Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate de Elena Farago"

Mii şi mii de valuri vin din larg mereu

Pân-ajunge marea de adapă malul; –

Nu-ntreba nisipul cine poartă valul

Că ar fi în stare să-ţi răspundă: – Eu!

(Un gând)

Dorul meu,

Deschide-ţi cartea pecetluită,

Şi-ţi răsfiră-n soare, şi-ţi răsfiră-n vânt

Paginile-n care, peste-albastru-ţi cânt,

Şi-a cernut tăcerea pulberea-i cernită…

 

Dorul meu,

Deschide-ţi cartea pecetluită,

Şi mă-nvaţă iarăşi cântul bunei veşti,

Să mi-l cânt, cum cântă florile-n fereşti,

Oglindită-n geamul larg deschis în soare…

 

Dorul meu,

În suflet mi-a crescut o floare!

Apăr-o de vânturi şi dă-mi viers s-o cânt…

 

Dorul meu,

În geamul larg deschis în vânt

Cântă astăzi viaţa, cântă-nfiorată,

Cald ca nicăieri, sfânt ca niciodată!

(Cântă astăzi viaţa)

Şi iar mi-e sufletul la tine

Atât de-ntreg,

Atât de tot,

Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare

Că cere,

Mângâie,

Şi doare,

De parcă tu ai plâns-o-n mine,

De parcă ţi-am venit de tot…

 

Aşa! dă-mi mâinile-amândouă,

Şi ochii amândoi mi-i dă,

Deschişi adânc

Şi mult

Şi-aproape

Pân-vom închide-o sub pleoape

Aceeaşi stea topită-n două

De mult ce ia

De mult ce dă…

 

Şi cale gândului se-nchide

Doar lacrimile văd şi cer…

Şi nu mai am nici ochi,

Nici gură…

Pe valul mării ce mă fură

Privirile nu-şi pot deschide

Decât fereastra dinspre cer…

(Şi iar mi-i sufletul la tine…)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.