“Statul bunăstării” trebuie să fie înscris în Constituție”, declară Paul Jorion

Palatul de Justiție, Paris

În timp ce publică, în aceste zile, o nouă carte, „Cum să salvezi rasa umană”, antropologul și sociologul Paul Jorion ne transmite viziunea sa asupra crizei Coronavirusului și a repercusiunilor sale asupra lumii noastre.

Coronavirusul este pe cale să producă un efect de domino catastrofal asupra economiei mondiale, în special în țările occidentale, în care lanțul politicilor neoliberale a făcut structurile economice mai fragile. Suficient pentru a reda titlul de noblețe Statului bunăstării, potrivit antropologului și sociologului Paul Jorion, care a publicat de curând cartea „Cum să salvezi rasa umană”, scrisă împreună cu Vincent Burnand-Galpin. El solicită o exigență populară față de autorități, să învețe lecțiile trecutului și să nu repete greșelile crizei din 2008-2009.

Care este părerea dvs. despre evoluția crizei Coronavirusului, în special despre transformarea acesteia dintr-o criză de sănătate într-o criză economică?

Paul Jorion: În măsura în care o astfel de boală provoacă izolare, șomaj tehnic și numeroase sistări ale activității, este evident că, dacă oamenii sunt imobilizați la pat, sunt în spital sau dacă mor, aceasta are un impact serios asupra activității, asupra economiei. Alegerea liderilor, de a lăsa deschise anumite afaceri neesențiale, arată o ezitare între a face să primeze funcționarea generală a activității față de ființele umane – un defect fondator al ultraliberalismului – sau punerea oamenilor pe primul loc, care ar trebui să fie principiul călăuzitor al unei societăți demne de acest nume.

Impactul pandemiei asupra economiei mondiale, în special asupra economiilor dezvoltate, le va slăbi pe aceasta din urmă în fața puterilor emergente, în opinia dumneavoastră?

Cu alte cuvinte, există o putere emergentă, China, unde a început pandemia, dar care a reușit să o combată destul de rapid. Este interesant să ne amintim, de altfel, indignarea față de măsurile luate, din partea țărilor care sunt acum cele mai afectate, deoarece nu sunt în măsură să gestioneze pandemia într-un mod atât de eficient ca aceasta. China nu a avut cazuri noi de contaminări recente pe teritoriul său și poate acum să-și relanseze economia, în timp ce noi ne afundăm în cea mai adâncă criză.

Acest lucru este de natură să submineze oarecum  mândria occidentală?

Cu siguranță. Și încă nu am văzut nimic! Statele Unite, conform analizei mele din ultimele cifre, vor fi cele mai afectate. Și cum în acest moment există un haos total în ceea ce privește gestionarea crizei, această țară va fi cu adevărat la pământ când pandemia își va continua cursul. Spre sfârșitul verii, probabil pentru Statele Unite, care au intrat relativ târziu. Lipsa lor de pregătire face ca viteza de propagare să fie îngrozitoare. Statele Unite au trecut repede pe poziția a doua a contaminărilor, în timp ce în urmă cu două săptămâni, ele erau încă la un nivel foarte mic în lista țărilor afectate.

Vorbind despre Statele Unite, cât de mult ar influența Coronavirusul alegerile prezidențiale americane programate pentru noiembrie viitor?

Alegătorii republicani l-au crezut pe liderul lor – sondajele o confirmă – când acesta considera că este o falsă pandemie. Trump este un demagog autocrat, un identitar, care se bazează pe resentimentele unei populații albe, sărace și nefericite, care are o singură preocupare: faptul că minoritățile afro-americane și amerindiene sunt și mai nefericite decât ea. Trump are 73 de ani, iar obezitatea lui este o „condiție preexistentă”. Prin urmare, este deosebit de expus și el știe. Cele câteva măsuri pozitive pe care le-a luat sunt motivate doar de frica lui de a muri.

Extinderea Covid-19 va pune capăt globalizării și, eventual, va conduce la o politică de încetinire, în opinia dumneavoastră?

Există o încetinire de facto. În ceea ce privește globalizarea, acest lucru nu va avea un efect nefavorabil: este greu de imaginat, de exemplu, că locurile de muncă mutate în China se întorc în țara de origine. A fost realizată la scară mică de China către țări în care munca era și mai puțin remunerată, precum Vietnam sau Indonezia. În ceea ce privește cooperarea globală, aceasta nu poate decât să se consolideze.

Un lucru care va deveni evident cu această criză este că o pandemie, ca de altfel și încălzirea globală, nu poate fi soluționată decât printr-o cooperare globală. Naufragiile, precum cel al Regatului Unit cu Brexit – un dezastru economic și financiar după părerea mea, care va duce în cele din urmă la destrămarea (secesiunea Scoției și a Irlandei de Nord) Regatului, care va înceta să fie unit – vor constitui avertismente în acest sens. Adică vor descuraja mișcările centrifuge, de retragere a națiunilor în ele însele. Ideea cooperării necesare va predomina deoarece, chiar dacă liderii ignoră acest lucru, oamenii vor fi conștienți de gradul în care cooperarea internațională ne ajută să evităm naufragiul și că doar împreună putem să ne rezolvăm problemele. În același mod în care norul de la Cernobâl a ignorat granițele, o pandemie ne arată cât de mult granițele sunt doar niște bariere artificiale: se vede astăzi cooperarea de facto între spitalele din Alsacia, Lorena, Saarland și din Renania, care funcționează pe teren ca o unitate.

