Simbolismul, traditia si legendele Martisorului

“Mărțișor”, numele popular al lunii martie, este sărbătorit în România în prima zi a lunii martie, femeile primind în dar mici pandantive prinse de un șnur împletit dintr-un fir roșu și unul alb. În general, se atașează de șnurul alb-roșu un mic simbol al primăverii sau, în funcție de semnificația care se dorește a fi atribuită acestui mic dar, o inimioară, o literă, o floare, un coșar etc., diverse obiecte decorative precum flori sau animale confecționate din lemn, ceramică, sticlă, metal, sau chiar mărțișoare-bijuterie din aur și pietre prețioase. Se spune că Mărțișorul aduce noroc și este purtat timp de câteva zile începând din data de 1 martie.

Deși nu se cunoaște cu exactitate vechimea acestei tradiții, se știe că din timpuri străvechi era celebrată prima zi de primăvară, Mărțișorul avându-și originea în obiceiurile și practicile agrare.

Mărțișorul reprezintă celebrarea începutului primăverii, iar conform calendarului vechi, această dată era considerată începutul Noului An. Simbolic, Mărțișorul era corelat cu femeia și fertilitatea ca mijloc al vieții și al continuității.

Mărțișorul este un talisman solar, aducător de noroc, un porte-bonheur. Oferirea acestui talisman este un obicei foarte vechi și exista credința că persoana care poartă șnurul roșu și alb va fi puternică și sănătoasă în anul ce vine. Este, de asemenea, un simbol al venirii primăverii. De obicei, femeile îl poartă prins de hainele lor în primele 12 zile ale lunii, până la venirea altor sărbători ale primăverii sau până la înflorirea anumitor pomi fructiferi.

În timpurile moderne, și  în special în zonele urbane, Mărțișorul și-a pierdut majoritatea proprietăților sale de talisman și a devenit mai mult un simbol al prieteniei sau al iubirii, al aprecierii și al respectului.

Etimologie: Mărțișor este diminutivul lui “marț”, numele popular vechi al lunii martie, și înseamnă “micul Martie”.

Istoria Mărțișorului

În Roma antică, Anul Nou era sărbătorit pe 1 martie – “Martius”, așa cum era numită această lună în cinstea zeului Marte. Marte nu era numai zeul războiului, ci era și protectorul agriculturii, cel care asigura renașterea naturii. De aceea, culorile roșu și alb purtate de Mărțișor pot să semnifice culorile războiului și ale pacii.

Tracii, de asemenea, obișnuiau să sărbătoreasca ajunul Anului Nou în prima zi a lunii martie, lună care a preluat numele silenului Marsyas (inventatorul  fluierului tradițional) al cărui cult era legat de pământ și vegetație. La traci, sărbătorile primăverii erau legate de fertilitate și renașterea naturii și erau  consacrate lui Marsyas.

Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecționate în timpul iernii și erau purtate după 1 martie. Pe atunci, mărțișoarele erau niște pietricele albe și roșii înșirate și purtate în jurul gâtului.

Roșul – asociat cu focul, sângele și soarele – simboliza viața, deci femeia, iar albul – asociat cu lumina – simboliza înțelepciunea bărbatului. Șnurul mărțișorului, reprezenta prin urmare, îmbinarea acestor simboluri.

În unele zone, daco-romanii încă sărbătoresc în aceasta zi de primăvara Anul Nou agrar, primele zile ale lunii martie fiind considerate zilele unui nou început. Înainte de 1 martie, femeile aleg o zi dintre primele nouă zile ale lunii și, judecând după vremea din ziua aleasă, vor ști cum le va merge în noul an. Primele 9 zile ale lunii martie sunt numite Zilele Babei Dochia, Baba Dochia fiind o imagine a divinității Pământului. Personajul tradițional, Baba Dochia, este o femeie în vârstă, arțăgoasă și cu toane, schimbându-și rapid starea de spirit, și pe care darurile din lână o fac binevoitoare.

În unele regiuni, se atârnă de șnur o monedă de aur sau de argint și se poartă în jurul gâtului. După ce  este purtată o anumită perioadă de timp, cu aceasta monedă se cumpără vin roșu și brânză dulce, existând credința că fețele vor rămâne frumoase și albe ca branza și rumene ca vinul roșu, pentru întregul an.

