Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "munte"

Lacul și munții au devenit peisajul meu, lumea mea reală.

© CCC

Fiecare trebuie să urce o dată pe Fuji-san, dar numai un nebun ar urca de două ori.

Proverb japonez

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,

N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.

Când bate vântul peste deltă, trestiile

Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.

 

N-am să vă spun pe cine aștept, dar aștept.

Inima n-are aripi, dar deseori zboară.

Toate cântecele lumii, toate, s-o știti,

Încap într-un flaut, într-o vioară.

 

Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?

Mă strigă din patru părți zările.

Munții cu păduri cu tot mor sufocați

Și-n curând o să moară sufocate și mările.

 

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,

N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,

Crângurile sunt pline de flori și de iarbă

Și de arbori plăpânzi care cresc.

(N-am să vă spun)

Zilele devin mai lungi şi asta ne dă energie şi putere, pentru că îţi spui că, nu peste mult timp, se va sfârşi şi iarna. Curând va fi Pastele, îţi urăm sărbători fericite! Zilele calde se apropie şi vom pleca, pentru o lună de zile, la munte. Cât de minunat va fi să scăpăm de tumultul oraşului, să trăim în mijlocul naturii, să ne regăsim pe noi înşine. Uneori e plăcut să te cufunzi într-o adâncă meditaţie, sunt sigură că şi ţie îţi place asta.

(Trestia revoltată)

Frumoaso,

ţi-s ochii-aşa de negri încât seara

când stau culcat cu capu-n poala ta

îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul

din care tainic curge noaptea peste văi

şi peste munţi şi peste seşuri

acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.

Aşa-s de negri ochii tăi,

lumina mea.

(Izvorul Nopții)

Ger târziu de primăvară,

Ger uitat de iarna sură

Prin zăvoiul zgribulit,

Cu omătul netopit.

 

Pe sub tufe de răsură,

A adus cu el aseară

Vânt din munte,

Ploi mărunte,

Grindină cât un grăunte

Şi trei fagi, aşa-ntr-o doară.

 

A trecut pe ulicioară

Şi s-a dus

Pe deal în sus,

Şi pe geamuri mi-a lăsat

Fir de ferigă presat,

Flori de zahăr, stele reci

Şi căsuţe de culbeci.

 

Şi-n lumina dimineţii,

Geamurile mele par

File dintr-un vechi ierbar,

Unde-ar fi presat băieţii

Ierburi nalte şi-nfoiate,

Albe flori înfrigurate,

Adormite-n fund de lacuri

Din răscrucea altor veacuri.

(Primăvară în glumă)

La Ceahlau trebuie să te uiți cu capul descoperit, altfel îți cade căciula de la sine-și!

Mă-ntreb ce-ar putea să însemne
Mâhnirea din sufletul meu.
E-o veche poveste, pesemne,
Ce-mi stăruie-n minte mereu.

E clipa când se înserează,
Iar Rinul curge domol.
Mai arde o ultimă rază
Pe creștetul muntelui gol.

Mai mândră-ntre mândre fecioare,
Cu părul de aur, stă sus.
Cosița și-o piaptănă-n zare
De aur scăldată-n apus.

Se piaptănă-n raza-aurie
C-un piepten de aur, cântând.
Vrăjită-i acea melodie,
Descântecul ei de ne-nfrânt.

Vâslașul ascultă din luntre
Și-un dor îl încearcă nespus.
Cum poate el stânca s-o-nfrunte
Când ochii lui cată în sus?

La urmă se pierde-n vâltoare,
Furat de mirajul bălai,
De vină a fost mi se pare,
Cu cântecul ei, Lorelei.

(Lorelei)

Eu nu ştiu ce poate să fie

Că-mi sună mereu în urechi

Cu veşnica-i melancolie

Un basm din zilele vechi.

 

Se-ntunecă fără de veste,

Lin apele Rinului curg,

Şi cresc ale munţilor creste

Măreţ strălucind în amurg.

 

Pe stâncă un chip de femeie

S-arată din negură blând,

Brăţara-i de aur scânteie,

Ea-şi piaptănă părul cântând.

 

Ea-şi piaptănă părul şi cântă

Un cântec de vrajă al ei;

Te farmecă şi te-nspăimântă

Cântarea frumoasei femei!

 

Pescarul, nebun, se repede

Cu luntrea lui mică şi, dus,

Nici valuri, nici stâncă nu vede,

El caută numai în sus.

 

Vâltoarea-l izbeşte de coasta

Stâncoasă, şi moare-necat:

Loreley a făcut-o aceasta

Cu viersul ei fermecat.

(Lorelei)

(Traducere de Șt. O. Iosif)

Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pământ și de piatră și încă odată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.