Taj Mahal, monumentul iubirii eterne
Taj Mahal, o lacrimă pe obrazul Eternității. – Rabindranath Tagore
Renumitul mausoleu se înalță pe malul drept al râului Jamuna, la distanță de 2 km de Agra și cca. 6 km de Fortul Roșu. Între Taj Mahal și Fortul Roșu, Jamuna face o curbă, astfel încât este vizibil de la o construcție la cealaltă.
Taj Mahal a fost construit de Șah Jahan ca lăcaș de odihnă veșnică pentru soția sa. Mumtaz Mahal (Arjumand Bano Begun), născută în anul 1562, era de origine persană, fiică a lui Asaf Han, prim-ministrul lui Jahangir, al patrulea împărat mogul al Indiei. Fiind foarte frumoasă, primind o educație aleasă și având o cultură superioară, a fost luată de soție de prințul Khurram, viitorul împărat Șah Jahan. Deși era a doua soție a împăratului, prin grația sa feminină, demnitate, bunătate, inteligență și înțelepciune, a devenit prima și singura lui favorită, de care nu se despărțea niciodată.
Mumtaz Mahal, soția împăratului mogul Șah Jahan, portret imaginar dintr-o miniatură pe fildeș, 1826.
Puterea sa asupra împăratului nu și-a folosit-o în scopuri de supremație, nu se ocupa de probleme politice și nu intervenea decât atunci când era consultată, iar atunci dădea sfaturi înțelepte.
În anul 1631, în timpul campaniei din Deccan, împărăteasa Mumtaz, care îl însoțea pe împărat, a născut, după care a murit, la vârsta de 39 de ani. Împăratul disperat, plângând la patul bolnavei, a întrebat-o:
“Cum aș putea eu arăta lumii cât de mult te iubesc, Mumtaz?” Răspunsul și ultimele cuvinte au fost: să aibă grijă de copii, să nu se mai însoare și să-i păstreze amintirea prin construirea unui monument măreț. Împăratul nu s-a mai însurat, a avut grijă de copii, tratându-i cu multă afecțiune și împărțindu-le toate bogățiile și giuvaerurile împărătesei.
Pentru construirea mausoleului, au fost consultați mulți desenatori, artiști și arhitecți de renume, care au prezentat schițe, desene și machete nenumărate. Se spune că Șah Jahan a ales pe cea făcută de Ustad-Isa Han Effendi, un indian de origine turcă. Pe de altă parte, un epigraf (motto) persan atribuie schița lui Ustad Ahmed, un arhitect celebru din Lahore.
Părerile istoricilor diferă asupra desenului original al Taj Mahalului, cei europeni îl atribuie fie unui italian (Geronimo Veroneo), fie unui francez (Austin de Bordeaux). Se mai presupune a fi creația unui artist celebru din Shiraz, care desenase planurile în vederea executării unui monument pentru soția sa. În orice caz, macheta mausoleului a fost făcută în anul 1632 și acceptată de împărat.
Mausoleul a început să se construiască treptat, ajungând să fie utilizați 20 000 de lucrători specialiști, iar construcția a durat zece ani și șase luni.
S-a adus marmură din Makrana, gresie din Sikri, pietre prețioase și semiprețioase (opal, granat, turmalină, coral, chihlimbar, turcoaze, coriolan, alabastru, jad, safire, diamante, perle, topaze, ametiste etc.), de asemenea, au fost aduse nestemate din toate părțile lumii și din Afganistan, Persia, Asia Centrală etc. Aur și argint din abundență a fost primit atât de la regii și conducătorii de state interni, cât și străini.
S-a construit o rampă lungă de 3,2 km, pentru transportarea și descărcarea materialelor de construcție până la dom. Estimarea cheltuielilor arată că numai mausoleul singur, fără clădirile din jur, zidurile de împrejmuire, porțile și parcurile au costat cca. 18,5 milioane de rupii, din care 8 milioane au fost date de împărat, iar restul prin contribuția rajahilor, bogătașilor și din taxe.
Se spune că atunci când clădirea a fost gata, era plină de mii de schele a căror demontare ar fi durat luni de zile. La sfatul primului-ministru, împăratul a dat permisiunea lucrătorilor și locuitorilor Agrei să demonteze schela și să-și ia acasă materialul. Poporul și-a unit eforturile și în câteva zile schela a fost dată jos.