Conform altor surse, mărțișoarele erau la origine monede legate cu fire de lână negre și albe. Tipul monedei, de aur, de argint sau de bronz, indica statutul social al purtătorului. Dacii credeau că aceste obiecte mici aduceau fertilitate și armonie. Ele erau purtate până cand înfloreau pomii fructiferi și erau apoi agățate de ramurile acestora.

În unele zone, mărțișoarele sunt apoi scoase și agățate în pomi fructiferi sau așezate sub pietre. Conform credinței populare, insectele sau chiar mamiferele mici care-și găsesc refugiul sub piatră determină cursul anului viitor pentru cei care i-au adus ofranda (ceea ce este o formă de divinație).

În credința populară, mărțișoarele purtate pe piept atestă faptul că Baba Dochia este mulțumită și asigură protecție împotriva forțelor răului. Etnologii consideră că această tradiție este o reminiscență a vechilor divinități ale agriculturii, germinației, fertilității și reînnoirii, și a ofrandelor care le sunt adresate, reminiscență care a intrat în legendă.

În satele din Transilvania, Mărțișorul roșu și alb este agățat la uși, la ferestre, de coarnele animalelor, de mânerele găleților pentru a alunga spiritele rele.

În Dobrogea, la sosirea berzelor, mărțișoarele sunt aruncate spre cer pentru ca norocul să fie mare și înaripat.

Inițial, mărțișorul se purta atașat la gât sau la încheietura mâinii. Acum, acesta este cel mai adesea fixat cu un ac de gămălie în piept, pe partea inimii, sau la încheietura copiilor. Mărțișoarele nu ar trebui să fie scoase decât atunci când purtătorul vede, în luna aprilie, o barză, o rândunică, sau un pom în floare, simboluri ale primăverii.

Mărțișorul, funie a anului. Culorile Mărțișorului

Inițial, șnurul Mărțișorului era numit “Funia Anului” și era realizat din fire de lână albe și negre, reprezentând cele 365 de zile ale anului. “Funia Anului” era legătura între vară și iarnă, albul si negrul reprezentând opoziția, dar si unitatea contrariilor: lumină și întuneric, cald și rece, viață și moarte.

“Mărțișorul” este firul zilelor anului, toarse de Baba Dochia, sau firul vieții cuiva, tors la naștere de Ursitoare. Albul este simbolul purității, sinteza tuturor culorilor, lumina, în timp ce Negrul este culoarea originilor, a distincției, a fecundității și a fertilității, culoarea solului fertil. Alb este cerul, Tatăl, în timp ce negrul este mama tuturor, Mama Pământ.

Mărţişorul, începea să fie purtat, după unele tradiţii, nu la 1 martie, ci la apariţia pe cer a Lunii Noi în timpul lunii martie. Numele oficial al lunii martie a influenţat, în ultimele decenii, generalizarea denumirii sărbătorii care cade la 1 martie, Mărţişor, în defavoarea altor denumiri mai vechi, cum ar fi Dochia, Dragobete. Mărţişor se numeşte însă şi cadoul făcut de 1 martie.

În ceea ce priveşte modul de confecţionare, mărţişorul ţine de tradiţia Dochiei. Acesta este făcut din două fire colorate şi răsucite, simbolizând iarna şi vara, de care se agăţa o monedă de aur, argint sau din alt metal.

Moneda tradițională de argint, atârnată de șnur, este asociată cu soarele

După unele informaţii etnografice, în vechime şnurul se împletea din lână albă şi neagră, fără să mai fie înnobilat cu monede sau, în condițiile contemporane, cu obiecte artizanale.

Şnurul reprezenta „funia anului” care împletea zilele celor două anotimpuri de bază, iarna şi vara. Toate tradițiile despre Dochia întăresc ideea că românii au avut un an structurat pe eterna opoziţie a contrariilor: lumină – întuneric, vară – iarnă, cald – frig, fertilitate – sterilitate, viaţă – moarte. În legendele Dochiei sunt amintite, aproape fără excepţie, vara şi iarna. De altfel, simbolul anotimpului cald erau fragii care se coc vara şi nu primăvara.

