Fara de o adancire staruitoare in miscarile si framantarile sociale ale timpului, fara de o patrundere in tainuitele instincte ale neamului, fara de faurirea unor vederi largi despre viata si natura, fara de cunoasterea altor culturi din vremea noastra si din vremuri trecute, fata de care ne afirmam si ne cristalizam propriul spirit etnic-cultural, cum isi inchipuie artistii sa dea lumii o opera de arta, in care sa se concretizeze toate pornirile constiente si inconstiente ale unui om? Operele de arta…sa fie expresia unor personalitati care isi au constiinta cristalizata intr-o hotarata conceptie despre fiinta si rostul existentei, personalitati bogate in viata launtrica, in intrebari, in indoieli, in aventuri si ganduri.
Tot omul uita. Aici e poate si singurul secret al puterii noastre, al inversunarii de a trai. Omul uita un adevar, il cauta din nou…il descopera. Nenorocirea si durerea ne invata sensul vietii; dar ar fi teribil ca invatatura aceasta sa ramana vesnic prezenta aici, sa ne paralizeze…O uitam ca sa avem voluptatea de a mai cauta si a o mai gasi inca o data. Aceasta este de fapt toata povestea omenirii.
Omul nu traieste numai pentru sine. El trebuie sa lupte pentru binele altora, tot atat de mult cat pentru binele propriu.
Omul care nu se iubeste decat pe sine, nu uraste nimic mai mult decat faptul de a fi singur cu sine insusi. El nu cauta nimic decat pentru sine si nu fuge de nimic ca de sine pentru ca atunci cand se priveste, el nu se gaseste asa cum ar dori si pentru ca afla in sine o ingramadire de mizerii inevitabile si un vid de bunuri reale si trainice pe care este incapabil de a-l umple.
Fiecare om este un tot pentru sine; caci daca a murit, totul a murit pentru el. De aceea, fiecare vrea sa fie totul pentru toti.
Omul gaseste intotdeauna motive inalte pentru actiunile sale egoiste. Antropofagul, care-si mananca parintii din lipsa de carne, e convins ca face un act moral, ca indeplineste o datorie religioasa. Aceasta dovedeste idealismul omului, adica neputinta lui de a-si recunoaste mobile egoiste si josnice.
Omul care arata cu placere calea celui ratacit, face ca si cum ar aprinde o lumina din lumina sa; oare lumineaza mai putin pentru tine, daca ai aprins din faclia ta si pe a altuia?
Cei care nutresc pareri bune despre un om, inainte de a-l cunoaste bine, obisnuiesc o bucata de vreme sa-i ia greselile si lipsurile drept virtuti si talente.