În cartea Cum să salvezi rasa umană, pe care ați scris-o împreună cu Vincent Burnand-Galpin, vorbiți, în mod repetat, despre „Momentul Pearl Harbor”, ceea ce înseamnă că o problemă poate fi rezolvată dacă există un sentiment puternic în rândul populației. Poate acționa Criza Coronavirusului ca un „moment Pearl Harbor”? Și dacă da, cum?

Statele vor naționaliza, de facto, sau chiar legal, întreprinderile esențiale pentru economie, care vor cădea una după alta, din lipsă de resurse financiare. Nouă ne va reveni sarcina să punem capăt acestui lucru, în momentul  în care liderii noștri vor încerca să le re-privatizeze. În sfârșit, populația ar trebui să învețe lecțiile din 2008, care nu au fost învățate la acea vreme. Noi, poporul, nu am fost suficient de indignați public de faptul că lecțiile care trebuiau învățate, în 2008, au fost ignorate. Gândiți-vă, de exemplu, la discursul din Toulon al lui Sarkozy din acea vreme: din defetism (lipsă de încredere în reușita unei acțiuni), nu am cerut acestor personaje să-și respecte cuvântul. Sper că de data aceasta vom fi învățat nu numai lecția evenimentelor de astăzi, ci și a celor din 2008 și că vom reuși, prin combinarea lor, să proclamăm: „Nu mai putem da înapoi!“ Statul bunăstării trebuie înscris în Constituție! Speculațiile trebuie să fie din nou interzise, așa cum a fost odată. Trebuie pus la punct un set de lucruri esențiale ca acesta.

Acest lucru poate pune sub semnul întrebării voința de a stabili un sistem de pensii prin capitalizare, și dincolo, logica generală a privatizării?

Ceea ce se întâmplă acum oferă un studiu de caz excelent. Oamenii care în străinătate au pensii de tipul celor care se doresc a ne fi impuse și-au pierdut toți banii în ultimele zile. Și acolo, defectul acestor sisteme, care sunt legate de valoarea acționariatului companiilor, va fi limpede ca lumina zilei.

Acest lucru va servi ca exemplu. Populația se înfurie de modificarea sistemului de pensii și când va deveni evident că în țările în care au fost aplicate „reformele”, care se doreau a fi implementate în Franța, așa-zișii „beneficiari” au pierdut totul, determinarea sa va fi și mai puternică.

Oamenii ca noi, jurnaliști, intelectuali, trebuie să atragă atenția asupra acestui lucru. După ce am trăit în Statele Unite, sunt în măsură să știu că beneficiez întotdeauna de pensia mea de la Stat, în timp ce din pensia legată de compania privată unde am lucrat, care era legată de valoarea acțiunilor acesteia din urmă, nu mai rămâne nimic.

Cum putem preveni încă un scenariu de privatizare a profiturilor și socializare a pierderilor, cum s-a întâmplat în timpul crizei financiare din 2008-2009?

În curând vom vorbi din nou despre naționalizări, despre planificarea imperativă: lucruri de acest fel, care nu mai erau la modă. Când vom face calculele și ne vom da seama, în toamnă, de exemplu, că China reprezintă acum, să zicem, singură, 50% până la 60% din întreaga economie mondială în starea în care se va afla, sunt convins că absolut toată lumea va suporta consecințele: noi, cu siguranță, dar și China.

Ar putea această criză să inițieze o mișcare spre o ieșire din capitalism, care poate fi considerat ca un bolnav care îmbolnăvește totul în jurul său?

Cred că da. Cred că unii sunt conștienți de asta. Ați văzut fără îndoială acea scrisoare isterică a unui patron francez către angajații săi, care își încheia diatriba blestemându-i „pe cei care cred că aceasta este o ocazie bună de a distruge sistemul capitalist care le dă de mâncare”. Este clar că nu a înțeles foarte bine unde este problema: că nu capitalismul ne oferă de mâncare (cu excepția oamenilor ca el), ci generozitatea planetei noastre și munca pe care o depunem, astfel încât să ne hrănească.

© CCC

Statul social, cunoscut și ca statul bunăstării, este un concept de guvernare în care statul joacă un rol cheie în protejarea și promovarea bunăstării economice și sociale a cetățenilor săi. El se bazează pe principiile egalității de șanse, pe distribuția echitabilă a resurselor și pe responsabilitatea publică față de cei care nu-și pot asigura resursele minime pentru a duce o viață mai bună. Termenul general poate acoperi o varietate de forme de organizare socială și economică. Sociologul T. H. Marshall a descris statul modern al bunăstării ca o combinație distinctă de democrație, bunăstare și capitalism.

În prezent, state moderne ale bunăstării sunt Germania, Franța, Marea Britanie și Țările de Jos, precum și țările nordice precum Islanda, Suedia, Norvegia, Danemarca și Finlanda, care utilizează un sistem cunoscut sub numele de modelul nordic. Esping-Andersen a clasificat cele mai dezvoltate sisteme de stat al bunăstării în trei categorii: social-democrate, conservatoare și liberale.

Statul bunăstării presupune un transfer de fonduri de la stat către serviciile publice (de exemplu, asistență medicală, educație etc.), precum și direct către indivizi  („beneficii”), și este finanțat prin impozitare. El este adesea menționat ca un tip de economie mixtă. O astfel de impozitare, care include, de obicei, un impozit pe venit mai mare pentru persoanele cu venituri mai mari, a fost numită impozitare progresivă. Susținătorii argumentează adesea că aceasta contribuie la reducerea decalajului de venit dintre bogați și săraci.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.