Îngeri, dis-de-dimineață,
Plini de Rouă, îi dau zor,
Aplecați, culeg, râd, zboarã –
Mugurii sunt oare-ai lor?
Îngeri, în amiaza mare,
Prin nisipuri, rotofei,
Tot culeg și-oftând ei zboară –
Flori uscate duc cu ei.
(Îngeri, dis-de-dimineață)
Traducere Nicolae Zăinescu
De număr, socotesc întâi poeții,
Pe urmă soarele şi vara,
Iar după vară, cerul –
Şi asta ar fi tot.
Însă de recapitulez,
Poeții par să le cuprindă toate –
Pe ceilalți, spectacolul nu prea-i interesează.
Spun, deci, poeții – și-nţeleg tot ce e viaţă.
O vară ţine pentru ei întregul an,
Și pot crea atâta soare cât ştie cerul să cuprindă,
Iar dacă cerul, în sfârşit,
Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeții
Celor ce cred într-înșii
Le va fi-ndreptăţit și visul trecător,
Spre binecuvântarea lor.
(De număr, socotesc întâi poeţii)
(Traducere de Margareta Sterian)
Ca şi când Marea-ar trebui să se despartă
Şi să se ivească-o altă Mare,
Iar din aceea – încă una – care
Ar face din toate trei doar o părere,- o fluturare –
O succesiune de mări –
De ţărm nevizitate –
Ele însele hotar de mări –
Eternitate – toate –
(traducere de Petru Dimofte)
Ca o blândă pleoapă peste-un ochi obosit
Se reazimă Seara de Zi
Până ce din toată Casa naturii
Doar Balconul se mai poate zări.
Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
Socoate cănile din zori – şi după
Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,
Şi dimineaţa cât se-ntinde –
Când doarme ţesătoarea – cine
Mai ţese pânzele senine!
Şi scrie-mi câte note ai simţit
În extazul Prihorului ameţit
În ramul plin de uimire nouă –
Ţestoasa câte plimbări a făcut –
Albina câte potire a băut,
La marea Orgie cu rouă!
Bolta curcubeului de cine e dusă
Şi cine mână zarea supusă
Cu nuiele subţiri de Azur?
Degetele cui sunt stalactite –
Salbele nopţii de cine-s socotite
De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?
Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine
A zăvorât ferestrele atât de bine
Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
Îmi va deschide dincolo de lume
Şi voi lăsa zorzoanele în prag?
(traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)
Câte Flori neştiute în Pădure rămân
Pierind pe Dealuri, prin Fâneţe
Fără Puterea de a-şi cunoaşte
Nebănuita Frumuseţe –
Şi câte-şi risipesc în Vânt
Nepieritor şi tainic Nimbul sfânt –
Fără să ştie ce Fior
În Suflet strecura-ne-vor.
(traducerea Ileana Mihai-Ştefănescu)
How many Flowers fail in Wood –
Or perish from the Hill –
Without the privilege to know
That they are Beautiful –
How many cast a nameless Pod
Upon the nearest Breeze –
Unconscious of the Scarlet Freight –
It bear to Other Eyes –