Singurul viitor al viitorului este acela de a deveni trecut. Când viitorul se aruncă asupra noastră, este atât de dornic să se schimbe în trecut, încât ia doar pentru o clipă, cât un suspin, cât un clipit, cât o fulgerare, forma fragilă a prezentului. Aproape că s-ar putea susține că timpul are o singură idee: să sară peste etapa prezentului.
(Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul)
© CCC
Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că națiunea aceasta vrea să fie neapărat ca “altcineva”. Vrem ca “acolo”. Fiecare “acolo” este acolo, nu aici. Avem și noi “aici”-ul nostru, dar cum să le scoți din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor și ce e al nostru e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios și poate prinde. Văd ceva la vecin și vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare și nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivații, alte condiționări. Niște oameni foarte cultivați și neimplicați politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă!
Ne întrebăm: cum mergem mai departe? Nietzsche zicea: „O să vină o vreme – şi a şi venit – în care nu va mai exista aproapele, ci departele nostru”. Era ateu şi recunoştea cu durere că nu-L mai are pe Dumnezeu. Îşi numea ateismul „infirmitatea mea”. Astăzi nu ne interesează trecutul, numai prezentul. Asta ne taie rădăcinile; iar o lume fără rădăcini este o lume fără morală. Nu se poate trăi fără modele.
Aceleaşi lucruri omeneşti au un aspect cu totul diferit, după cum le vedem în viitor, sau în întunericul trecutului, sau în prezent.
Trecutul? Un vis retrospectiv. Viitorul? Un vis anticipat. Prezentul? O minciună între aceste două visuri.
Ieri e pălăria aceea decolorată
Pe care am purtat-o îndelung.
Ieri e o biată rochie
Care nu mai este la modă.
Ieri e cea mai frumoasă mănăstire,
Atât de goală acum
Și trandafirul melancolic
Din caietele fetelor.
Ieri e inima mea greșit dăruită.
Încă unul, încă un an!
Ieri nu mai e în seara asta decât o umbră
Lângă mine, în camera mea.
(Doamna cubistă, 1908-1910, sub pseudonimul Louise Lalanne)
© CCC