Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate despre despartire"

Despărțirea acţionează asupra iubirii ca vântul asupra focului, stingând flăcările mici şi întețindu-le pe cele mari…

(Olesia)

© CCC

Niciodată nu e bine să te împotrivești despărțirilor. Nu timpul petrecut împreună se prelungește, ci momentul despărțirii.

© CCC

Să te desparți de lucrurile reale, scrie Chateaubriand, nu înseamnă nimic. Dar să te desparți de amintiri! Inima se frânge atunci când te desparți de vise.

(Frumoasă a fost această viață)

© CCC

Îmi iau adio din privire,

Căci gura nu-l poate rosti,

Prin locurile de iubire

Mă-ntorc să le găsesc pustii.

 

Ce tristă e făgăduința

Chiar credincioasei amintiri!

Ți-i rece mâna, iar ființa

Încremenită-n reci simțiri.

 

Barem o cladă sărutare

Atâta m-ar fi fermecat,

Precum ne bucură o floare

Culeasă-n Martele-nnorat.

 

Dar, vai, vreo orhidee rară

Să ți-o culeg eu nu mai știu;

Când pentru tine-i primăvară,

La mine-i toamnă, și-i târziu.

(Despărțire)

Traducere de N. Porsenna

Cândva, înainte ca lumea să fie bătrână,

Când creșteau violetele și celandina,

În trenul lui Cupidon călătoream:

Cândva!

Mâinile tale mici erau prinse într-ale mele,

Capul tău cu obraji rumeni și păr auriu

Ți-l rezemai pe pieptul meu care ți-era altar,

Și toată povestea de dragoste a fost spusă:

Ah, Doamne, acele lucruri dulci au trebuit să apună,

Și s-au stins focurile care erau fierbinți,

Cândva.

(Jadis (Cândva))

© CCC

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,

Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.

Nu te-ai uitat o dată înapoi!

 

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,

Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

 

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.

Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.

Nu te oprise gândul fără glas.

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Am cules această crenguță de iarbă-neagră,

Toamna a murit, îți amintești…

Nu ne vom mai revedea pe pământ.

Mireasma timpului, crenguța de iarbă-neagră

Și amintește-ți că te-aștept.

(Adio / vol. Alcooluri)

Poezie scrisă în 1913, după despărțirea de pictorița Marie Laurencin în anul 1912.

© CCC

Pe sub podul Mirabeau curge Sena cuminte

Şi iubirile noastre —

Se cade poate să-mi aduc aminte —

După restrişti totdeauna venea bucuria fierbinte.

 

Noaptea vine, sună ceasul bătrân,

Zilele trec, eu rămân.

 

Faţă-n faţă să stăm, mână-n mână

În timp ce pe sub podul

Braţelor noastre curge şi se-ngână

Unda privirilor de-atâta timp străină.

 

Noaptea vine, sună ceasul bătrân,

Zilele trec, eu rămân.

 

Se duc iubirile ca apa curgătoare,

Se duc iubirile —

Cât de înceată-i viaţa când doare

Și cât de aprigă speranţa arzătoare.

 

Noaptea vine, sună ceasul bătrân,

Zilele trec, eu rămân.

 

Zilele trec, săptămânile trec înainte,

Nici timpurile duse

Nu revin, nici iubirea fierbinte —

Pe sub podul Mirabeau curge Sena cuminte.

 

Noaptea vine, sună ceasul bătrân,

Zilele trec, eu rămân.

(Podul Mirabeau)

Poezie scrisă după despărțirea de pictorița Marie Laurencin în 1912.

Pe aceeaşi ulicioară
Bate luna în fereşti,
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai iveşti!

Şi aceiaşi pomi în floare
Crengi întind peste zaplaz,
Numai zilele trecute
Nu le fac să fie azi.

Altul este al tău suflet,
Alţii ochii tăi acum,
Numai eu, rămas acelaşi,
Bat mereu acelaşi drum.

Ah, subţire şi gingaşă
Tu păşeai încet, încet,
Dulce îmi veneai în umbra
Tăinuitului boschet

Şi lăsându-te la pieptu-mi,
Nu ştiam ce-i pe pământ,
Ne spuneam atât de multe
Făr-a zice un cuvânt.

Sărutări erau răspunsul
La-ntrebări îndeosebi,
Şi de alte cele-n lume
N-aveai vreme să întrebi.

Şi în farmecul vieţii-mi
Nu ştiam că-i tot aceea
De te razimi de o umbră
Sau de crezi ce-a zis femeia.

Vântul tremură-n perdele
Astăzi ca şi alte dăţi,
Numai tu de după ele
Vecinic nu te mai arăţi!

Se va scufunda mireasma acră a teilor

în noaptea ploioasă. Va fi golit

timpul de bucurie, mânia sa,

acea mușcătură de fulger exploziv.

Rămâne întredeschisă indolența,

amintirea unui gest, a unei silabe,

ca un zbor ușor de păsări

printre aburi de ceață. Și încă mai aștepți,

nu știu ce anume, rătăcirea mea; poate

ceasul care să decidă, care să recheme

începutul sau sfârșitul: soartă egală,

de acum încolo. Aici negrul fum al incendiilor

încă mai usucă gâtul. Dacă poți,

uită acel gust de sulf

și de teamă. Cuvintele ne obosesc,

urcă din nou dintr-o apă blestemată;

poate inima ne rămâne, poate inima…

(Zi după zi)

Traducere: Nicolae Zărnescu

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.