Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "dor"

Am toate motivele să te iubesc. Mi-e dor de nebunie.

© CCC

Doar cine-a plîns de dor,

durerea-mi ştie!

Stingheră, fără zbor

spre bucurie,

un loc mereu măsor

de pe tărie.

Ah! blîndul meu amor

e-n pribegie.

Ca beată sînt, şi mor

arzînd de vie.

Doar cine-a plîns de dor,

durerea-mi ştie!

(Doar cine-a plîns de dor)

(Traducere Teodor Boşca)

Spun poeţii că Amorul

E un tinerel monarc

Ce-şi săgeată veşnic dorul

De pe coarda unui arc.

Gheaţă şi pară,

cer şi fântână,

nume de Ţară:

Limba Română.

Tânăr meleag,

doină bătrână,

foşnet de steag:

Limba Română.

Floare pe ram,

bob în ţărână,

nume de neam:

Limba Română.

Clipa pe care

Vecia o-ngână,

Dorul cel Mare:

Limba Română.

Când nu vom mai fi,

din noi o fărâmă

în ea va trăi…

Limba Română.

(Limba Română)

Aş vrea-n uitare să cobor,

şi iar mi-e dor de umbra ta…

De câte-ncerc să uit mi-e dor,

de câte n-am putut uita.

 

M-aş vrea la fel cu pomii goi,

aş vrea ca frunza-n vânt să pieri…

Dar din zăpadă vii-napoi

cum se re-ntoarce floarea-n meri.

 

Adânc aş vrea-n paharul plin

şi-n cântec zâmbetul să-ţi pierd;

dar creşti din orice strop de vin,

din orice strună ce-o dezmierd…

 

Şi când în flacără şi-n fum

aş vrea să spulber urma ta,

tu te re-ntorci ca un parfum,

din tot ce n-am putut uita…

(Aş vrea)

Pe verdea margine de șanț
Creștea măceșul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danț.
Întâi pătrunse printre foi,
Și le vorbi cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Și suspină – cum se suspină…
Și suspină – cum se suspină…

Albeața lor de trandafiri,
Zâmbind prin roua primăverii,
La mângâierile-adierii
A tresărit cu dulci simțiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mișcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate,
De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunii,
S-au dat în brațele minciunii,
Și rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul tainic le șoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ș-un valț nebun le învârtea,
Un valț – din ce în ce mai tare,
Un valț – din ce în ce mai tare.

(Valțul rozelor)

Ningea cu flori de iasomii
Și încă mai eram copii
Când ne-a lovit sub cer deschis un fel de moarte
Și-am tot căzut din vis in vis
Până la marele abis
Unde nici gândul nu e-n stare să te poarte
Si-n clipa aceea se năștea,
Din jocul nostru, prima stea,
Înlănțuindu-ne cu dor până departe,
Copii uitați de capul lor,
Cât de ușor pluteau în zbor
Fără să credem că iubirea nu ne vrea.

Fostele iubiri, simple amintiri,
Strânse-ntr-un album,
Mă-nsoțesc și-acum prin lume,
Dar pustiu ar fi dacă într-o zi
Fără iubire lângă tine m-aș trezi.

Nici nu mai știu pe unde ești,
Cum te-ai numit, cum te numești
Și pentru cine mai suspini în așteptare.
Sunt pline viețile de spini
Și-ai scăpătat printre lumini
Deși pe nimeni n-am iubit așa de tare.
Au fost odată două stări
Care-nălțau din joacă scări,
Să dea o fugă peste zări până la soare,
Copii frumoși, îndrăgostiți,
Păream pe veci înlănțuiți
Fără să credem că iubirea nu ne vrea.

(Fostele iubiri)

Fostele iubiri – interpret Ștefan Hrușcă

Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă?

Ţie cu supunere mă-nchin!

Mica-ţi casă, seara de aramă,

Lumineze-o paşnic şi senin.

 

Mi se scrie că eşti tulburată,

Că ţi-i dor de mine ne-ncetat,

Că ades baţi drumul, supărată,

În paltonul vechi şi demodat.

 

În albastre seri ţi se năzare –

Gând pustiu, ce lacrimei dă val –

Că la crîşmă, într-o-ncăierare,

Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.

 

Mamă, nu-i nimic! Delirul fură

Gândul tău, ducându-l spre prăpăd;

Nu-s beţiv chiar în aşa măsură,

Ca pierind, să nu te mai revăd.

 

Ca-n trecut mi-i inima duioasă,

Am un vis, un vis pe care-l storc:

Să mă smulg din dorul ce m-apasă

Şi la noi acasă să mă-ntorc.

 

Eu voi reveni pe când răsfaţă,

Pomii-n floare, satul meu tăcut.

Dar să nu mă scoli de dimineaţă,

Cum opt ani în urmă ai făcut.

 

Nu trezi deşertăciunea crudă,

Nici regretul că mă risipesc.

Prea devreme, pierdere şi trudă,

Mi-a fost dat trăind să pătimesc.

 

Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe!

Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.

Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,

Numai tu dai vieţii mele rost.

 

Fie-ţi deci neliniştea uitată,

Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,

Nu mai bate drumul, supărată,

În paltonul vechi şi demodat.

(Scrisoare mamei)

(Traducere George Lesnea)

Luna se strecoară-alene
Printre ceţi, cernînd scântei,
Şi pe Tristele poeme,
Varsă trist lumina ei.

Pe întinsul drum iernatic,
Troica lunecă în zbor,
Clopoţelul singuratic
Clinchetă chinuitor.

Surugiul pune-n cîntec
Ceva scump, natal şi sfânt:
Cînd al doilea descîntec,
Cînd al inimii avînt…

Nici lumini nu sînt, nici sate,
Frig, pustiu, zăpezi… Şi doar
Stîlpii verstelor vîrstate,
Dinaintea mea răsar…

Mi-i urît… Dar mîine, Nina
Va zîmbi în faţa mea,
Focu-şi va juca lumina,
Ochi în ochi voi sta cu ea.

Minutarul, făr-odihnă,
Drumul său şi-l va urma,
Pe noi singuri stînd în tihnă
Miezul nopţii ne-o lăsa.

Surugiul, cum i-e felul,
Moţăie. Sînt trist, mi-e dor…
Luna-n ceaţă; clopoţelul
Clinchetă chinuitor…

(Drum de iarnă)

(traducere de George Lesnea)

Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii,
Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut,
Vei auzi judeţul și râsetul prostimii,
Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut.

Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum
Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor,
Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor
Și n-aștepta răsplata a trudei nicidecum.

Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ
Ce aspru-ţi hotărăște al muncii tale preţ.
Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?… Atunci

Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar
Și clatine-ţi temeiul sfințitului altar
Și pângărească-ţi vatra înaltei tale munci.

(Poetului)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.