Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "taina"

Este minunat să știi că lumea nu poate interfera cu interiorul capului tău.

sau

Este minunat să știi că lumea nu poate interfera cu ceea ce este în mintea ta.

(Cenușa Angelei)

© CCC

Eu m-am străduit toată lunga mea viaţă să găsesc taina vieţii. În tinereţea mea nu am fost fericit, căci ştiam că ea are să piară; şi la vârsta bărbăţiei nu am fost fericit, căci ştiam că acum se apropie bătrâneţea şi aşa m-am dăruit ca adolescent, ca bărbat şi ca bătrân cu totul căutării acestei mari taine. Doream o viaţă al cărei belşug să umple secole întregi şi dispreţuiam o viaţă lungă doar de câteva zeci de ani. Voiam să ajung – nu, am să ajung – ca şi zeii vechi ai acestui pământ. În tinereţea mea am citit, într-un manuscris ebraic pe care l-am găsit într-o mânăstire din Spania, că există o clipă, când soarele a părăsit zodia Berbecului şi încă nu a intrat în cea a Leului, care vibrează de cântecul puterilor nemuritoare şi că cel care găseşte această clipă şi ascultă cântecul devine el însuşi asemenea puterilor acestora nemuritoare.

(Rosa alchemica)

A scrie inseamna intotdeauna a tainui ceva astfel incat sa poata fi descoperit.

… sunt puţine lucruri – fie în lumea dinafară, fie la oarecare adâncime, în sfera nevăzută a gân­dirii – puţine lucruri care să rămână ascunse aceluia care caută cu aprindere şi stăruinţă dezlegarea unei taine.

(Litera stacojie)

Prea multe păsări cardinale

Între iluzii se rotesc,

Contaminînd cu ascensoare

Misterul nostru pămîntesc.

 

Îmbătrînim de fericire

Într-o mansardă fără flori

Dresînd păpuşi fără adresă

Pentru serbările din zori.

 

Visăm frumos aceeaşi moară

Ascunsă-n tragicul bufon

Şi măcinăm aceleaşi lacrimi

Când dau părinţii telefon.

 

Sîntem lucizi pînă la sînge,

Nedespărţiţi pînă la cer

Şi nici nu ştiu după iubire

Ce se cuvine să-ţi mai cer.

 

E prea frumos la tine-n suflet,

E prea tîrziu la mine-n gînd,

Împărtăşim aceeaşi taină,

Dar nu se ştie pînă cînd.

 

Cuvintele îşi pierd căldura

Într-un sărut de protocol

Şi tot mai vinovate păsări

Dau eşafoadelor ocol.

 

Sub fruntea mea se face noapte,

În ochii tăi se face zi

Şi renunţăm să mai cunoaştem

Ce stele ne-ar putea păzi.

 

Pecetluim cu definiţii

Aceste stranii convorbiri,

Rememorînd la despărţire

Balada blondelor iubiri.

(Balada blondelor iubiri, vol. Înalta fidelitate, 1977)

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc

Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;

Prin codri de simboluri petrece omu-n viață

Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.

 

Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare

Într-un acord în care mari taine se ascund,

Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,

Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.

 

Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,

Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii,

Iar altele bogate, trufașe, prihănite,

 

Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,

Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă

Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncântă.

(Corespunderi)

(Traducere de Al. Philippide)

Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Parcă-ar vorbi în taină cu-amurgul amândoi.
E liniştea de aur. E seara de cristale.
Candori rătăcitoare trec legănând copacii.
Şi dincolo de toate prin vis pârâul clar
printre mărgăritare spre infinit aleargă…
Singurătate! Totul e limpede şi stins…
Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Iubirea e departe… Nepăsătoare, calmă,
inima-i liberă. Nici veselă, nici tristă.
Culori, parfumuri, brize şi cântece o fură…
Parcă-ar pluti pe lacul unor simţiri imune…
Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Parcă-ai putea cu mâna s-atingi eternitatea…

(Oră imensă)

Nicicând n-am fost în stare să-mi tăinuiesc iubirea… căci în această lume iubirea-adevărată nu se ascunde.

Zâmbind printre-ale primăverii ruguri,

În taină, liliacul timpuriu

Întredeschide buzele din muguri.

 

Dar cerul s-a schimbat în plumburiu.

Zăpada, ploaia, uite, și-au dat mâna,

Alături bat cu pașii uzi țărâna,

De parcă primăvara n-a venit.

Țărâna s-a umflat, s-a-mbolnăvit,

A-ncremenit și-a căpătat pe față

Lucioase, triste pojghițe de gheață.

 

Împotmoliți la marginea miriștii,

În gând înjură vremea tractoriștii.

Strâng buzele plesnite-n vânt și tac.

Li-i ud până și pacul de tabac

Și trebuie să stea în glod, s-aștepte,

S-aștepte până timpu-o să se-ndrepte.

 

Vuiește lung al strungului ecou,

Ca o imensă strună încordată.

E mohorât prietenul meu nou

Și-i totuși mai febril ca niciodată.

Șuieră șerpii șpănului și curg,

Metalul își rotește curba rază.

Prietenul îmi pare un chirurg

Ce viața unui om salvează,

Deși o piesă de tractor când faci,

De obicei nu semeni cu un vraci.

 

– Ce-atâta grabă-n gesturile tale,

De ce atâta încordare-ți ceri?

În ale tale palme minerale

De unde ai nestinsele puteri?

 

– Vezi, ploaia și zapada și-au dat mâna,

Alături bat cu pașii uzi țărâna,

Împotmoliți la marginea miriștii

Nerăbdători așteaptă tractoriștii

Iar când pământul s-o zvânta sub soare,

Vor trebui tractoare multe, noi,

Ca timpul scurs și fără înturnare

Să-l smulgă tractoriștii înapoi!

 

Puterile acelor ce-ar munci,

Dar sunt siliți îndurerați s-aștepte,

În vinele prietenului bat

Și-n limpezimea gândurilor drepte;

El a primit prin vine nevăzute

Neliniștile care fierb în ei.

Aceasta-i solidaritatea clasei

Și-i inima prietenilor mei.

 

… S-a înecat lumina-n pâcle grele

Și bezne reci au pâlpâit pe lut.

Mi-am însoțit prietenul acasă

Și prin grădina-i tristă am trecut.

În pâlcuri liliacul timpuriu

Se legăna scheletic și pustiu,

Cu crengile-n cârlig, ca niste căngi.

 

Muguri căzuți se destrămau sub crengi…

M-a întrebat cu voce sugrumată:

– Tu ce zici? Mai înmugurește-o dată?

 

Apoi cu degetele aspre, groase,

Arse de șpan și de rugină roase,

Mi-a arătat ce mari erau să fie

Mugurii fini de floare timpurie…

 

Prietene cu degete de colos

Ce dă măsura gingașiei florii,

Iubești o floare-atâta de duios,

Cum stiu să o iubească visătorii.

 

Prietene, te doare moartea ei

Cum poate doar pe-un mare om să-l doară…

 

Și-ai dat măsura plinei frumuseți

Când degetele-ți floarea măsurară

Dar nu știi? Liliacul timpuriu

Mai poate-nmuguri și-a doua oară.

 

Tu ești puterea care-nsuflețește

Pământul – și-l preface bun și viu.

Tu răsădești în inimile noastre

Și-n cântec liliacul timpuriu.

(Liliacul timpuriu, 1956)

Fără de nori lumina n-ar avea nici taine, nici şovăieli, nici biruinţe.

(Norii)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.