Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "leviti"

Bunul Samaritean 

Parabola Bunului Samaritean este aceea de care se folosește Isus din Nazaret, în conformitate cu Evanghelia dupa Luca, pentru a ilustra definiția sa data “aproapelui”. Aceasta parabola pune in scena un călător samaritean, reprezentant al unei  populații pe care evreii o desconsiderau, socotind-o una de pacatosi. Cu toate acestea, samariteanul s-a dovedit capabil de compasiune fata de un necunoscut rănit grav, în timp ce, dimpotrivă, un preot și un levit au trecut pe langa el fără sa se opreasca.

Un invatator al Legii (Tora) a dorit sa-l puna pe Isus la încercare cu întrebarea: “Invățătorule, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i-a răspuns la această întrebare cu o altă întrebare: “Ce este scris in Lege? Cum citesti in ea?”

Invatatorul Legii i-a răspuns: “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Această frază reia două versete ale Pentateuhului: “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta” (Deuteronom 6:5) și “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Levitic XIX, 18).

“Ai răspuns bine, i-a spus Isus; fa astfel și vei trăi viata vesnica”. Invatatorul Legii a continuat apoi incercand sa afle sensul cuvântului “aproape”. Astfel, vrand să se justifice, l-a intrebat pe Isus: “Și cine este aproapele meu?” (Luca  X, 25 – 37).

In loc sa-i raspunda direct la intrebare, Isus a inceput sa-i spuna o poveste: “Un om cobora din Ierusalim la Ierihon și a căzut în mijlocul unor tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat de haine, l-au jefuit și l-au bătut zdravan, au plecat, lăsându-l aproape mort. Un preot care a venit pe acest drum, l-a văzut și a plecat mai departe. La fel, un levit ajungand in acel loc, l-a văzut și a plecat mai departe. In schimb, un călător samaritean, a venit langa el, l-a văzut și i s-a facut mila de el. S-a apropiat de el, i-a bandajat rănile, turnând peste ele ulei și vin, apoi l-a asezat pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a avut grijă de el. A doua zi, a scos doi dinari și i-a dat hangiului spunând, “Ai grijă de el, și ce vei cheltui in plus, iti voi da inapoi la întoarcerea mea.”

“Care dintre aceștia trei, dupa parerea ta, s-a dovedit a fi aproapele omului ce căzuse în mâinile tâlharilor? Invatatorul Legii a raspuns: “Cel care a avut milă de el.” Iar Iisus i-a spus: “Du-te, și fa si tu la fel.”

Semnificatia “aproapelui” nu este explicata în Levitic 19:18, dar in traducere din limba ebraica, radacina acestui termen înseamnă “apropiat”, “prieten”, “celalalt”, “interlocutor”.

Parabola Bunului Samaritean, povestita de Isus, ca răspuns la o întrebare în ceea ce privește sensul “aproapelui”, este menționată doar într-una dintre evangheliile canonice ale Noului Testament. Conform Evangheliei după Luca (10:29-37): un călător (care poate sa fi fost sau nu evreu ) a fost bătut, jefuit și lăsat pe jumătate mort de-a lungul drumului. Mai intâi, a trecut pe langa el un preot, apoi, un levit, dar amandoi l-au evitat. In cele din urmă, a trecut pe langa el si un samaritean. Samaritenii și evreii, în general, se dispretuiau reciproc, dar acest samaritean l-a ajutat pe omul rănit. Prezentarea unui samaritean într-o lumină pozitivă trebuie sa fi fost un șoc pentru audienta lui Isus. Acest lucru este tipic pentru discursul său provocator, în care așteptările convenționale sunt inversate.

Pe de alta parte, conform Evangheliilor, barbatul atacat de hoți si grav rănit, “pe jumătate mort”, nu putea fi atins de cei doi evrei. In conformitate cu regulile Torei, exista interdicția privind atingerea unui mort pentru întreaga comunitate, admitand doar unele excepții, in cazul legaturii strânse de rudenie. Incalcarea acestei interdictii ducea la o perioada de șapte zile de impuritate (de la contactul cu acea persoana decedata), iar preotii nu puteau sub nici o forma sa o ignore. In general, interdictia se aplica si mai riguros slujitorilor Templului, preoții și leviții, care trebuiau sa respecte legile puritatii. Astfel, pentru preotul (un kohen) și levitul, care probabil mergeau la Ierusalim pentru a oficia în Templu, simpla atingere de sânge și in special a un mort ii “descalifica”, în exercitarea serviciului lor (conform dr. Wilbert Kreiss).

Unii creștini, precum Sf. Augustin, au interpretat aceasta parabola in mod alegoric, cu Samariteanul reprezentându-l pe Isus Hristos care salvează sufletul păcătos. Totusi, alții au considerat ca aceasta alegorie nu are legătură cu sensul parabolei originale, vazand parabola ca pe o exemplificare a eticii (codul moral) lui Isus, care a fost apreciat chiar și de cei din afara Bisericii.

Expresia “bun samaritean” se refera la cineva care ajută un străin și exista multe spitale și organizații caritabile ce poata acest nume.

Parabola a inspirat pictura, sculptura, poezia, și filmul. Bunul Samaritean este o figura tradițională a picturii religioase, atât in lumea ortodoxă, cat si in cea romano-catolică. Acesta a fost reprezentat în special de Rembrandt 1632-1633, Luca Giordano, George Frederic Watts (1817-1904), Gustave Doré, Gustave Moreau, Van Gogh în 1890, Denis Maurice în 1898, Aimé-Nicolas Morot (1850-1913), sau de sculptorul François Sicard (1862-1934), al carui Bun Samaritean se afla la Paris, în Jardin des Tuileries.

***

Levit: preot la vechii evrei; deriva din numele propriu Lewi, însemnând „acela care uneşte“.

