O, de mi-ar reda Jupiter anii ce au trecut!
O, mihi praeteritos referat si Juppiter annos.
(Vergilius, Aeneis)
Ab Iove principium – „Să începem cu Iupiter” (Vergiliu – Egloge III, 60)
Se foloseşte atunci când se începe o dezbatere, o expunere cu ceea ce este principal, important.
În această eglogă (poezie pastorală, bucolică), ciobanul Dameta spune că-şi începe cântecul său de la Iupiter, părintele tuturor lucrurilor, zeul zeilor.
Expresia înseamnă: a începe de la personajul cel mai important, principal (deoarece Iupiter era considerat căpetenia zeilor), sau de la lucrul cel mai important şi apoi pot fi abordate şi lucrurile mai puţin importante, secundare; altfel spus, fiecăruia după merit.
A apărea ca Minerva din capul lui Jupiter
Legenda mitologică pretinde că Minerva, zeiţa înţelepciunii, a meşteşugurilor şi a invenţiilor, s-a născut din ţeasta (lovita de Vulcan, pentru ca Atena sa poata iesi) tatalui sau, Jupiter: matură, gata îmbrăcată în armură şi cu lance.
De aceea, când se doreste a se arăta că un lucru a apărut ca ceva desăvârşit, oarecum de la bun început, se spune că a apărut întocmai ca Minerva din capul lui Jupiter.
Minerva, echivalentul Atenei in mitologia greaca, era protectoarea orasului Roma şi patroana breslei meşteşugarilor. Numele său vine de la Minerva, zeita a mitologiei etrusce. Impreuna cu Jupiter si Junona, Minerva este una dintre zeităţile Triadei Capitoline, carora le este dedicat Templul lui Jupiter Capitolinus (apoi capitoliile din alte oraşe ale Imperiului Roman).
Simbolul Minervei este bufnita, simbol al înţelepciunii şi, de asemenea, al virginitatii.