Mirabile dictu.
E minunat (uimitor, extraordinar) de spus (de povestit, de relatat, de istorisit, de expus).
Ipso facto
Prin chiar acest fapt, înțeles de la sine, implicit.
Prin faptul însuși, chiar în fapt.
Ipso facto este o expresie latină, tradus „prin faptul însuși”, ceea ce înseamnă că un anumit fenomen este o consecință directă, un efect rezultant, a acțiunii în cauză, în loc să fie provocat de o acțiune anterioară. Este un termen folosit în artă filosofie, drept și știință.
© CCC
Numerus clausus.
Număr închis (număr limitat, fix, prestabilit, care nu mai poate fi schimbat)
Expresia “numerus clausus” provine din latină și înseamnă literal „număr închis”. Caracterizează limitarea, hotărâtă de o autoritate publică sau profesională, a numărului de persoane admise să concureze, să exercite o funcție sau o meserie, să primească un grad etc. Această limitare, exprimată prin stabilirea unei efectiv limitat, ar trebui să permită desfășurarea resurselor necesare și suficiente pentru a satisface nevoile de personal.
Un “numerus clausus”, aplicat de o autoritate oficială, este numărul de persoane cărora le este alocat un lucru (autorizare de exercitare a unei funcții, admitere la un test sau concurs) într-un sistem în care acest număr este limitat la o valoare fixă, indiferent de numărul de pretendenți.
Numerus clausus este una dintre multele metode folosite pentru a limita numărul de studenți care pot studia la o universitate sau numărul de studenți care vor fi admiși în urma unui concurs. În multe cazuri, scopul numerus clausus este pur și simplu de a limita numărul de studenți la maximum fezabil în unele domenii de studii deosebit de căutate.
În termeni istorici însă, în unele țări, politicile numerus clausus erau cote religioase sau rasiale, atât ca intenție, cât și ca funcție. Astfel, măsura poate avea conotații rasiale sau de ordin religios, numerus clausus fiind numărul maximal sau procentul maximal de persoane (aparținând unei anumite rase sau etnii) care pot fi admiși într-o instituție academică.
Limitare discriminatorie a numărului de persoane care urmează a fi admise pentru anumite funcții, a numărului de candidați care vor promova un examen, fixată, în principiu, în funcție de necesarul de completat.
© CCC
Primus inter pares
Primul între egali
Primus inter pares este o expresie latină care înseamnă “primul între egali” sau „primul între cei de același rang”. Este de obicei folosită ca titlu onorific pentru cineva care este în mod formal egal cu ceilalți membri ai grupului, dar i se acordă respect neoficial, în mod tradițional, datorită vechimii în funcție, persoana respectivă fiind considerată o autoritate deosebită în grup sau un lider neoficial, onorific sau ascuns al grupului.
Expresia latină primus inter pares, care înseamnă literalmente „primul între egali”, poate avea anumite semnificații în politică și psihologie.
În politică
Expresia latină primus inter pares desemnează o persoană care prezidează o adunare fără a avea puteri proprii. Este folosit pentru a sublinia egalitatea formală între membri sau faptul că deciziile sunt luate prin consens, în special în cadrul unui guvern.
Din punct de vedere istoric, princeps senatus al Senatului Roman avea această distincție doar pentru că i se permitea să vorbească primul în timpul dezbaterii. Constantin cel Mare a primit rolul de primus inter pares. Cu toate acestea, termenul este adesea folosit în mod ironic sau în autoderiziune de către liderii cu statut mult mai înalt. După căderea Republicii, împărații romani s-au desemnat inițial doar drept princeps, în ciuda puterii de viață și de moarte asupra concetățenilor lor.
În Biserica ortodoxă
Patriarhul ortodox al Constantinopolului este adesea numit primus inter pares deoarece nu are nicio putere asupra altor patriarhi ortodocși.
În psihologie
Efectul „primus inter-pares” (efectul PIP) este un concept psihologic dezvoltat de specialistul în psihologie socială Jean-Paul Codol în 1975. Efectul PIP determină inițial subiectul să se situeze ca asemănător și conform celorlalți, dezvoltând în al doilea rând o diferențiere sporită față de ceilalți.
Ne comparăm cu grupul pentru că vrem să fim în conformitate cu acesta, dar conformarea nu este întotdeauna satisfăcătoare: nu vrem neapărat să fim ca toți ceilalți, anodini, adică fără importanță sau valoare.
O tensiune inevitabilă se ivește din această dorință: să nu fii conform fiind totuși suficient încât să aparții mereu grupului! Potrivit lui Codol, tehnica oamenilor de a rezolva acest conflict este să fie și mai conformi decât alții (de exemplu, să fie și mai la modă… etc.).
În lucrarea sa despre comportamentul dublu (similar și în același timp diferit), Codol arată că un subiect poate oferi celorlalți o imagine pozitivă despre sine în timp ce dorește să-și apere originalitatea individuală. Pentru atingerea acestor două obiective, subiectul este mai conform decât ceilalți cu standardele în vigoare în cadrul grupului său. Subiectul este așadar „supra-conform”.
Acest mecanism de comparație socială poate avea loc numai în cadrul unor grupuri, de preferință în grupuri mici.
Totuși, întrucât este și rezultatul unui management strategic al indivizilor care caută să reconcilieze două obiective contradictorii, să pară acceptabili într-un grup fiind conformi și să iasă în evidență individual, efectul PIP poate fi întâlnit la toate nivelurile sociale compuse din subgrupuri.
© CCC
Stans pede in uno.
Stând într-un picior.
Adică în grabă, pe nepregătite, superficial.
(Horațiu, „Satirae”, I, 4, 10.)
In statu nascendi
În stare născândă, în starea de a se naște sau de a se forma, în cursul formării sau dezvoltării, în starea de a fi născut, pe punctul de a se naște sau de a se forma.
În chimie, se referă la un element sau compus chimic care este în curs să fie eliberat sau să se formeze în urma unei reacții chimice.
Sanctum sanctorum.
Literal, cu referire la o încăpere sacră, se traduce ca “sfânta sfintelor”.
Este cel mai sacru loc dintr-un edificiu sacru, templu sau biserică.
Altarul, cu siguranță, ar trebui considerat ca sanctum sanctorum al unei biserici creștine.
La evrei, este cel mai sfânt loc din templul evreiesc.
Sanctuarul cel mai interior al templelor hinduse și jainiste unde se află murti (idolul sau icoana) zeității principale a templului. În general, în hinduism, numai „preoții” (pujari) au voie să intre în această cameră sacră, cea mai sfântă dintre toate, numită garbhagriha sau sannidhanam.
Informal, expresia desemnează un loc sau o cameră privată în care numai câțiva oameni importanți au voie să intre – adesea folosită cu o nuanță de umor sau ironie; un refugiu privat sau un sanctuar interior în sine însuși.
© CCC