Tot ce am citit, tot ce am gandit, toate paradoxurile mele fortate, ura impotriva conventionalismului, dispretul meu pentru banal nu ma impiedica sa ma induiosez in prima zi de primavara, sa caut violete pe langa gardurile de maracini, printre gunoaie si hartii putrezite, sa joc “bile” cu baietii, sa ma uit la soparle, la fluturi cu aripi galbene.
Sunt un om sensibil, pe care viata il raneste sau il bucura; n-am sangele rece al observatorului indiferent.
Oamenii care spun ca sunt blazati n-au simtit niciodata nimic. Sensibilitatea nu se uzeaza.
Pana la urma ii dispretuim intotdeauna pe cei care sunt prea usor de parerea noastra.
“Religia e un lucru sfant”… De ce acest prestigiu, aceasta imunitate? Un credincios e un barbat sau o femeie care crede in ceea ce spune un preot, si nu vrea sa creada ceea ce spune Renan sau Victor Hugo. Ce este oare sacru in asta? Ce diferenta e intre acest credincios si cutare prost care ar prefera literatura de foileton celei a marilor nostri poeti?