Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "voce"

Lectura este singurul mijloc prin care alunecăm, involuntar, adesea neputincioși, în pielea altuia, în vocea altuia, în sufletul altuia.

© CCC

…nimeni nu poate fi considerat desăvârșit, dacă nu depăşeşte cu mult calităţile întâlnite în mod frecvent. O femeie trebuie să aibă vaste cunoştinţe de muzică, pictură, să ştie să cânte şi să danseze şi să cunoască limbi străine, pentru a merita un asemenea atribut; în plus, ar trebui să aibă un anumit “ceva” în felul în care merge, în tonul vocii şi în maniera de exprimare, altminteri nu merită nici pe jumătate să fie considerată astfel.

Îmi place verbul a simți: a simți zgomotul valurilor mării, a simți un miros, a simți sunetul ploii care te stropește pe față, a simți pixul cum așterne gândul pe o foaie goală, a simți mirosul ființei iubite, a-i simți vocea și privirea. A simți e un verb emotiv, care te unește cu cine te simte.

Am primit premiul Nobel, poate pentru aceea că în poezia mea răsună voci de femei și copii ale căror interpret sunt eu…  Omenirea suferă de o pierdere cronică a memoriei, compasiunii și milostiveniei. Să lucrăm și să creăm este posibil numai atunci când domnește pacea, acesta este adevărui binecunoscut. Iar cineva vrea să îi facă pe oameni să nu vorbească și să cadă în disperare…  Acel ce scrie o carte, în fiecare zi luptă, invizibil, pentru pace în lume și în inimile oamenilor…  «Pace vouă» – aceste cuvinte ale lui Hristos se repetă adesea în Cărţile Sfinte.

Privighetoare-a nopţii, ce aştri făcuţi plângeri
ce flori făcute-acorduri, în inima ta cântă?
Tu, pasăre-a plăcerii, din ce grădini cu îngeri
sorbi apa cea curată ce-ţi moaie guşa sfântă?

Ca vocea ta să fie-n triumf stăpână peste
noaptea de mai, ce muzici se despletesc în spaţii
naintea ta, din pieptul tău mic suind pe creste,
imense ca o mare şi-un cer de incarnaţii?

Oare atlazul lunii ţi-astupă fina urnă
cu giuvaiere-azure, frumoase şi fidele?
Un zeu îţi cântă-n suflet? Din ce adânc nocturnă
eternitate ciocul tău ciuguleşte stele?

(O privighetoare)

În tăcere se-adunară
Norii deşi pe chipul meu;
Soarta înciudată, iară
Mă ameninţă din greu…
Am s-o-ntîmpin cu răbdare?
Îi voi mai păstra dispreţ?
Voi avea ne-nduplecarea
Mîndrei mele tinereţi?

După-o viaţă zbuciumată,
La furtuni nepăsător,
Poate şi de astă dată
Aflu ţărmul salvator…
Dar presimt de azi, şi sînger,
Ceasul neînduplecat,
Şi-ţi strîng mîna ta de înger,
Cît e vreme, înc-o dat’.

Blînd, cu-a vocii tale vrajă
Bun rămas, şopteşte-mi dar,
Şi privirea ta gingaşă
Pleac-o trist, ridic-o iar;
Amintirea veşnic vie
Inimii ce-i ţine loc
De speranţă, de mîndrie
Şi de-al tinereţii foc.

(Presimţire, 1828)

(traducere de Veronica Porumbacu)

Au ce mi-a fost din tine mai aproape?

Umbritu-ți păr, sau fruntea grea de nor,

sau mâna ta, în care, la izvor,

mi-ai dat să beau din claru-adânc de ape ?

 

Sau glasu-nvăluindu-mă ușor,

sau ochii tăi în cari o lume-ncape,

ce deodată mi-o deschizi subt pleoape –

sau drumul laolaltă, suitor ?

 

Dar dacă vocea s-a-năsprit prin vreme

și părul n-a putut de ierni să scape,

în ochii tăi privind – o, nu te teme ! –

și azi mai regăsesc același dor,

pe care anii au știut să-l sape

în limpezimea primului fior.

(Ție)

Prea multă cinste ţie ţi se-nchină,

pârâu cu voce de argint, profundă,

ce-ţi duci prin iarbă risipita undă,

singur cântându-ţi curgerea ta lină.

 

Gheaţă şi foc eu sunt (când ea se-nclină

deasupra ta). Iubirea îşi afundă

zăpezile în tine şi flacăra-i rotundă

a chipului şi tu n-o ştii. Deplină

 

Fie-ţi plecarea, du-te şi nu lăsa să-ţi scape

din mână frâiele, nici purele cleştare

nu le lăsa prin iarbă să-ntârzie,

 

căci nu e drept nedumerit stăpân să fie,

cu umedu-i trident, Domnul cel mare,

pe-atâta frumuseţe din adâncimi de ape.

(Sonet)

Numai că o funcție sau o conștiință nu pot fi iubite, oricât de formidabile ar fi ele. Felul acesta al cuiva de a se insinua în tine printr-o parte a lui – chipul, vocea, felul de a gândi – nu face decât să-ți deschidă ființa către momentul unor întâlniri viitoare, când ajungi să-l cunoști pe celalalt „în carne și oase”, abia atunci urmând ca relația ta cu el să se așeze în adevărul ei. Dar de câte lucruri imponderabile, de câte detalii, aparent nesemnificative, atârnă reușita unei întâlniri.

Să lupt cu vraja-ţi am voit

Prea îndelung, frumoasă vară;

Azi, inima-mi s-a îmblânzit,

Plăcerea-n vinele-mi coboară.

 

Mă-ndrept spre liliac, pe drum

Şi sub castanul ce-nfloreşte,

Aş vrea parcă să spun: «Acum

Nimica nu mă mai opreşte!»

 

O vrajă mă-nfioară: sus,

Lin tremurând, un nor văd parcă;

Pe-aripa morţii, doru-mi, dus,

Alunecă precum o barcă.

 

Un tren – o ce plăcuţi fiori…

Când vocea-i în văzduh irumpe,

Cu nervii frânţi, ai vrea să mori;

Dar zilele, îţi zici, sunt scumpe.

 

Un suflet tânăr, ah, aş vrea,

Cu mine-n seara prea frumoasă…

Ar respira sfârşeala mea,

Ca salcia mai romanţioasă.

 

I-aş spune: « Vezi, nu tu mă ţii,

Ci doar ispita nopţii, toată;

Ea m-a schimbat, de parc-aş fi

O porumbiţă însetată.

 

Biet copilandru,-aleanul greu,

Tot aurul ce-l port în sânge,

Tristeţea sufletului meu

Doar nopţii singure-mi pot plânge.

 

Copacii-au simţuri şi râvnesc,

Iar noaptea-i, vai, neputincioasă;

Suspinele-i se risipesc

În bolta fumurie, joasă.

 

Văzduhul, vezi, e înflorit.

O, taci, pe tine te vreau doară;

Vreau ochiu-ţi împăinjenit…

Un suflet fii, ce se-nfioară.

Un strigăt lung, necontenit.

Şi plângi, copilul meu iubit!

(Seară romantică)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.