Citate despre Copilarie

Da, copilaria e si ea copil. Printre lacrimi, a vazut un sufletel cu bratele intinse spre ea si a zambit din nou. Pe urma si-a sters ochii si a alergat spre el. L-a cuprins in brate si a ras... un suflet mic are nevoie de lumina si lumina e in rasul copilariei. Si din nou a zburdat c-un copil, si l-a mangaiat si l-a adormit in soapte usoare si l-a desteptat cu cantece tesute pe raze de soare. Copilul s-a facut mare... urechile lui n-au mai auzit vorbe de basm si, ca-n basm, cantecele prietenului nu mai erau lumina in sufletul lui. Viata ii acoperea si sufletul si urechile ca sa-l smulga mai usor. Copilaria a plans din nou. Dar copilaria e totdeauna mica si un copil, dupa ce plange, rade iar... (Însemnările mele)

Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă? Ţie cu supunere mă-nchin! Mica-ţi casă, seara de aramă, Lumineze-o paşnic şi senin.   Mi se scrie că eşti tulburată, Că ţi-i dor de mine ne-ncetat, Că ades baţi drumul, supărată, În paltonul vechi şi demodat.   În albastre seri ţi se năzare - Gând pustiu, ce lacrimei dă val - Că la crîşmă, într-o-ncăierare, Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.   Mamă, nu-i nimic! Delirul fură Gândul tău, ducându-l spre prăpăd; Nu-s beţiv chiar în aşa măsură, Ca pierind, să nu te mai revăd.   Ca-n trecut mi-i inima duioasă, Am un vis, un vis pe care-l storc: Să mă smulg din dorul ce m-apasă Şi la noi acasă să mă-ntorc.   Eu voi reveni pe când răsfaţă, Pomii-n floare, satul meu tăcut. Dar să nu mă scoli de dimineaţă, Cum opt ani în urmă ai făcut.   Nu trezi deşertăciunea crudă, Nici regretul că mă risipesc. Prea devreme, pierdere şi trudă, Mi-a fost dat trăind să pătimesc.   Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe! Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost. Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe, Numai tu dai vieţii mele rost.   Fie-ţi deci neliniştea uitată, Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat, Nu mai bate drumul, supărată, În paltonul vechi şi demodat. (Scrisoare mamei) (Traducere George Lesnea)

Mi-aşa de bine, Mi-aşa de bine-atunci să-mi amintesc Lacul verde şi foşnetul plopului, Că undeva trăiesc ai mei, tata şi mama. (Spovedania unui huligan)

Copilaria este varsta de aur. (Grauncioare de polen) © CCC

Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr. Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.   M-a-ntrebat: "Afară viscolu-i buimac? Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?"   Am răspuns iubitei: "Azi, prin vânt şi ger, Cineva flori albe leapădă din cer.   Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin, Eu şi fără tine sunt de viscol plin. (Poartă-n ochi seninul) (Traducere George Lesnea)

E în mirosul de praf cenuşiu, într-un colţ al podului.

E sub o masă cu trei picioare;

e-ntre lădiţa cu nisip pentru pisică

şi în butoiul dogit, plin de pene.

(Imagini pentru Crusoe, Umbrela de capră)

Bunicul şi casa şi grădinile lui constituiau cea mai mare bucurie a copilăriei mele, iar acum amintirile mi le aduc în suflet ca pe o oază de linişte şi frumusete paradisiacă.

Fetele, pe care le cunosc de cand erau mici, sunt acum domnisoare, sunt mari. Isi duc toate povara meschina a grijilor; pentru a placea, isi strivesc copilaria sub tocurile inalte. Vor parca sa stearga orice urme ale unui trecut naiv sub stratul de pudra cu care isi ung fata. Da... Isi strivesc copilaria in fundul sufletului. Nu stiu ele sa se simta mici cat mai e vreme, cat mai e posibil. In curand vor fi cu adevarat mari, atunci nu vor mai intelege nici rasul copilariei, nici cantecul ei, care curge pe cele mai subtirele si mai senine corzi ale vietii. Imi vine cateodata sa ma fac mititica, sa ma ghemui si sa strang la piept copilaria mea; abur subtirel si palid ce vrea sa plece pentru totdeauna. (Însemnările mele)

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig, Toate trec ca floarea spulberată. Veştejit de-al toamnei mele frig Nu voi mai fi tânăr niciodată. N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum, Inimă răcită prea devreme. S-o pornesc din nou desculţ la drum Stamba luncii n-o să mă mai cheme. Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar, Pui pe buze flacăra pornirii. O, pierdutul prospeţimei har Cu vioiul clocot al simţirii! În dorinţi încep zgârcit să fiu, Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă? Parcă pe un cal trandafiriu Vesel galopai de dimineaţă. Toţi suntem vremelnici pentru veci Rar ning fagii frunzele deşarte… Binecuvântat să fie deci Că trăiesc şi că mă duc spre moarte. (Nu regret, nu mă jelesc, nu strig) (Traducere George Lesnea)

