Veneam cântând spre ochii-ți visători,
cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă
grădini și-alei de felurite flori,
ca în Liban, pontifica mireasă.
Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi,
sau flori în munți, pe niște stânci severe,
flori grase tolănite-n clime dulci
și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.
Dar tu ai râs de gestu-mi desuet
și de neprihănita-i vâlvătaie,
ai pus sub îndoială un poet
buchetul risipindu-l prin odaie.
M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt
dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome
de trandafiri, cutreier devastând
hectare mari de flăcări și arome.
Fără grădini prin anii mei te plimbi,
prădând frumos dactilii amintirii.
Am palme însângerate și cu ghimpi,
că-n drum am pălmuit toți trandafirii.
(Prinos de flori)
Fericiți cei care pot dărui fără să-și amintească și să primească fără să uite.
© CCC
Nu există plăcere mai dulce decât să surprinzi reacția unui om căruia i-ai oferit mai mult decât se aștepta.
(Spleen-ul Parisului)
© CCC
Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori.
(Gloria imperiului: un roman, o istorie)
© CCC
S-au aprins în noapte stele.
Ce aproape sunt de ele!
Numai să întind o mână
Și-una-n palm-o să-mi rămână.
Mamă, vrei de ziua ta
Să-ți aduc în dar o stea?
(8 Martie)
Dumnezeu ne-a lăsat cel mai scump dar din toate:
iubirea – jarul, lava –
așa cum unor plante,
le-a dat otrava.
De-ar fi să-ți împărtășești odată
Tu bogățiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ți-aș cere-o lacrimă să-mi dai.
Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adâncuri îmi răsare,
Căci numai din adâncul mării
Se pescuiesc mărgăritare…
(O lacrimă)
O, pentru câte haruri mi-ai dăruit de-atunci,
Ți-aș da atâtea imnuri cât fir de iarbă-n lunci,
Ți-aș da atâtea lacrimi câți stropi pe-un cer senin,
Dar numai doi ochi, Doamne, și doi genunchi Ți-nchin!
(Pe ulițele lumii)