Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "pasare"

Nu poți să fii suspicios față de un copac, să acuzi o pasăre sau o veveriță de subversiune sau să contești ideologia unei violete.

© CCC

O floare neștiută

de păsări și fluturi:

cerul toamnei.

Fiecărei păsări îi place să se audă cântând.

Proverb englezesc

© CCC

Vine un ceas al unei vieti cand iti ramane, printr-o singura fereastra, o singura priveliste, oricare ar fi ea. Citeste atunci cite ai vazut candva, sau macar aminteste-ti, si ai sa crezi ca vei fi fost candva o pasare sau insusi vantul.

Vin’ cu mine, fi-mi iubită,

Dragostea ne-o fi-nflorită,

Pe văi, crânguri și câmpii,

Codri, dealuri, munți, tării.

 

Și vom sta pe stânci privind

La păstori cu turme-albind

Lângă ape-n a lor cale,

Păsări cântă madrigale.

 

Și ți-oi face pat de roze

Și poeme cu mireasmă,

Straie noi și pălărioare

Doar din foi de mirt și floare.

(Vin’ cu mine)

Prea multe păsări cardinale

Între iluzii se rotesc,

Contaminînd cu ascensoare

Misterul nostru pămîntesc.

 

Îmbătrînim de fericire

Într-o mansardă fără flori

Dresînd păpuşi fără adresă

Pentru serbările din zori.

 

Visăm frumos aceeaşi moară

Ascunsă-n tragicul bufon

Şi măcinăm aceleaşi lacrimi

Când dau părinţii telefon.

 

Sîntem lucizi pînă la sînge,

Nedespărţiţi pînă la cer

Şi nici nu ştiu după iubire

Ce se cuvine să-ţi mai cer.

 

E prea frumos la tine-n suflet,

E prea tîrziu la mine-n gînd,

Împărtăşim aceeaşi taină,

Dar nu se ştie pînă cînd.

 

Cuvintele îşi pierd căldura

Într-un sărut de protocol

Şi tot mai vinovate păsări

Dau eşafoadelor ocol.

 

Sub fruntea mea se face noapte,

În ochii tăi se face zi

Şi renunţăm să mai cunoaştem

Ce stele ne-ar putea păzi.

 

Pecetluim cu definiţii

Aceste stranii convorbiri,

Rememorînd la despărţire

Balada blondelor iubiri.

(Balada blondelor iubiri, vol. Înalta fidelitate, 1977)

Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Parcă-ar vorbi în taină cu-amurgul amândoi.
E liniştea de aur. E seara de cristale.
Candori rătăcitoare trec legănând copacii.
Şi dincolo de toate prin vis pârâul clar
printre mărgăritare spre infinit aleargă…
Singurătate! Totul e limpede şi stins…
Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Iubirea e departe… Nepăsătoare, calmă,
inima-i liberă. Nici veselă, nici tristă.
Culori, parfumuri, brize şi cântece o fură…
Parcă-ar pluti pe lacul unor simţiri imune…
Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Parcă-ai putea cu mâna s-atingi eternitatea…

(Oră imensă)

Privighetoare-a nopţii, ce aştri făcuţi plângeri
ce flori făcute-acorduri, în inima ta cântă?
Tu, pasăre-a plăcerii, din ce grădini cu îngeri
sorbi apa cea curată ce-ţi moaie guşa sfântă?

Ca vocea ta să fie-n triumf stăpână peste
noaptea de mai, ce muzici se despletesc în spaţii
naintea ta, din pieptul tău mic suind pe creste,
imense ca o mare şi-un cer de incarnaţii?

Oare atlazul lunii ţi-astupă fina urnă
cu giuvaiere-azure, frumoase şi fidele?
Un zeu îţi cântă-n suflet? Din ce adânc nocturnă
eternitate ciocul tău ciuguleşte stele?

(O privighetoare)

O pasăre, în lirica amiezii virginale,
Dă glas printre marmori, palatul sonor.
Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale.
Şi-i aur cantilena havuzelor în cor.

E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline:
De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura.
Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene,
Dulci tremure-nfioară petalelor nervura.

Ca-ntr-o visare trează păşesc, strivit de har,
Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare.
Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar
Al păsării, luminii, fântânilor şi floarei.

(Duminică de primăvară)

(traducere de Ion Frunzetti)

Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite.

Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite

Să zboare între ceruri şi spume neperechi!

Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi

în calea unei inimi care închină mării

O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării,

Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb

Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb.

Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze,

Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!

 

Un greu Plictis, în care speranţe crude gem,

Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem!

Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge

Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge

Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi…

Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi!

(Briză marină)

Traducere: Şerban Foarţă

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.