Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "roua"

Dragostea este ca roua ce udă atât urzicile, cât și crinii.

Proverb scandinav

© CCC

Frumoasă ești, pădurea mea,

Când umbra-i încă rară

Și printre crengi adie-abia

Un vânt de primăvară…

 

Când de sub frunze moarte ies

În umbră viorele,

Iar eu străbat huceagul des

Cu gândurile mele…

 

Când strălucesc sub rouă grea

Cărări de soare pline,

Frumoasă ești, pădurea mea.

Și singură ca mine…

(Cântec)

Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.

Când Dumnezeu ca un Prieten
Veghează peste cortul tău
Cine-ar putea să te-ameninţe
Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?

Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?

Când orbului îi eşti vedere
Şi şchiopului îi eşti picior
Când eşti orfanului părinte
Şi slabului ocrotitor.

Când ţi-e cuvântul tău ca roua
Când eşti ca ploaia aşteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va creşte
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr
Şi-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcuşul vieţii tale
Va fi ca drumul cel uşor
Încununat cu bucurie
Spre-un drept şi singur viitor.

Atunci prin tine-mbogăţire
Mulţimi în veac te vor cinsti
Şi cine-ar şti în veşnicie
Pe cât întins vei străluci!

Pe verdea margine de șanț
Creștea măceșul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danț.
Întâi pătrunse printre foi,
Și le vorbi cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Și suspină – cum se suspină…
Și suspină – cum se suspină…

Albeața lor de trandafiri,
Zâmbind prin roua primăverii,
La mângâierile-adierii
A tresărit cu dulci simțiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mișcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate,
De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunii,
S-au dat în brațele minciunii,
Și rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul tainic le șoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ș-un valț nebun le învârtea,
Un valț – din ce în ce mai tare,
Un valț – din ce în ce mai tare.

(Valțul rozelor)

Nu ca o ploaie cade-n noi iubirea,
Ci ca o boală de sfârşit de veac,
Care-şi găseşte-n sine izbăvirea
Şi nicidecum la voia vreunui leac.

Mi-e greu să-ţi spun acestea între două
Neaşteptate crize de tăceri,
Dar, ce păstrezi în palme, nu e rouă,
Ci agonia zborului de ieri;

Aşa încât, nu înceta să tremuri
Şi lasă-mă, acum, spre asfinţit,
Să te mai ţin în braţe, ca pe vremuri,
De frica unui ţipăt ascuţit

Care va fi şi ultimul, pesemne,
După atât de multe amânări
Şi-n intervalul arderii solemne,
Topi-ne-vom ca două lumânări.

(Căderea iubirii)

E atâta ură

Strânsă între noi,

Sunt atâtea ziduri,

Sunt atâtea ploi.

 

Sunt atâtea visuri

Care ne-au minţit

Şi-o atât de rece

Lamă de cuţit.

 

Tu mai treci prin rouă,

Eu mai dau prin gropi

Şi-s aceleaşi urme

Sub aceiaşi plopi.

 

Dar e-atâta ură

Dincolo de drum

Cât s-ajungă toate

Pulbere şi scrum.

 

Eu mai vin pe-acasă,

Tu mai plângi un an

Şi-s atâtea vorbe

Aruncate-n van.

 

Sunt atâtea lanţuri

Sunt atâtea chei –

Ce mai pot să-ţi dărui,

Ce mai poţi să-mi iei?

(Cântec de dragoste)

Viaţa fiecăruia dintre noi nu este decît o mai scurtă sau o mai lungă Trecere: de la o zi la alta, de la un an la altul, de la o vîrstă la alta.

Din loc în loc împodobim această Trecere cu nume de Sărbători, unele doar ale noastre, altele ale tuturor…

Măcar atunci, cînd peste sufletele noastre trece în zbor cîte o Pasăre nemuritoare, să încercăm să fim mai buni unii cu alţii, mai apropiaţi unii de alţii, mai fericiţi, mai bucuroşi, mai omenoşi împreună.

Măcar atunci, cînd peste amintirile noastre se-aşterne roua unui Timp Nou, să ne gîndim că doar Iubirea ne poate face Trecerea mai uşoară, mai frumoasă, mai adevărată şi, de ce nu, mai înaripată.

La jumătatea nopţii

Vom desena cu fluturi

Oglinzi tremurătoare

De spaţiu efemer

Şi adunînd lumina

Sub sfoara unei ciuturi

Ne vom topi de sete

Alunecînd spre cer

 

În carnea ta luceferi

Vor înflori femeie

Rememorînd căldura

Unui sărut răpus

Şi prin adînca rouă

A mărilor lactee

Rănindu-mă cu flăcări

Te voi veghea supus.

(Înalta fidelitate)

Îngeri, dis-de-dimineață,

Plini de Rouă, îi dau zor,

Aplecați, culeg, râd, zboarã –

Mugurii sunt oare-ai lor?

 

Îngeri, în amiaza mare,

Prin nisipuri, rotofei,

Tot culeg și-oftând ei zboară –

Flori uscate duc cu ei.

(Îngeri, dis-de-dimineață)

Traducere Nicolae Zăinescu

Dac-ai veni-n grădină, ţi-aş arăta în zori,

Albine cum se roagă smerite şi se-nchină

Pe fiecare dintre sălbaticele flori,

Ca-ntr-o bisericuţă de rouă şi lumină.

(Grădina în zori)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.