Ar fi trebuit să nu o ascult, îmi mărturisi el într-o zi, nu trebuie niciodată să asculţi florile. Trebuie să le priveşti şi să le miroşi. A mea parfuma planeta, dar eu nu ştiam să mă bucur de asta.
Nu am ştiut să înţeleg nimic atunci! Ar fi trebuit să o judec după fapte şi nu după cuvinte. Ea mă parfuma şi mă bucura. Nu ar fi trebuit deloc să plec! Ar fi trebuit să ghicesc afecţiunea ei de dincolo de vorbele ei mari, orgolioase. Florile sunt atît de contradictorii! Dar eram prea tînăr ca să ştiu să iubesc.
(Micul Prinț)
Am aflat destul de repede o seamă de lucruri despre această floare. Pe planeta micului prinţ fuseseră întotdeauna flori foarte simple, împodobite cu un singur rînd de petale, aflate pretutindeni şi care nu deranjau pe nimeni. Ele apăreau într-o dimineaţă în iarbă şi seara dispăreau. Dar aceea germinase într-o bună zi dintr-un grăunte adus nu se ştie de unde, iar micul prinţ supraveghease cu foarte mare atenţie acea tulpiniţă care nu semăna cu celelalte. Putea să fie o nouă specie de baobab. Dar arbustul încetă curînd să crească şi începu să pregătească o floare. Micul prinţ văzu ceva ca un bumb mare şi simţi că ceva miraculos avea să îşi facă apariţia; floarea însă, la adăpostul bumbului verde, nu îşi mai termina pregătirile pentru a-şi etala frumuseţea. Ea îşi alegea cu grijă culorile. Se îmbrăca încet, îşi potrivea una cîte una petalele. Nu vroia să apară şifonată ca macul. Ea nu vroia să apară decît în deplinătatea şi sclipirea frumuseţii sale. Da! Era cochetă! Toaleta sa misterioasă dură multe zile. Dar într-o bună dimineaţă, exact odată cu răsăritul soarelui, se arătă.
(Micul Prinț)
Florile adunaseră în ele toată vara, cu umbrele şi luminile încrustate în frunze, şi ea le apăsa toată prospeţimea pe obrazul său.
© CCC
Macii îşi înalţă pe câmpuri florile sălbatice şi fragile, rezistente şi unice, pe care nimeni nu le-a plantat, a căror flacără străbate câmpurile ca un mesaj.
© CCC
Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avant,
dar vi-e atât de fragedă podoaba,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
(Flori de mac)
Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.
(Flori de mac)
Veneam cântând spre ochii-ți visători,
cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă
grădini și-alei de felurite flori,
ca în Liban, pontifica mireasă.
Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi,
sau flori în munți, pe niște stânci severe,
flori grase tolănite-n clime dulci
și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.
Dar tu ai râs de gestu-mi desuet
și de neprihănita-i vâlvătaie,
ai pus sub îndoială un poet
buchetul risipindu-l prin odaie.
M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt
dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome
de trandafiri, cutreier devastând
hectare mari de flăcări și arome.
Fără grădini prin anii mei te plimbi,
prădând frumos dactilii amintirii.
Am palme însângerate și cu ghimpi,
că-n drum am pălmuit toți trandafirii.
(Prinos de flori)
Se spune că există flori care înfloresc doar o dată la o sută de ani. De ce nu ar fi unele care înfloresc o dată la o mie, la zece mii de ani? Poate că nu vom şti niciodată despre ele, doar pentru că acest “o dată la o mie de ani” a venit astăzi.
(Noi)
© CCC
Iarnă este în capul meu, dar primăvara eternă este în inima mea. Respir la această oră parfumul liliacului, al violetelor și al trandafirilor, ca acum douăzeci de ani.
© CCC
Florile sunt pentru mine ca ochii prietenilor mei. Mă spionează, îmi trimit semne și schimb cu ei lungi priviri complice.
© CCC