare şi un repaos.

 

  1. Iisus a spus:

Doi se vor odihni pe un pat:

unul va muri, altul va trăi.

Salomeea a întrebat:

Cine eşti, omule?

Că zămislit din Unul,

ai stat pe laviţa mea

şi ai mâncat la masa mea?

Iisus i-a spus ei:

Eu sunt Cel purces

din Cel Egal cu Sine.

Mi s-a dat ceea ce vine de la Tatăl meu.

Salomeea a spus:

Eu sunt ucenica ta.

Iisus a grăit către ea:

De aceea eu zic:

Când ucenicul este unificat,

el se umple de lumină.

dar când este divizat,

el se umple de întuneric.

 

  1. Iisus a spus:

Eu sunt lumina de deasupra tuturor.

Eu sunt Întregul.

Întregul a ieşit din Mine.

Întregul a ajuns până la Mine.

Tăiaţi lemne: Eu sunt acolo.

Ridicaţi o piatră

şi Mă veţi găsi acolo.

 

Mistere mari și mici

Căutarea Centrului lumii rămâne un mister, deoarece implică dezvoltarea interioară personală. Probabil că multe dintre ceremoniile de inițiere se derulează în jurul simbolismului Centrului Lumii, deoarece acesta este de fapt o renaștere în sensul alchimic al termenului.

De altfel, în alchimie, etapele esențiale ale Marii Opere (obținerea pietrei filozofale, capabilă să transmute metalele de bază în metale prețioase – argint și aur -, leac infailibil al tuturor bolilor – panaceu universal – , asigurarea nemuririi – prelungirea vieții umane dincolo de limitele sale naturale) sunt opera în alb (sub semnul Lunii) și opera în roșu (sub semnul Soarelui). Ele corespund, conform ermetismului occidental, micilor și marilor mistere.

Acestea ar fi de fapt:

– atingerea centrului lumii și a stării edenice;

– ieșirea din lumea terestră, de-a lungul axei lumii, și atingerea stărilor supraumane.

Desigur, toate acestea sunt doar speculații, dar punctele enumerate ar trebui să permită o idee despre ceea ce este probabil simbolul Centrului Lumii: simbolul primordial, spre care converg  toate celelalte simboluri; ceea ce ar fi normal, dacă se ia în considerare faptul că acesta este un simbol al stării divine.

© CCC

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.