Nu poți să fii suspicios față de un copac, să acuzi o pasăre sau o veveriță de subversiune sau să contești ideologia unei violete.
© CCC
Viaţa e plină de infinite absurdităţi, care, fără jenă, nici măcar nu au nevoie să pară verosimile; pentru că sunt adevărate.
(Șase personaje în căutarea unui autor)
Dintre toate speciile literare – hai sa zic mai bine: dintre toate felurile de a scrie – jurnalul e cea mai absurda. Mana ta stanga da bani mainii tale drepte. Notezi, pentru tine, ceea ce tu insuti stii de fapt mult mai bine decat cel care noteaza, caci durerea e autentica, pe cand “ma doare” e o conventie.
Doctor în litere şi-n filozofie “magna cum laude”, şi trebuie să am pe cineva sus ca să pot bate la maşină…?!
O minte aleasa este adesea mai plina de absurditati decat o minte comuna din simplul motiv ca e mai consecventa.
Nu se intampla vreo absurditate, pe care mintea sau intamplarea sa n-o poata indrepta, nici ceva logic, pe care nepriceperea si intamplarea sa nu-l faca sa dea gres.
Nu rareori suntem asa departe de “adevar” numai fiindca ne sfiim sa spunem absurditati.
Ideea de lupta a omului impotriva omului a fost si va ramane o mare, dureroasa si rusinoasa absurditate.
Ideea stoica de a-ti satisface o nevoie prin suprimarea dorintei echivaleaza cu a-ti taia picioarele cand ai nevoie de pantofi.