Succesul depinde intotdeauna de niste cauze imperceptibile pe care trebuie sa stii sa le descoperi.
La baza actiunilor omenesti sunt cauze mult mai complexe si mai variate decat asa cum indeobste incercam a le explica mai tarziu, si rareori ele se contureaza cu destula precizie.
S-ar putea spune ca fapta e incoronarea si ultima concluzie a vietii de promisiuni, pe care o traim; ca fapta e mai frumoasa decat gandirea, fiindca presupune sfortare — citeste sacrificiu —, chiar eroism si martiraj. Gandirea nu angajeaza, deci nu cunoaste suferinta, prin urmare e mai comoda, mai lasa, fiind expusa mai putin. Cu toate acestea, se poate sustine ca actiunea nu ne exprima … Instrument social, copiat stereotip din mediul in care traim, ea poate servi cauze si gandiri diverse. Pentru ganduri diferite se poate intrebuinta aceeasi actiune saraca si repetata, gandirea insa — fiind intima si individuala — ne exprima. Afara de aceasta, lucrand cu materia, fapta e limitata si chinuita, nu infinita precum conceptia. Nu e nici macar libera, caci pretutindeni e la ordinele ideii.
Marea problema a spiritului uman, orice drum ar lua, e pretutindeni cunoasterea legilor si cauzelor; nu e multumit cat timp n-a descoperit in noianul de evenimente razlete, fortele permanente si generatoare care provoaca si reinnoiesc invalmaseala schimbatoare din jurul lui. Vrea sa atinga cele doua sau trei pasiuni eterne ce stapanesc omul, cele cateva facultati primordiale care compun rasa, cele cateva circumstante generale care modeleaza societatea si secolul.
Cine va voi sa cunoasca pe deplin vanitatea omului n-are decat sa priveasca cauzele si efectele dragostei.
Vointa are cauzele ei; cand omul merge, inseamna ca il impinge ceva; un resort oarecare a miscat ,,automatul spiritual”, care a pus in miscare restul.