Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "despartire"

Despărțirea acţionează asupra iubirii ca vântul asupra focului, stingând flăcările mici şi întețindu-le pe cele mari…

(Olesia)

© CCC

Niciodată nu e bine să te împotrivești despărțirilor. Nu timpul petrecut împreună se prelungește, ci momentul despărțirii.

© CCC

Trebuie să vă despărțiți deseori pentru a vă iubi mereu.

Proverb francez

© CCC

Și cruda singurătate

Pe care fiecare o descoperă în sine, dacă iubește,

Cade acum, infinită,

Mă desparte de tine pentru totdeauna.

(Sentimentul timpului)

© CCC

Să te desparți de lucrurile reale, scrie Chateaubriand, nu înseamnă nimic. Dar să te desparți de amintiri! Inima se frânge atunci când te desparți de vise.

(Frumoasă a fost această viață)

© CCC

Îmi iau adio din privire,

Căci gura nu-l poate rosti,

Prin locurile de iubire

Mă-ntorc să le găsesc pustii.

 

Ce tristă e făgăduința

Chiar credincioasei amintiri!

Ți-i rece mâna, iar ființa

Încremenită-n reci simțiri.

 

Barem o cladă sărutare

Atâta m-ar fi fermecat,

Precum ne bucură o floare

Culeasă-n Martele-nnorat.

 

Dar, vai, vreo orhidee rară

Să ți-o culeg eu nu mai știu;

Când pentru tine-i primăvară,

La mine-i toamnă, și-i târziu.

(Despărțire)

Traducere de N. Porsenna

Copac frumos, aşa de-aproape

La ce stau cele două nume,

Ce-n scoarţa ta a vrut anume

O mînă scumpă să le sape?

Eleonora e departe;

Slovele mint, şi-un timp călău

Aceste inimi le desparte,

Ce le mai leagă trunchiul tău.

(Elegie)

(Traducere Teodor Boşca)

Cândva, înainte ca lumea să fie bătrână,

Când creșteau violetele și celandina,

În trenul lui Cupidon călătoream:

Cândva!

Mâinile tale mici erau prinse într-ale mele,

Capul tău cu obraji rumeni și păr auriu

Ți-l rezemai pe pieptul meu care ți-era altar,

Și toată povestea de dragoste a fost spusă:

Ah, Doamne, acele lucruri dulci au trebuit să apună,

Și s-au stins focurile care erau fierbinți,

Cândva.

(Jadis (Cândva))

© CCC

Prea multe păsări cardinale

Între iluzii se rotesc,

Contaminînd cu ascensoare

Misterul nostru pămîntesc.

 

Îmbătrînim de fericire

Într-o mansardă fără flori

Dresînd păpuşi fără adresă

Pentru serbările din zori.

 

Visăm frumos aceeaşi moară

Ascunsă-n tragicul bufon

Şi măcinăm aceleaşi lacrimi

Când dau părinţii telefon.

 

Sîntem lucizi pînă la sînge,

Nedespărţiţi pînă la cer

Şi nici nu ştiu după iubire

Ce se cuvine să-ţi mai cer.

 

E prea frumos la tine-n suflet,

E prea tîrziu la mine-n gînd,

Împărtăşim aceeaşi taină,

Dar nu se ştie pînă cînd.

 

Cuvintele îşi pierd căldura

Într-un sărut de protocol

Şi tot mai vinovate păsări

Dau eşafoadelor ocol.

 

Sub fruntea mea se face noapte,

În ochii tăi se face zi

Şi renunţăm să mai cunoaştem

Ce stele ne-ar putea păzi.

 

Pecetluim cu definiţii

Aceste stranii convorbiri,

Rememorînd la despărţire

Balada blondelor iubiri.

(Balada blondelor iubiri, vol. Înalta fidelitate, 1977)

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,

Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.

Nu te-ai uitat o dată înapoi!

 

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,

Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

 

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.

Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.

Nu te oprise gândul fără glas.

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.