Eu am rămas acelaşi, Cu inima, eu am rămas acelaşi. Ca albăstrelele în orz înfloresc pe faţa mea ochii. Ţesînd din poeme pînze de aur, Aş vrea să vă spun ceva duios. (Spovedania unui huligan)

Copilăria înseamnă să crezi că, odată cu pomul de Crăciun şi trei fulgi de zapadă, s-a schimbat întregul pământ. (André Laurendeau, Călătorii în țara copilăriei) (André Laurendeau, 21 mar. 1912 – 1 iun. 1968, romancier, dramaturg, eseist, jurnalist si om politic canadian) © CCC

Focul vânăt e gonit de vânt, zările-au uitat să mă mai doară… de iubire-ntâia oară cânt, la scandal renunţ întâia oară.   Am fost crâng părăginit pe loc La femei şi votcă dam năvală Nu-mi mai place azi să beau, să joc, Să-mi pierd viaţa fără socoteală.   E de-ajuns să te privesc tăcut Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul Că uitând întregul tău trecut Tu să nu mai poţi pleca la altul.   Tu – mers gingaş, tu surâsul meu, Dac-ai şti, cu inima-i pustie, Cum poate iubi un derbedeu Şi cât poate de supus să fie.   Cârciumile le-aş uita pe veci n-aş mai şti nici versul ce înseamnă de-aş atinge-aceste braţe reci şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.   Veşnic te-aş urma pe-acest pământ Departarea mi-ar părea uşoară… De iubire-ntâia oară cânt La scandal renunţ întâia oară... (Focul vânăt)

Ca un fruct atârnat sub umbra frunzișului, Destinul meu s-a format în desișul pădurilor. Am crescut învăluit de căldura sălbatică, Și vântul care destrăma țesătura umbroasă Mi-a dezvăluit cerul pentru prima dată. Grația divină m-a înconjurat din copilărie; Ochii mei de copil iubeau pădurile, Și pașii mei de copil au urmat tăcerea Care m-a purtat departe în umbre și secrete. (Glaucus, fragment) © CCC

Pentru ce te zbuciumi şi amar zâmbeşti? Dragă-mi este alta, tu deloc nu-mi eşti. Ştii prea bine însăţi, ştii prea bine tot - N-am venit la tine, să te văd nu pot. N-am avut ce face, când pe-aici treceam, Şi mi-a dat prin minte să mă uit pe geam. (Pentru ce te zbuciumi) (Traducere George Lesnea)

Toamna desfrunzită a sufletelor voastre îmi place s-o luminez în amurguri. (Spovedania unui huligan)

Deşi m-am născut la Bucureşti, perioada copilăriei la moşia de la Pometeşti şi Adâncata a fost cea mai fericită. Eram copil de vreo şapte ani, dar nu voi uita niciodată grămezile de prune ce se strângeau sub fiece pom şi ce mergeau crescând, că băieţii şi fetele veneau mereu cu postăvile încărcate, şi părea că prunăria n-o să se sfârşească de cules, fiindcă da în anul acela roade îndoite. De sărbătorile Paştilor toată familia se aduna sub acelaşi scump cămin.

Iubesc ținutul acela, Iubesc mult de tot patria aceea, Deşi stăruie în ea rugina sălcie a tristeții. (Spovedania unui huligan)

Copilaria este o lume de miracole si de uimire a creatiei scaldate in lumina, iesind din intuneric, nespus de noua si proaspata si uluitoare.

Seri, ah, seri albastre, nopți cu lună beată, Mândru-am fost și tânăr și frumos, odată… Pentru totdeauna, fără rost și parte, Toate pe alături au zburat, departe… Inima-i rănită, ochii stau s-apună…. Fericiri albastre! Nopți, ah, nopți cu lună! (Seri, ah, seri albastre, 1925) (Traducere George Lesnea – ”Poezii” 1957)

Copilaria e o traire de vis edenic, de dulce confuzie intre real si imaginar... joc si capricii, tristete si bucurie, naivitate si precocitati stingheritoare, pitorescul limbajului, absenta de protocol ipocrit, instincte sadite vartos, dar in germen, si mai ales nevoia de imaginatie integrala si nebanuite resurse de omenie... treapta de nelipsit in ordinea candorii universale... Copilaria exprima candoarea omului in starea incipienta, cand egoismul produs de societate inca n-a rasarit.