Să-mi fii tu oare-n veci pierdută?
Te-ai dus fără păreri de rău?
În încăperea-acum tăcută
Aud într-una râsul tău.
Cum călătorul, dimineața,
Scrutează-al spațiului mister,
Dar zarea i-o ascunde ceața,
Iar ciocârlia cântă-n cer:
Astfel privirea mea străbate
Prin crâng, pe câmp, prin locuri noi,
Iar cântecele mele toate
Te cheamă jalnic înapoi!
(Celei de departe)
Traducere de N. Porsenna
Îmi iau adio din privire,
Căci gura nu-l poate rosti,
Prin locurile de iubire
Mă-ntorc să le găsesc pustii.
Ce tristă e făgăduința
Chiar credincioasei amintiri!
Ți-i rece mâna, iar ființa
Încremenită-n reci simțiri.
Barem o cladă sărutare
Atâta m-ar fi fermecat,
Precum ne bucură o floare
Culeasă-n Martele-nnorat.
Dar, vai, vreo orhidee rară
Să ți-o culeg eu nu mai știu;
Când pentru tine-i primăvară,
La mine-i toamnă, și-i târziu.
(Despărțire)
Traducere de N. Porsenna
N-are culoare şi chip nici floarea de viţă-de-vie,
Dar cînd ciorchinele-i copt, farmecă oameni şi zei.
(Elegii romane)
(Traducere Teodor Boşca)
Ştii ţara unde sînt lămîi în floare,
şi portocale ard prin verzi frunzare?
Din cerul clar adie vîntu-n pace,
şi lauru-i semeţ, iar mirtul tace.
O ştii cu-adevărat?
Spre ea, spre ea,
O, al meu drag, să plec cu tine-aş vrea!
Ştii casa? Ea se-nalţă pe coloane;
sclipesc odăi şi strălucesc saloane,
şi sînt statui, şi-ntorc priviri spre mine:
Copilă tristă, ce-au făcut cu tine?
O ştii cu-adevărat?
Spre ea, spre ea,
O, al meu domn, să plec cu tine-aş vrea!
Ştii creasta-n munţi, cu-a ei poteci de fum?
Prin negură catîru-şi cată drum.
În peşteri e sămînţă de balauri.
Cad stînci şi vin puhoaie prin coclauri.
O ştii cu-adevărat?
Spre ea, spre ea
Rîvnim. O, tată, să plecăm aş vrea!
(Mignon)
(Traducere Teodor Boşca)
Doar cine-a plîns de dor,
durerea-mi ştie!
Stingheră, fără zbor
spre bucurie,
un loc mereu măsor
de pe tărie.
Ah! blîndul meu amor
e-n pribegie.
Ca beată sînt, şi mor
arzînd de vie.
Doar cine-a plîns de dor,
durerea-mi ştie!
(Doar cine-a plîns de dor)
(Traducere Teodor Boşca)
Ce viu e-al firii
Chip luminos!
Ce mândru soare,
Ce plai voios!
E-n floare-acum
Orice vlăstar,
Şi glasuri mii
Pe crengi răsar.
De-avânt şi cânt
Tot omu-i plin.
O, câmp, o, cer!
O, râs senin!
O, tu, iubire,
Dalbă splendoare,
Ca-n zori un abur
Pe munţi în zare!
Tu-nfiorezi
Proaspăta glie
Şi-al firii imbold,
Iar lumea re-nvie.
O, dulce fată,
Ce dragă-mi eşti!
Ce calzi ţi-s ochii!
Cât mă iubeşti!
Precum ciocîrliei
Cântare şi-azur,
Iar florii o boltă
Cu aerul pur,
Aşa-mi eşti tu dragă,
Şi-o flacără sunt!
Tu, ce duh tânăr,
Extaz şi avânt
Spre vers şi dansuri
Îmi dăruieşti,
Fii pururi ferice,
Precum mă iubeşti!
(Cântec de mai)
(Traducere Teodor Boşca)
O culegere de anecdote şi maxime este cea mai preţioasă comoară pentru omul de lume, dacă ştie să presare la locul potrivit pe cele dintâi, iar pe celelalte să şi le amintească în cazuri adecvate.
Totul serbează
Și cântă împrejur:
Valea-nflorită,
Aprinsul azur!
Și tremură orice
Frunza pe ram!
Stăpân pe huceaguri
E-al păsării neam!
Dorul din piept
Nu-l stăvilești!
Să vezi! Să auzi!
Acum să trăiești!
Iubire! viața
Îți este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!
Tu dărui – frunza
Bătrânului nuc;
Lanului – aur,
Ramului – suc.
Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubești!
Cum te iubesc!
Când lăcrămioara
Răsare-n desis,
Și pasărea – cerul
Îl ia pieptiș!
Doar dragostea ta
Îmi trebuie mie,
Ea-mi dăruie viață
Și bucurie!
Există în toate
Un dor de-a trăi –
Fi-vei ferice
De mă vei iubi!
(Cântec de mai)
(trad. Nicolae Dabija)