După tradiţie, mărţişorul se purta la mână şi nu era un atribut sau un privilegiu exclusiv al fetelor şi nevestelor. Acesta era un obiect ritual, care a devenit spre vremurile noastre obiect de podoabă purtat la gât sau în piept, fără să mai păstreze semnificaţia iniţială.

Unele informaţii etnografice susţin că momentul când mărţişorul se purta legat la mână sau agăţat la gât era decis de apariţia pe cer a Lunii Noi, în cursul lunii martie. Alături de semnificaţia calendaristică amintită mai sus, mărţişorul era făcut cadou şi pentru asigurarea sănătăţii, belşugului şi păstrarea frumuseţii de-a lungul anului.

Durata purtării mărţişorului varia în funcţie de zona etnografică: până la Măcinici (9 martie), Armindeni (1 mai), Florii sau până la înflorirea pomilor fructiferi, a viţei de vie, a măceşilor, a trandafirilor.

Conform tradiției antice romane, Idele lui Marte erau momentul perfect pentru a demara campanii militare. În acest context, se crede că firul roșu al Mărțișorului semnifică vitalitatea, în timp ce firul alb este simbolul victoriei.

Roșul este culoarea focului, a sângelui și simbolul vieții, asociat cu pasiunea femeilor. În schimb, albul este culoarea zăpezii, a norilor și a înțelepciunii bărbaților. În această interpretare, șnurul Mărțișorului reprezintă uniunea principiilor masculin și feminin, forțele vitale, care dau naștere ciclului etern al naturii. Roșu și alb sunt culori complementare prezente în multe tradiții cheie ale folclorului daco-roman.

George Cosbuc afirma că Mărțișorul este simbolul focului și al luminii, și al Soarelui. Nu numai culorile, dar și moneda tradițională de argint atârnată de șnur este asociată cu soarele. Albul, culoarea argintului, este, de asemenea, un simbol al puterii și al forței. Forma rotundă a monedei este o reminisență a Soarelui, în timp ce argintul este asociat cu Luna. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care Mărțișorul este o amuletă sacră.

În folclorul daco-roman, anotimpurile sunt atribuite culorilor simbolice: primăvara este de culoare roșie, vara este verde sau galbenă, toamna este neagră, iar iarna este albă. Acesta este motivul pentru care se poate spune ca șnurul Mărțișorului, împletit în alb și rosu, este un simbol al trecerii, de la iarna albă și rece, la primăvara plină de viață, asociată cu focul și cu viața.

Alte simboluri asociate celor doua culori ale șnurului Mărțișorului:

– sănătatea și puterea sângelui; o viață lungă.

– căldura soarelui de primăvară; zăpada iernii care se topește.

– lumina și apa, două elemente esențiale ale vieții.

– dragostea (sau prietenia); puritatea (sau dreptatea, sau respectul).

– viața și pacea.

Legendele Mărțișorului

– Legenda spune că zeul Soare și zeul Vânt, întotdeauna aflați în dispută, s-au îndragostit de aceeași fată care trăia pe Pământ. Dar frumoasa nimfă nu-l iubea nici pe unul, nici pe celălalt. Desigur, cei doi îndrăgostiți mitici au decis, fiecare în parte, să răpească nimfa pe 1 martie, deoarece Soarele considera că Vântului îi slăbeau puterile la sfârșitul iernii, iar Vântul era convins că Soarele nu era încă prea puternic în această perioadă.

Fata și-a dat seama ce o aștepta și a cerut ajutor Sfatului Bătrânilor. Aceștia i-au făcut un talisman pe care trebuia să-l poarte în fiecare an, în luna martie, pentru a fi protejată de insistențele pretendenților săi. Talismanul era conceput astfel încât Soarele și Vântul să se fugarească într-o luptă fără sfârșit, pierzându-și astfel puterea și asigurând alternanța vremii favorabile agriculturii.

