Oare prin ce trista fatalitate omul nu se poate bucura in acelasi timp de toate facultatile naturii sale, de toate perfectiunile, de care nu e susceptibil decat la varste diferite?… in momentul in care spiritul omului a ajuns maturitatea, trupul lui incepe sa-si piarda puterea… inteligenta a crescut, dar sufletul si-a pierdut elasticitatea si impresionabilitatea; … dar, pentru ce omul, la urma urmei, n-ar suferi si el soarta comuna tuturor fiintelor ? Cand culegem fructul cel minunat mai putem oare avea pretentia sa respiram in acelasi timp si parfumul florii? Tineretea a avut nevoie de acea delicatete a sensibilitatii, pentru a ajunge sa stapaneasca, la maturitate, siguranta spiritului. Se poate ca oamenii foarte mari sunt tocmai aceia care au pastrat, la varsta la care inteligenta este in plina putere, o parte din impetuozitatea impresiilor, proprie tineretii.
Ce pacat ca experienta vine abia cu varsta, cand puterile scad. Nu e decat o cruda bataie de joc a naturii acest dar al talentului; nu se obtine niciodata decat cu pretul timpului si al studiilor, care uzeaza vigoarea necesara executiei…
Ce crezi oare ca a fost viata oamenilor care s-au ridicat deasupra obisnuitului? O lupta continua.
O multime de oameni talentati nu au facut nimic de valoare, din cauza numeroaselor idei preconcepute pe care si le impun sau pe care prejudecatile momentului le impun.