Oamenii isi petrec mai toata viata facandu-si griji in privinta unor lucruri care nu li se intampla niciodata.
Toti traim in aceeasi lume. Binele si raul, pacatul si nevinovatia merg mana in mana pe acest pamant. A inchide ochii ca sa nu vezi jumatate din viata, si ca sa traiesti fara griji, e ca si cum ti-ai scoate singur ochii, crezand ca vei merge fara primejdie prin locuri pline de gropi si rape.
Ca sa ne preocupe gesturile, apucaturile, intentiile altcuiva trebuie sa avem timpul de a le gandi, de a le observa, trebuie adica sa avem vreme destula de pierdut. Numai intr-o societate care n-are nimic esential de facut, care petrece, care-si pierde vremea in viata usoara, placuta, in viata de lene agreabila, poate aparea o astfel de preocupare. Acest lucru nu se poate intampla unui om activ, cu griji, cu treburi absorbante.
A invata sa te cunosti pe tine insuti este cea dintai dintre grijile pe care intelepciunea le impune oricarui muritor.
Sa asculti si sa meditezi, cu putin sa te multumesti;
sa nu-ti iei ochii niciodata de la tinta;
sa-ti pastrezi curata mana si mintea, lucrurile omenesti sa le experimentezi atat cat e nevoie, ca sa nu-ti mai faci griji;
sa nu fii niciodata sclav, pace sa nu faci cu cei josnici;
sfantul adevar sa nu-l tradezi niciodata, nicicand sa nu spui vorbe care sa aprobe viciul si sa batjocoreasca virtutea.
Gandirea este cheia tuturor comorilor: ea iti da bucuriile adevarului, dar nu si grijile lui.
Numai cel ce se fereste de orice fel de griji este fericit.
Beatus ille qui procul negotiis…
(Horatius, Epodae)