De aceea, băieții oferă fetelor pe care le iubesc sau le apreciază (în ziua de azi și doamnelor) un Mărțișor pentru a le proteja. Acesta este purtat în fiecare lună martie și apoi este lăsat în natură. La început, acest talisman era făcut din două fire de lână împletite: unul roșu, simbol al Soarelui și unul alb, simbol al Vântului.

– O alta legendă spune că Baba Dochia a trimis-o pe fiica sa vitrega să meargă să culeagă fragi copți din pădure la sfârșitul lunii februarie. Fata, ajutată de Dumnezeu (sau, în funcție de versiune, de Fecioara Maria sau de un sfânt), a găsit fragi și i-a adus mamei sale vitrege. Văzând acest lucru, Dochia a crezut că a sosit primăvara și a plecat în transhumanță cu caprele și oile în munți. Ca o măsură de precauție, și-a pus pe ea nouă rânduri de cojoace din blană de oaie. Capriciile primăverii au facut-o să-și lepede, rând pe rând, cele nouă cojoace. Într-a noua zi, gerul aspru a surprins-o, împreună cu animalele, și Baba Dochia a fost transformată într-un bloc de gheață.

– Într-o altă variantă, într-o zi geroasă de iarnă, Baba Dochia a trimis-o pe fiica sa vitregă, Măriuța, să spele în râu o haină foarte murdară, până când se face albă ca zăpada. Deoarece haina era foarte murdară, fata nu reușea să o curețe și cu cât o spăla, cu atât se înnegrea mai tare. Măriuța a început să plângă și atunci a apărut un bărbat al carui nume era Mărțișor. Acesta i-a dat o floare cu petale roșii și albe, cu puteri magice, și i-a spus să mai spele încă o dată haina și apoi să plece acasă. Când fata a ajuns acasă, haina era complet uscată și albă ca zăpada. Baba Dochia, văzându-și fiica vitregă întorcându-se bucuroasă cu haina curată și cu floarea cu petale roșii și albe în păr, a crezut că a sosit primăvara și a plecat în transhumanță, ajungând, în cele din urmă, la fel ca în prima versiune, înghețată și pietrificată.

– Potrivit altei legende, într-o zi, ghiocelul s-a înfuriat pe narcisă pentru că a înflorit înaintea lui. Cele doua flori au început să se lupte. Narcisa l-a rănit pe ghiocel și sângele a început să picure pe zăpada. În locul în care a căzut sângele, a răsărit un alt ghiocel alb, dar acesta avea pete roșii. O tânără a găsit floarea și și-a prins-o în piept.

– O altă legendă spune că un tânăr curajos a pornit să găsească Soarele, devenit prizonier al norilor și al vântului (sau, în funcție de alte versiuni, al unui zmeu). După trei luni mohorâte și friguroase, tânărul a ajuns la locul unde Soarele era prizonier. Când tânărul l-a eliberat, o lumină roșie a străpuns cerul, sau, în funcție de versiune, sângele zmeului a curs pe zăpadă și de atunci, roșul și albul se împletesc pentru a anunța revenirea naturii la viață.

Legenda istorică a Mărțișorului

În primăvara anului 106, după războaiele dacice, împăratul roman Traian îl urmărea pe tot cuprinsul țării pe regele dac, Decebal, care s-a sinucis împreună cu suita sa de nobili pentru a nu fi capturat. Sângele lor a înroșit pajiștile din jurul cetății Sarmizegetusa, capitala dacică, unde, printre plăcile de zăpadă care se topeau, răsăreau primii ghiocei. Astfel  hrăniți, aceștia au răsărit mai mulți și mai mari ca niciodată. Poporul, întristat, i-a cules și i-a legat cu fire împletite din hainele de lână ale dacilor (uneori albe, alteori pătate cu sânge), creând astfel primele mărțișoare.

***

Idele lui Marte: nume dat zilei a cincisprezecea din luna martie; data morții lui Iulius Caesar; dată fatidică.

Ide: nume dat zilei a cincisprezecea din lunile martie, mai, iulie și octombrie și zilei a treisprezecea din celelalte luni din calendarul roman.

Silen: nume dat, în mitologia greacă, satirilor bătrâni; prin extensie, persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică; personaj din mitologia greacă, mentorul lui Dionysos; satir.

© CCC

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.