Altă dată, venind de la Paris, și-a prins de șaua calului o geantă mare cu hârtii importante. Geanta era prinsă prost și a căzut. Curierul trecând pe acolo, ridică geanta și, după ce îl vede pe La Fontaine, îl întreabă dacă a pierdut ceva. Băiatul ăsta se uită în jur: „Nu, spune, nu am pierdut nimic. — Iată o geantă pe care am găsit-o, spuse celălalt. – Ah! este geanta mea! exclamă La Fontaine; este tot ce am.” L-a ținut între brațe până la cabana de vânătoare.
(Povești)
© CCC
Un tinerel al literaturii și poeziei, pe nume La Fontaine, este încă un mare visător. Tatăl său, care este director peste apele și pădurile de la Château-Thierry din Champagne, fiind la Paris pentru un proces, i-a spus: „Uite, du-te repede și fă lucrul acesta, e urgent.” La Fontaine pleacă și de îndată ce iese din casă, uită ce i-a spus tatăl său. Se întâlnește cu câțiva dintre camarazii săi după care, după ce aceștia l-au întrebat dacă avea treabă, iar La Fontaine le-a spus „Nu”, s-au dus cu toții la un spectacol de comedie.
(Povești)
© CCC
Henric al IV-lea era un mare iubitor de vorbe de duh. Într-o zi, trecând printr-un sat, unde a fost nevoit să rămână la cină, a poruncit să-i fie adus cineva despre care se spune că este cel mai isteț, pentru a se întreține cu el în timpul mesei. Sătenii i-au spus că este un bărbat pe nume Gaillard. “Prea bine! spuse el, hai să mergem să-l luăm”.
Acest țăran venind, regele i-a poruncit să se așeze vizavi de el, de partea cealaltă a mesei unde mânca. „Cum te cheamă?”, l-a întrebat regele. „Sire, răspunse țăranul, mă cheamă Gaillard”.
– Ia să-mi spui, care este diferența dintre un ștrengar (un gaillard) și un crai (un paillard)?
– Sire, răspunse țăranul, nu e decât masa între cei doi.
– Ei, drăcie! M-am prins, spuse regele râzând. Nu mă așteptam să găsesc o minte atât de ageră într-un sat atât de mic.
© CCC
Altă dată, [Malherbe] i-a spus: „Te pricepi bine să faci pe galantul; mai deschizi o carte să citești?” Era felul lui de a vorbi pentru a-i spune că e mereu gata să slujească doamnele. Domnul de Bellegarde i-a spus că da. „Pe legea mea”, i-a răspuns el, „te invidiez mai mult decât pentru ducatul tău”.
(Povești, vol. 1, Memorii pentru a servi istoriei secolului al XVII-lea)
***
François de Malherbe (1555 – 1628), poet și critic literar francez. Protejat al regelui Henric al IV-lea, poet oficial al curții regale din 1609 și adversar al școlii poetice „La Pléiade”. A exercitat o puternică influență în cercul literar de la Hotel de Rambouillet.
Roger de Bellegarde (Roger II de Saint-Lary), 1562-1646, primul duce de Bellegarde (1619-1646). A fost favoritul regilor Henric al III-lea și Henric al IV-lea. A fost unul dintre catolicii care l-au urmat pe Henric al IV-lea la moartea lui Henric al III-lea, l-a sprijinit cu vitejie în timpul războiului civil și a fost recompensat cu favoruri fiind numit guvernator de Bourgogne în 1602 și Mare Scutier al Franței în 1605. În 1619/1620, Ludovic al XIII-lea l-a numit Duce de Bellegarde și Pair al Franței.
© CCC
Într-o zi [domnul de Créquy] a căzut din vârful unei scări, fără să pățească vreun rău. “Oh! Domnule, i s-a spus, aveți motive să-i mulțumiți lui Dumnezeu! – O să am grijă de asta, spuse el, nu m-a scutit de nici o treaptă.”
(Povești, vol. 1, Memorii pentru a servi istoriei secolului al XVII-lea)
***
François de Créquy (François de Blanchefort de Créquy de Bonne), 1625 – 1687, marchiz de Marines, cunoscut sub numele de „Maréchal de Créquy”, mareșal al Franței, proprietar al Château de Marines, luptător în războaiele care au avut loc în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. S-a remarcat în numeroasele campanii militare care marchează secolul al XVII-lea, începând cu Războiul de Treizeci de Ani.
© CCC
După prietenii buni, cărțile bune mă încântă.
Întotdeauna și oricând, țin în mâini
Faimoasele cărți ale grecilor și romanilor.
O, mare dar de la Dumnezeu este să iubești lectura!
(Povești, Epistola către părintele Rapin)
© CCC