Sully Prudhomme, René François Armand (Sully) Prudhomme, 16 mar. 1839 – 6 sept. 1907, poet si eseist francez. A fost primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1931. A trait 68 de ani.
A studiat, initial, ingineria, apoi s-a orientat catre filozofie si mai tarziu spre poezie. A declarat ca a avut intentia sa creeze poezie in maniera stiintifica, pentru timpurile moderne, conferind ideilor mai multa rigoare, exactitate, precizie, claritate si coerenta asemenea stiintelor exacte. Cu o personalitate sincera si melancolica, a fost atras de Parnasianism desi, in acelasi timp, opera sa prezinta caracteristici proprii.
Inspirat la inceput de o dragoste nefericita, a publicat versuri melancolice, iar ulterior a adoptat abordarea mai obiectiva a poetilor parnasieni, incercand sa reprezinte conceptele filosofice in versuri.
Opere principale:
– poezie: Stanțe si poeme, 1865 (contine cunoscuta poezie Vasul spart, o metafora eleganta a inimii frante de o suferinta din dragoste); Incercarile, 1866; Singuratatile, 1867; Destinele, 1872; Franta, 1874; Tandretele desarte, 1875; Zenit, 1876; Justitia, 1878; Poezie, 1865-1888; Prisma, poezii diverse, 1886; Fericirea, 1888; Epave, 1908.
– eseuri despre estetica si filosofie: Expresivitatea in artele plastice, 1884; Reflectii asupra artei versificatiei, 1892; Religia adevărată dupa Pascal: cercetarea ordinii pur logice a Cugetarilor sale privitoare la religie, urmată de o analiză a Discursului despre pasiunile iubirii, 1905;
– proza diversa: Turnul Eiffel, 1889; Autografele “naturii”, 1890; Despre originea vietii pe pamant, 1893; Spiritul stiintific si teoria cauzelor finale, 1899; Antropomorfismul si cauzele finale, 1899; Darwinismul si cauzele finale, 1899; Metode experimentale si cauze finale, 1899; Critica principiului finalist si a aplicatiilor sale in stiinta, 1899; Liberul arbitru in fata stiintei pozitive, 1899, Cauzele finale, 1902; Jurnal intim: scrisori-cugetari, 1922.