Taj Mahalul, cel mai frumos, mai grandios și mai scump mausoleu din lume, nu poate fi descris în cuvinte. Se poate spune că la vederea lui ți se oprește respirația și ești transportat într-o lume fascinantă. Mulți poeți i-au închinat versuri pline de frumusețe, dar nimic nu poate reda vraja măreției lui. Poetul Bebadal Han spune că “locuința împărătesei Mumtaz Mahal poate fi paradisul“, alții au numit mausoleul “Monumentul dragostei eterne“, “Poemul dragostei în marmură“, “Suspinul unei inimi zdrobite“…
Clădirea mausoleului, înaltă de 74 m de la sol și de 82 m de la nivelul râului Jamuna, de formă octogonală, este așezată pe două platforme, a doua, cea mai de sus, din marmură, are patru laturi, una din ele zidită pe malul Jamunei la înălțimea de 8 m. În colțurile platformei, sunt patru minarete circulare de 42 m înălțime ce par a face de gardă la mausoleul așezat în mijlocul platformei.
Zidurile și arcele mausoleului sunt din marmură albă, frumos încrustate cu pietre prețioase și semiprețioase, reprezentând flori și ghirlande de flori. Separațiile interioare și ferestrele sunt panouri de marmură filigranată prin sculptură și încrustate cu pietre prețioase.
Intrarea boltită are pe fațadă versete din Coran, scrise cu litere din marmură neagră, a căror mărime crește pe măsură ce urcă până la 28 m, astfel încât cititorul de jos le vede pe toate egale.
Mormintele, din marmură albă bătută cu pietre scumpe, sunt în mijlocul mausoleului, înconjurate cu un paravan de marmură filigranată și încrustată. În jurul mormintelor există un grilaj din aur cu pietre prețioase, iar deasupra atârnă un imens candelabru din aur, de asemenea bătut în pietre prețioase, precum și alte ornamente și giuvaeruri care astăzi nu mai există.
Cele două cenotafe (morminte false). Cele reale se află la nivelul grădinii.
Șah Jahan intenționa să facă, pentru el, un al doilea mausoleu din marmură neagră, peste râul Jamuna, și să le unească pe amândouă printr-un pod, dar nu a mai avut timp. Ca dovadă a acestei intenții, există “Grădina Lunii“ (Mehtab Bagh) pe malul stâng al Jamunei și ruinele platformei începute, având aceleași dimensiuni, dar din marmură neagră. Nu există elemente suficiente pentru a confirma această intenție, deoarece Șah Jahan a fost închis în Red Fort când a devenit prizonier al propriului său fiu.
Șah Jahan, victima luptei pentru succesiune a fiilor săi
Bichitr (pictor indian), Șah Jahan primindu-i pe cei trei fii mai mari și pe prim-ministrul Asaf Khan în timpul ceremoniilor accederii la tron, 8 martie 1628, acuarelă 81.5 x 101.5 cm.
Ultimele zile ale împăratului Șah Jahan au fost confruntate cu un tragic război de succesiune între cei patru fii ai săi, fiecare fiind conducător al unei părți din imperiu. Prințul Shuja era guvernator în Bengal și Orissa; Aurangzeb în Deccan; Murad Bakhsh în Gujarat, iar Dara Shukoh în Multan și Kabul. Practic toți erau regi, domnind peste teritorii vaste și având armate proprii. Dara Shukoh, favorit al împăratului și virtual succesor, a lăsat conducerea teritoriului său subalternilor, iar el stătea la Delhi, atașat de persoana împăratului.
După bătălia aprigă între frați din 29 mai 1657, învingătorul, Aurangzeb a cucerit Agra și a asediat Fortul Roșu. Împăratul a făcut toate eforturile pentru a apăra fortul, dar a trebuit să capituleze când Aurangzeb a oprit aprovizionarea cu apă din Jamuna, în zilele călduroase și uscate ale începutului de iunie. Șah Jahan, bolnav, devenit prizonier al propriului său fiu, a rămas sub îngrijirea fiicei sale, Jahanara, iar Aurangzeb a pornit spre Delhi contra fratelui său Murad pe care îl va prinde printr-un vicleșug, apoi îl va ucide. Aurangzeb s-a încoronat împărat la Delhi. Shuja a fost învins și forțat să fugă în Bengalul de Vest, la Dacca, apoi s-a refugiat împreună cu familia în jungla Arakan, pierind în condiții mizere. Dara Shukoh fugise în nord-vestul Indiei, la Lahore, pentru a căuta ajutor, dar a fost înfrânt și a fugit împreună cu familia în deșertul Sind, pribegind din loc în loc și fiind hărțuit de urmăritori. Soția sa a murit de dizenterie, iar el, în cele din urmă, a fost prins, dus la Delhi, închis și umilit în public. Aurangzeb și-a asigurat tronul Imperiului Mogul, obținut prin sânge și război fratricid. Șah Jahan a fost ținut prizonier în fortul Agra, timp de opt ani. În anul 1666, la vârsta de 74 de ani, a murit și a fost depus alături de soția sa în mausoleul Taj Mahal.
Domnia lui Șah Jahan a adus Imperiul Mogul la apogeul prosperității sale, perioada fiind denumită “Epoca de aur“.
© CCC