S-ar putea spune ca fapta e incoronarea si ultima concluzie a vietii de promisiuni, pe care o traim; ca fapta e mai frumoasa decat gandirea, fiindca presupune sfortare — citeste sacrificiu —, chiar eroism si martiraj. Gandirea nu angajeaza, deci nu cunoaste suferinta, prin urmare e mai comoda, mai lasa, fiind expusa mai putin. Cu toate acestea, se poate sustine ca actiunea nu ne exprima … Instrument social, copiat stereotip din mediul in care traim, ea poate servi cauze si gandiri diverse. Pentru ganduri diferite se poate intrebuinta aceeasi actiune saraca si repetata, gandirea insa — fiind intima si individuala — ne exprima. Afara de aceasta, lucrand cu materia, fapta e limitata si chinuita, nu infinita precum conceptia. Nu e nici macar libera, caci pretutindeni e la ordinele ideii.
Sa exprimam ceea ce simtim, sa simtim ceea ce exprimam; vorba sa semene cu fapta.
Arta nu e decat un mijloc de exprimare a personalitatii. Aceasta din urma e realitatea intreaga a omului, arta numai instrumentul ei de comunicare…Arta nu poate fi separata de complexul general al vietii din care face parte, ea e interdependenta de celelalte functiuni.
Adesea pe om il intelegi din priviri, chiar daca tace.
Saepe tacens vocem verbaque vultus habet.
(Ovidius, Ars amandi)
Felul de a vorbi este oglinda sufletului.
Imago animi sermo est.
(Seneca Philosophus, De moribus)
Celui ce-si alege materia dupa putinta
nu-i va lipsi bogatia in cuvinte, nici exprimarea clara.
Cui lecta potenter erit res
Nec facundus deseret hunc nec lucidus ordo.
(Horatius, Ars poetica)