Ca viata sa fie plina si mareata, e necesar s-amestecam in ea trecut si viitor. Opera noastra de poezie si arta suntem datori s-o savarsim in cinstea mortilor si in acelasi timp gandind la cei ce se vor naste. Ne impartasim astfel din tot ce-a fost, ce este si ce va fi.
Bunul cel mai de pret al omului este viata. Ea este daruita o singura data si trebuie sa o traiesti in asa fel, incat sa nu regreti, sa nu suferi pentru anii traiti fara rost, sa nu arzi de rusine in fata unui trecut meschin si las.
Imi dau seama ca persoana mea inseamna extrem de putin in angrenajul legilor universale… M-am obisnuit sa fiu o farama de univers care se supune destinului sau; fac legatura cu trecutul si viitorul si ghicesc dinainte ca opera mea va fi continuata de cei care, dupa mine, vor face ceea ce am facut eu.
In clipa cand intra activ in viata, tinerii cauta mai degraba in oamenii celebri din trecut si in numele la moda pretexte pentru propriile pasiuni sau sisteme, vehicule pentru incarcatura lor de idei sau pentru inflacararile lor; fie ca le adopta si le exalta, fie ca le resping si le blameaza, de-a curmezisul acestora se afirma ei insisi; isi saluta propria idee si si-o preconizeaza, iar ideea contrara este contestata si aspru judecata. A vedea lucrurile asa cum sunt si pe oameni asa cum au fost, asta presupune o inteligenta dezinteresata si, ca urmare, ma tem, o raceala.
Un om cu cat se intoarce mai mult inapoi, cu cat se avanta mai mult inainte, cu atat e mai mare… Prezentul e o consecinta necesara a trecutului si viitorul o consecinta necesara a prezentului; prezentul e un punct indivizibil si curgator pe care omul nu poate sta, asa cum nu poate sta pe varful unui ac.
Intre trecutul în care se află amintirile noastre şi viitorul în care se afla speranţele noastre, există prezentul în care se află îndatoririle noastre.
© CCC
Oamenii cu adevarat progresisti sunt cei care au ca punct de plecare un respect profund pentru trecut.
Povestile trecutului: se aseamănă cu trandafirii ofiliti ce-si scutura frunzele la cea mai mica atingere.
(Povestea lui Gösta Berling)
© CCC
Cand ne gandim de unde a pornit omenirea, si cand vedem unde a ajuns, aceasta lupta de veacuri ni se infatiseaza, fara sa vrem, intr-o lumina de epopee, trista adesea, dureroasa uneori, dar mareata intotdeauna. Aceasta epopee, al carei ritm il formeaza bataile de inima ale generatiilor trecute, in urmarirea fara preget a bunurilor ideale ale vietii, este istoria culturii omenesti. In fata ei suntem datori sa ne plecam fruntea cu respect si de pe inaltimile prezentului sa privim cu mai putina mandrie scaderile trecutului. Caci pe aceste inaltimi nu ne-am ridicat numai prin propriile noastre puteri. Daca suntem astazi ceea ce suntem, o datoram in cea mai mare parte trecutului. Progresele cu care ne falim atat de mult sunt produsul sfortarilor indelungate si penibile ale tuturor predecesorilor nostri, care au gresit ca sa nu mai gresim noi, care au suferit ca sa ne apropie pe noi de fericire, care si-au istovit energiile sufletesti ca sa ne dea noua macar putinta sa zarim aurora idealului, ce ramanea ascuns pentru ei in noaptea nepatrunsa a viitorului.