Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate de Baltasar Gracian"

Mereu şi înaintea tuturor defilează Minciuna, fascinându-i pe proşti cu stridenţa ei vulgară. Ultimul, mai la urmă, vine Adevărul, care şchiopătează, mergând agale în urma Timpului… La suprafaţă se află mereu înşelăciunea şi la ea se reped oamenii superficiali. Adevărata Esenţă se închide în sine pentru a fi mai preţuită de către cunoscători şi de cei înzestraţi cu raţiune.

E prost cel care nu-i recunoaşte pe proşti, dar mai prost e cel care, după ce i-a recunoscut, nu se îndepărtează de ei.

Nu minţi, dar nici nu spune tot adevărul. Nimic nu necesită o purtare mai prudentă ca adevărul – e ca o hemoragie a inimii înseşi. *

Nu te lăsa prins de obligaţii faţă de toată lumea – devii sclav, al tuturor, pe deasupra… Mai bine alţii să depindă de tine, decât să depinzi tu de unul singur. *

Distanţa atenuează defectele care, de aproape, sunt insuportabile.

Caută o iubire care porneşte nu atât din inimă, cât din raţiune – aceasta e înzestrată cu personalitate.

La douăzeci de ani domină sentimentele, la treizeci, talentul, iar la patruzeci, raţiunea.

Sagetile strapung trupul și cuvintele rele, sufletul.

(Oracolul manual si arta prudentei)

© CCC

Nu avem nimic al nostru in afara de timp.

(Oracolul manual si arta prudentei)

© CCC

Un strop de veselie da gust la orice.

(Oracolul manual si arta prudentei)

© CCC

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.