Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "Nichita Stanescu"

Nu cum sunt eu sunt eu,
Ci cum eşti tu sunt eu,
Un fel de tu sunt eu
Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.

(Nu cum sunt eu)

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am mințit-o.

Tocmai acum, tocmai acum
când ea ține cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.

Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândește la mine,
fluier a pagubă.

Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.

Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt grația
străbătând toate zidurile orașului,
surzesc.

Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine,
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.

Tocmai acum, tocmai acum
când ea își calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau și curăț lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale și în vulturi.

Tocmai acum, tocmai acum
când ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.

Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
și toate stelele explodate
și mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraș
și mă asfaltez
și mă îmbrac în ninsoare și gheață,
mai ales în gheață,
mai ales în gheață, mai ales în gheață,
ca ea, scumpa și divina de ea
trecând să alunece
și să cadă și să-și rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.

La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu șchioapătă?!

(Ea)

De mult negru mă albisem

De mult soare mă-nnoptasem

De mult viu mă mult murisem

Din visare mă aflasem

Vino tu cu tine toată

Ca să-ntruchipăm o roată

Vino tu fără de tine

Ca să fiu cu mine, mine

O răsai, răsai, răsai

Pe infernul meu, un rai

O rămâi, rămâi, rămâi

Palma bate-mi-o în cui

Pe crucea de carne

Când lumea adoarme.

(Dezâmblânzirea)

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,

care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie

în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,

mereu fragedă, mereu unduitoare?

 

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă

ca firul de iarbă ce taie în două

luna văratecă, azvârlind-o în ape,

despărţită de ea însăşi

ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?…

 

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,

soare căprui răsărindu-mi peste umăr,

trăgând după el un cer de miresme

cu nouri subţiri fără umbră?

 

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,

care-n loc de sunete

goneşte-n jurul inimii mele

o herghelie de mânji cu coame rebele?

 

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,

vârtej de-anotimpuri colorând un cer

(totdeauna altul, totdeauna aproape)

ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

(Cântec fără răspuns)

Să nu-nţelegi când există înţeles,

Ce singurătate.

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,

fuioare de suflet în vânt,

delfin în ghearele sprâncenelor mele,

piatră stârnind în apă inele,

stea înlăuntrul genunchiului meu,

cer înlăuntrul umărului meu,

eu înlăuntrul eului meu.

(Semn 12)

Schimbă-te în cuvinte, precum îți zic.

A vorbi despre limba în care gândești, a gândi – gândire nu se poate face decât numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci când am învățat o altă limbă.

Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pământ și de piatră și încă odată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.

Este foarte greu să translezi în noțiune ceea ce nu are caracter noțional. Poezia nu are caracter noțional, deși folosește noțiunea ca și cărămidă în construcție. Sensul ei final este un sens emoțional, metaforic și vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână și foarte păgubitor

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.