Tribul lui Levi, conform Bibliei, era una dintre cele douăsprezece seminții ale lui Israel. In conformitate cu capitolul 34 din Cartea Genezei, Levi, al treilea fiu al lui Iacov (cunoscut, de asemenea, sub numele deIsrael, el însuși fiul lui Isaac și nepotul lui Avraam) și Lea, era fondatorul Tribului israelit al lui Levi (leviți).

Levi era capul familiei sacerdotale și, din acest motiv, descendentii sai, Tribul leviților, nu au avut nici un teritoriu după stabilirea evreilor în Țara Făgăduinței. Când au intrat în țara Canaanului, membrii tribului leviților au primit sprijinul preoților și au trăit sub protecția altor triburi pe care le-au învățat Tora. Acest trib era destinat sa slujeasca Templul din Ierusalim si era investit cu responsabilitatea de a invata poporul Legea (Torah).

Astfel, anumite funcții religioase și politice erau rezervate leviților, și sursele timpurii ale Torei – Jahwist și Elohist – par a trata termenul Levi ca fiind doar un cuvânt insemnand preot; totusi, oamenii de știință bănuiesc că “levi” a fost inițial un termen general pentru preot și nu avea nici o legătură cu stramosii; mai târziu, a fost asumata existența unui trib numit Levi, în scopul de a explica originea castei preoțești.

Cel mai cunoscut levit este Moise; fratele său Aaron, a devenit primul mare preot al lui Israel.

Leviticul (in greaca veche, Leuitikós, transliterat Levitikos, referitor la leviți) sau Cartea Leviticului, a treia dintre cele cinci cărți ale Pentateuhului, se gaseste în Vechiul Testament la creștini si în Tora la evrei. Acesta își datorează numele termenului “levit”, “preot ebraic”, el însuși descendent al tribului lui Levi.

Denumit si Cartea a treia a lui Moise si atribuita acestuia, Leviticul conține 27 de capitole care relateaza legile rituale date lui Moise despre legile și ritualurile lui Dumnezeu, continuand nararea întâmplărilor prin care a trecut poporul lui Israel în Sinai. In Levitic se pune accent pe sfințenia lui Dumnezeu și codul dupa care poporul său ar putea trăi pentru a deveni sfânt. Scopul său este de a învăța preceptele morale și adevărurile religioase ale legii lui Moise, prin intermediul ritualului. O atenție deosebită este acordată căsătoriei și castității, sfințeniei în viața de fiecare zi și atitudinii poporului luiIsraelfață de poruncile lui Dumnezeu.

Legea sau Învățătura, denumită în ebraică Tora, este o carte scrisă pe un sul și ținută în altarul sinagogilor; constă din cele cinci cărți atribuite lui Moise, denumite în greaca Pentateuh (cele cinci cărți ale Torei), cuprinzând perioada de la facerea lumii si pana la moartea lui Moise.

Samaritenii (autoetnonim: Shamerim, care înseamnă “observatori” sau “cei care păstrează, mentin”; in ebraica moderna: Shomronim – “din Shomron”, Samaria, sau ” israelito-samariteni”) sunt un popor nu prea numeros, ce se definesc ca descendenți ai vechilor israeliti și trăiesc în Israel și Cisiordania. Uneori, religia lor se numeste Samaritanism

Samaritenii oferă paradoxul de a fi atât una dintre cele mai mici populații din lume (erau 712 în 2007) si una dintre cele mai vechi care detin o istorie scrisă, deoarece existența lor este atestată în mileniul I î.Hr., in Samaria. Ei au dominat această regiune până în secolul al VI-lea, în partea de nord a Israelului de azi.

Religia lor se bazează pe Pentateuh, ca si iudaismul. Cu toate acestea, spre deosebire de iudei, ei resping centralitatea religioasă a Ierusalimului. Deși au apărut înainte de dezvoltarea iudaismului rabinic și această diferență nu este cauza divergențelor lor, samaritenii nu au rabini si nu acceptă Talmudul iudaismului ortodox. Samaritenii refuza, de asemenea, cărțile Bibliei ebraice, ulterioare Pentateuhului (Cărțile profeților și hagiografiile).

Acestia nu se consideră evrei, ci urmașii vechilor israeliti ai regatului antic din Samaria. In schimb, evreii ortodocși ii consideră descendenți ai populațiilor străine (coloniștii asirieni din antichitate) care au adoptat o versiune ilegitima a religiei evreiești și, ca atare, refuză să ii considere evrei sau chiar descendenți ai vechilor israeliti. Cu toate acestea, samaritenii sunt recunoscuti ca evrei de către statul Israel.

Originile samaritenilor: israeliții din jurul anului 1000 î.Hr. se pare că au trăit in tinuturile  înalte situate la vest de raul Iordan, și un pic mai departe, pe teritoriul actual al Iordaniei. Conform Bibliei, erau împărțiți în 12 triburi, mai mult sau mai puțin rivale, apoi unificate în jurul anului 1000 î.Hr. de către regele Saul, apoi de regele David și fiul său, Solomon.

După moartea lui Solomon, cca. 930 î.Hr., cele 10 triburi din nord s-au despartit si au format regatul lui Israel, de asemenea, numit “regatul din Samaria,” dupa numele orașului care a devenit capitala sa în secolul al IX-lea î.Hr. Acest regat, a devenit apoi vecin și, uneori, adversar al regatului din sud, regatul lui Iuda (Iudeea), din jurul Ierusalimului.

Autoetnonim: etnonim (nume de popor) pe care un grup uman si-o da lui insusi, denumire prin care se autodesemneaza. De exemplu, deutsch este autoetnonimul germanilor, iar ellinikos este autoetnonimul grecilor.

© CCC

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.